Boris Johnson afirmă în timpul COP26 că nu are atribuţii pentru a opri un controversat proiect minier
Premierul britanic Boris Johnson a declarat, în marja summitului COP26 privind schimbările climatice pe care îl găzduieşte la Glasgow, că nu este favorabil unui proiect controversat al unei mine de cărbune în nord-vestul Angliei, dar nu are atribuţii pentru a-l sista, în timp ce ONG-urile îl contrazic şi îi cer să-i pună capăt, transmite AFP.
''Nu sunt de acord cu mai mult cărbune'' a spus Johnson luni la postul BBC, întrebat despre acest proiect, primul în Regatul Unit în ultimii 30 de ani şi care a provocat indignare în rândul ONG-urilor ecologiste.
Dar iniţiativa de a îngropa acest proiect ''nu îmi aparţine, este vorba despre o decizie a autorităţilor de planificare locale'', a motivat premierul britanic, al cărui guvern a aprobat totuşi respectivul proiect în luna ianuarie.
După această declaraţie, asociaţia ecologistă ''Coal Action'' care militează împotriva exploatării cărbunelui a reacţionat subliniind că deschiderea unei noi mine de cărbune ''este clar incompatibilă cu diminuarea necesară a energiilor fosile şi cu decarbonizarea rapidă a siderurgiei''.
Premierul Boris Johnson ''are puterea de a opri implementarea acestui proiect cerând tuturor ministerelor sale să se conformeze obiectivului neutralităţii emisiilor de carbon'' faţă de care Marea Britanie s-a angajat să-l realizeze până în anul 2050, argumentează aceeaşi asociaţie.
''Acţiunile cântăresc mai mult decât vorbele'', a reacţionat la rândul său Tony Bosworth, de la ONG-ul ''Prietenii Pământului''. ''Dacă Boris Johnson nu este de acord cu mai mult cărbune, atunci de ce guvernul său a avut nevoie de atât de mult timp'' pentru a prelua dosarul înapoi?, întreabă el.
Autorităţile locale din comitatul Cumbria au decis în februarie să reexamineze proiectul, înainte ca guvernul lui Johnson să-l întoarcă din drum în martie, când a anunţat o anchetă publică ale cărei concluzii încă nu sunt cunoscute.
Obiectivul minei este să extragă anual circa 2,7 milioane de tone de cărbune pentru oţelării din Marea Britanie şi Europa. Aprobarea deschiderii acestei noi mine de cărbune în apropierea oraşului Whitehaven a stârnit de la început proteste din partea ONG-urilor ecologiste, care au contestat credibilitatea angajamentelor guvernului de la Londra faţă de combaterea schimbărilor climatice, aceasta în timp ce este gazdă a summitului mondial dedicat climei. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Tudor Martalogu, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
Ursula von der Leyen explică la summitul COP26 cum va percepe UE o taxă vamală pe CO2
COP26: Peste o sută de lideri ai lumii şi-au luat angajamentul de a stopa defrişările
COP26: Aproape 90 de ţări s-au alăturat unui pact ce vizează reducerea emisiilor de metan
COP26: Premierul Modi anunţă că India îşi propune să atingă neutralitatea emisiilor până în 2070
COP26: Preşedintele francez îndeamnă ''cei mai mari emiţători'' de CO2 să-şi majoreze obiectivele
COP26: Joe Biden dă asigurări că SUA îşi vor îndeplini obiectivele climatice
COP26: David Attenborough asigură că ''o revoluţie industrială sustenabilă este esenţială''
COP26: Liderii lumii, îndemnaţi să ''salveze umanitatea''
Boris Johnson: COP26 trebuie ''să marcheze începutul sfârşitului'' schimbării climatice
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA: Curtea Supremă autorizează administrația Trump să creeze o bază de date pentru a verifica cetățenia americană a alegătorilor
Curtea Supremă a SUA i-a oferit vineri o victorie președintelui Donald Trump, autorizând utilizarea unei baze de date federale pentru a verifica cetățenia americană a alegătorilor, relatează AFP. Deși instanța supremă îi dă astfel satisfacție președintelui republican în lupta sa împotriva presupuselor fraude electorale, această decizie
Atacurile ucrainene din timpul alegerilor în Rusia au îndepărtat și mai mult negocierile de pace, afirmă Putin
Președintele rus Vladimir Putin a afirmat vineri că Rusia este pregătită pentru negocieri de pace cu Ucraina, dar atacurile ucrainene cu drone din timpul alegerilor legislative ruse au îndepărtat și mai mult șansele reluării acestor negocieri, relatează agențiile AFP și EFE. 'În noaptea de 19 spre 20, adică în ziua principală a al
Justiția americană confirmă interdicția impusă de Pentagon startup-ului de IA Anthropic
Un tribunal federal din Washington a refuzat vineri să anuleze interdicția impusă startup-ului de Inteligență Artificială (IA) Anthropic de către Pentagon, care se teme că modelul Claude de IA al respectivei companii ar putea refuza anumite misiuni militare, relatează AFP și Reuters. În urma acestui verdict se menține interdicția pentru contracto
Republica Moldova, printre țările cu cele mai importante progrese în procesul de aderare (comisarul european pentru extindere)
