COP26: Aproape 90 de ţări s-au alăturat unui pact ce vizează reducerea emisiilor de metan
Aproape 90 de ţări s-au alăturat eforturilor depuse de Statele Unite şi Uniunea Europeană privind reducerea emisiilor de metan - un gaz care generează un puternic efect de seră - cu 30% până în 2030 în raport cu nivelurile globale din 2020, în cadrul unui pact ce vizează una dintre cauzele principale ale schimbărilor climatice, a declarat un oficial cu rang înalt din administraţia Biden, citat de Reuters.
Acest parteneriat va fi lansat în mod oficial în a doua parte a zilei de marţi.
Metanul este principalul gaz cu efect de seră după dioxidul de carbon. El are un potenţial mai mare de înmagazinare a căldurii decât dioxidul de carbon, dar se descompune mai repede în atmosferă, ceea ce înseamnă că scăderea emisiilor de metan ar putea avea un impact rapid asupra reducerii încălzirii globale.
Global Methane Pledge, un pact anunţat pentru prima dată în luna septembrie, include de acum jumătate dintre cei mai mari 30 de emiţători de metan, care formează împreună două treimi din economia globală, a anunţat acelaşi oficial din administraţia Biden.
Printre noii semnatari care vor fi anunţaţi marţi se află Brazilia - unul dintre cei mai mari cinci emiţători de metan din lume.
În schimb, China, Rusia şi India, care fac parte şi ele dintre primii cinci emiţători de metan, nu au semnat pactul. Aceste ţări au fost incluse pe lista statelor identificate drept ţinte care trebuie convinse să se alăture noii iniţiative, potrivit unui articol publicat de Reuters.
De când iniţiativa a fost anunţată în luna septembrie, cu doar câţiva semnatari, Statele Unite şi Uniunea Europeană au depus eforturi comune pentru a-i convinge pe cei mai mari emiţători de metan din lume să li se alăture în acest parteneriat.
Până săptămâna trecută, aproximativ 60 de ţări semnaseră documentul, după un efort diplomatic susţinut al Statelor Unite şi Uniunii Europene înainte de debutul Conferinţei ONU privind schimbările climatice (COP26).
Deşi nu face parte din negocierile oficiale coordonate de ONU, pactul pentru metan ar putea să devină cel mai important rezultat concret al COP26, ţinând cont de impactul său potenţial asupra limitării efectelor dezastruoase ale schimbărilor climatice.
Un raport ONU publicat în luna mai afirma că reducerea emisiilor de metan în deceniul actual ar putea evita o creştere cu aproape 0,3 grade Celsius a temperaturii medii globale până în 2040. În schimb, dacă emisiile de metan nu vor fi reduse, atunci se va rata atingerea obiectivului stabilit prin Acordul de la Paris privind limitarea creşterii temperaturii globale cu cel mult 1,5 grade Celsius în raport cu era preindustrială şi nu vor putea fi evitate cele mai grave efecte ale schimbărilor climatice.
Reducerea cu 30% a emisiilor de metan va putea fi atinsă prin acţiuni comune ale semnatarilor şi vizează toate sectoarele de activitate. Sursele principale care alimentează emisiile de metan sunt infrastructurile neetanşe de petrol şi gaze, vechile mine de cărbune, agricultura şi gropile de gunoi.
Dacă îşi va atinge obiectivul, pactul va avea probabil cel mai mare impact asupra sectorului energiei, în contextul în care specialiştii afirmă că repararea infrastructurii neetanşe de petrol şi gaze reprezintă cea mai rapidă şi cea mai ieftină metodă de reducere a emisiilor de metan.
Statele Unite sunt cel mai mare producător din lume de petrol şi gaze naturale, iar Uniunea Europeană este cel mai mare importator de gaze naturale.
Statele Unite vor publica un nou ghid de reglementări privind petrolul şi gazul metan în această săptămână. Uniunea Europeană şi Canada intenţionează să publice şi ele o nouă legislaţie ce vizează metanul din sectorul energetic spre sfârşitul acestui an. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Simona Tatu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Citeşte şi:
COP26: Premierul Modi anunţă că India îşi propune să atingă neutralitatea emisiilor până în 2070
COP26: Preşedintele francez îndeamnă ''cei mai mari emiţători'' de CO2 să-şi majoreze obiectivele
COP26: Joe Biden dă asigurări că SUA îşi vor îndeplini obiectivele climatice
COP26: David Attenborough asigură că ''o revoluţie industrială sustenabilă este esenţială''
COP26: Liderii lumii, îndemnaţi să ''salveze umanitatea''
Boris Johnson: COP26 trebuie ''să marcheze începutul sfârşitului'' schimbării climatice
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Nord-estul SUA se pregătește pentru o furtună neobișnuită pentru această perioadă a anului
Peste 40 de milioane de persoane de pe coasta de nord-vest a Statelor Unite urmează să fie afectate de vineri după-amiază până luni de o furtună timpurie pentru această perioadă a anului și care va aduce vânturi puternice și ploi torențiale, informează AFP. ''Inundații în zonele de coastă, vânturi violente, curenți periculoși, v
UPDATE Cutremur cu magnitudinea 5,4 în estul Turciei; nu au fost raportate victime
Un cutremur cu magnitudinea de 5,4 care s-a produs joi dimineață în regiunea cartierului Pinarbasi din sud-estul Turciei a fost resimțit în mai multe provincii învecinate, însă nu a provocat pagube sau victime, a anunțat Agenția turcă pentru gestionare a dezastrelor, AFAD, într-un comunicat, transmite AFP. '&I
Uraganul Polo crește din nou în intensitate și amenință coastele mexicane de la Oceanul Pacific
Uraganul Polo a revenit la categoria a 5-a după ce a crescut din nou în intensitate în largul coastelor mexicane de la Oceanul Pacific, starea de alertă fiind menținută în mai multe state din vestul țării, deși se prognozează că centrul fenomenului va rămâne în larg, transmite joi agenția de presă EFE care citează un anunț de miercuri al
El Nino ar putea cauza 451.000 de decese suplimentare asociate cu căldura (studiu)
Puternicul fenomen meteorologic El Nino, aflat în curs de desfășurare, ar putea cauza 451.000 de decese suplimentare asociate cu căldura la nivel mondial până în februarie 2027, întrucât va determina o creștere accentuată a temperaturilor globale, potrivit unor prognoze științifice publicate miercuri, informează AFP. Acest fenomen
Uraganul Polo, aflat în largul coastei Mexicului la Oceanul Pacific, s-a intensificat la categoria 5
Uraganul Polo a crescut în intensitate și s-a transformat într-un uragan de categoria 5, nivelul maxim, în largul coastei Mexicului la Oceanul Pacific, existând riscul producerii unor inundații periculoase, a anunțat marți Centrul Național pentru Uragane din Statele Unite, într-unul din buletinele sale, potrivit Reuters. În
El Nino reprezintă o ''amenințare importantă'' pentru sănătate, avertizează ONU
Organizația Națiunilor Unite a avertizat marți în legătură cu numeroasele potențiale efecte ale El Nino asupra sănătății, subliniind că acest fenomen climatic natural reprezintă o ''amenințare importantă'', potrivit AFP. Riscurile sanitare sunt multiple, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS): călduri intense care pot agrava anu
VIDEO California declară starea de urgență în contextul fenomenului El Nino
Guvernatorul Californiei a declarat luni stare de urgență înaintea manifestării fenomenului climatic El Nino pe coasta vestică americană, care ar putea avea consecințe devastatoare, informează AFP. Potrivit prognozelor, în regiune s-ar putea produce furtuni violente și devastatoare, existând riscul formării unor valuri uriașe
Taifunul Dujuan se apropie de estul Japoniei; au fost emise alerte de inundații și alunecări de teren
Un taifun puternic se apropia luni de coastele Japoniei de la Oceanul Pacific, însoțit de ploi torențiale, vânturi violente și risc crescut de alunecări de teren în Kanto și alte regiuni din estul țării, a anunțat agenția națională de meteorologie, transmite Reuters. Agenția de Meteorologie a Japoniei (JMA) a avertizat că vre
Rechinul care a omorât un înotător pe plaja Sorrento din Australia este căutat pentru a fi ucis
Un rechin care a atacat mortal, vineri, un înotător pe o plajă din statul Australia de Vest (WA) va fi prins și ucis, a declarat sâmbătă ministrul pescuitului din acest stat australian, Jackie Jarvis, transmite Xinhua. Un bărbat în vârstă de 63 de ani înota pe plaja Sorrento, în suburbiile nordice ale capitalei WA, Perth, vi
Ecuador/ Pompierii luptă cu mai multe incendii forestiere în capitală
Pompierii din Ecuador luptau vineri cu mai multe incendii forestiere care fac ravagii în zonele împădurite din capitala țării, Quito, unde autoritățile au anunțat că au evacuat zeci de persoane, transmite AFP. Vânturile puternice și vegetația uscată pe fondul secetei au alimentat incendiul care a izbucnit pe Casitagua, un v&a
Viitură în Marele Canion/ A fost găsită a treia victimă
La mai bine de două săptămâni de la viitura care a surprins zeci de turiști în Marele Canion, în sud-vestul Statelor Unite, a fost găsit și identificat un al treilea cadavru, a anunțat joi soția victimei, informează AFP. Este vorba de Timothy Allen Smith, un american în vârstă de 53 de ani, dat dispărut după dezas
UPDATE Debitele cursurilor de apă au fost în 2025 printre cele mai scăzute din ultimele decenii (OMM)
Cursurile de apă din întreaga lume au fost afectate în 2025 de unul dintre cei mai secetoși ani din ultimele decenii, a declarat joi Organizația Meteorologică Mondială (OMM), ceea ce se reflectă în scăderea rezervelor de apă de la suprafața Pământului și stârnește îngrijorări cu privire la aprovizionarea cu apă în viitor, transmit ag
Spania/ Un deces în apropiere de Barcelona în urma ploilor torențiale
Cadavrul unui bărbat luat de apele unui râu, în apropiere de Barcelona, a fost găsit joi, au anunțat serviciile de urgență din Spania, unde ploile torențiale au afectat coasta mediteraneană a țării, provocând inundații grave, transmite AFP. Aceste fenomene meteorologice extreme au loc în contextul în care Spania își revine d
VIDEO Viitura mortală din Nepal, cauzată de o instabilitate geologică amplificată de schimbările climatice (studiu)
Viitura ucigașă produsă luna trecută la granița dintre Nepal și China este rezultatul unei combinații de elemente climatice și geologice alimentate de încălzirea globală, arată un studiu științific publicat joi, notează AFP. Așa cum s-a sugerat încă de la primele observații, prăbușirea pe 26 august a unei bucăți de gheață și rocă d
Islanda: Prezentarea la începutul anului 2027 a unui proiect de lege care ar putea interzice vânătoarea de balene
Guvernul islandez va supune în februarie 2027 un proiect de lege care ar putea pune capăt vânătorii de balene în această țară, una dintre ultimele trei din lume care o mai practică, notează AFP. 'În februarie, un proiect de lege care vizează modificarea legii privind vânătoarea de balene (...) va fi prezentat