Republica Moldova se numără printre cele patru țări candidate care înregistrează cele mai importante progrese în procesul de aderare la Uniunea Europeană, alături de Muntenegru, Albania și Ucraina, a declarat comisarul european pentru Extindere, Marta Kos, într-un interviu acordat France 24. Oficialul european a apreciat în mod special ritmul reformel
Numele lui Silvio Berlusconi, adăugat în denumirea aeroportului internațional Malpensa din Milano
Numele aeroportului internațional Malpensa din Milano a fost schimbat vineri pentru a-l adăuga pe cel al fostului prim-ministru și miliardar italian Silvio Berlusconi, un omagiu criticat de opoziție, informează AFP și ANSA. Cu sprijinul guvernului de centru-dreapta - inclusiv al partidului Forza Italia, fondat de Berlusconi -, autoritatea aeronautică civilă EN
Armata americană se pregătește pentru o posibilă acțiune militară împotriva Cubei, potrivit CBS
Armata americană se pregătește pentru o posibilă acțiune militară împotriva Cubei, a relatat vineri postul CBS News, care afirmă că a avut acces la un document intern, relatează agenția EFE. Rezerva armatei SUA analizează dacă poate pune la dispoziția Comandamentului de Sud întăriri pentru forțele de poliție, personal medical și al
#Ucraina: Cinci morți în atacuri rusești cu drone în plină zi la Kiev
Atacurile rusești cu drone au ucis cinci persoane vineri în plină zi la Kiev, între care un adolescent de 14 ani, în timp ce Ucraina a anunțat că are aprobarea definitivă a președintelui american Donald Trump pentru a produce sisteme de apărare antiaeriană Patriot pe teritoriul său, relatează AFP. Președintele ucrainean Volod
Macron cere, de față cu Papa Leon, crearea unei organizații internaționale de reglementare a Inteligenței Artificiale
Președintele francez Emmanuel Macron a pledat vineri pentru crearea unei organizații internaționale care să reglementeze Inteligența Artificială (IA), declarație făcută în timp ce-l primea la Palatul Elysee pe Papa Leon al XIV-lea, pe care l-a asigurat că laicitatea Franței nu înseamnă o negare a religiei, relatează agenția EFE. 'Laicitatea fra
UPDATE UE ajunge la un acord asupra finanțării Ucrainei, după ani de blocaj
Uniunea Europeană a ajuns la un acord cu privire la anvelopa de 6,6 miliarde de euro pentru Ucraina, sumă deja transmisă Kievului, dar rambursarea căreia statele membre o așteptau de ani de zile, a anunțat vineri șefa diplomației UE, Kaja Kallas, citată de AFP. Aceste fonduri din cadrul Instrumentului european pentru pace sunt destinate rambur
Trump spune că se vor întâmpla 'lucruri extraordinare' după întâlnirea sa 'foarte productivă' cu Xi Jinping
Președintele american Donald Trump a susținut vineri că se vor întâmpla 'lucruri extraordinare' după întâlnirea 'foarte productivă' avută cu omologul său chinez Xi Jinping, care încheie o vizită oficială de trei zile în SUA, relatează agenția EFE. 'O întâlnire foarte productiv
Trump i-a spus lui Xi Jinping că sprijinul Chinei pentru Iran este inacceptabil (ambasador)
Președintele american Donald Trump a subliniat, în timpul întâlnirii la Casa Albă cu omologul său chinez Xi Jinping, că sprijinul Beijingului pentru Iran este inacceptabil, a declarat vineri ambasadorul Statelor Unite în China, David Perdue, relatează Reuters. 'Le-am transmis foarte clar cu săptămâni în urmă că orice for
Un oficial ucrainean invocă relocarea punctelor de trecere a frontierei în țările vecine pentru evitarea atacurilor rusești
Ucraina lucrează cu guverne ale unor țări aliate vecine pentru a reloca puncte de trecere a frontierei pe teritoriul acestora, o măsură destinată să minimizeze riscul unor atacuri rusești asupra respectivelor infrastructuri, lovite în repetate rânduri de drone rusești în ultimul timp, relatează vineri EFE. 'Lucrăm cu alte
Rusia: Comisia Electorală Centrală confirmă oficial majoritatea constituțională a partidului Kremlinului, Rusia Unită
Comisia Electorală Centrală a Rusiei (CEC) a confirmat vineri în mod oficial majoritatea constituțională a formațiunii politice Rusia Unită, care a obținut 349 din cele 450 de locuri din Duma de Stat (Camera Deputaților), cel mai bun rezultat al partidului Kremlinului, în pofida plângerilor opoziției privind fraudele, informează EFE.
Preluarea activelor franceze de către Rusia: Franța condamnă 'un act ostil'
Ministrul francez al economiei Roland Lescure a denunțat vineri recentele preluări de către Moscova a controlului asupra activelor unor companii franceze încă prezente în Rusia, precum Auchan și fostul Leroy Merlin, calificându-le drept un act 'ostil' la adresa Franței, transmite AFP. 'Este un act ostil la adresa
#Ucraina: Zelenski anunță că Trump a acceptat să acorde Kievului licențe pentru a produce rachete Patriot
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat vineri că omologul său american Donald Trump a luat ''decizia finală'' de a acorda Kievului o licență în vederea producerii de rachete interceptoare Patriot, de care Ucraina are nevoie urgentă pentru a face față atacurilor ruse, transmite AFP. ''În timpul u













