Taifunul Champi în Taiwan: Un mort, peste 350 de persoane rănite
Un taifun puternic a lovit vineri Taiwanul, autoritățile locale avertizând populația în legătură cu 'vânturi distrugătoare' și îndemnând-o să se adăpostească de efectele furtunii, informează AFP.
Taifunul Champi a adus cu sine ploi abundente, a dezrădăcinat copaci și a privat de electricitate peste 21.000 de gospodării atunci când a traversat partea nord-vestică a Taiwanului în timp ce își continua deplasarea spre China și Japonia.
Majoritatea magazinelor și școlilor au fost închise în Taiwan, sute de zboruri anulate și peste 4.300 de persoane evacuate.
O persoană a murit în Taiwan după ce a fost luată de valurile uriașe provocate de taifun, au transmis autoritățile locale.
De asemenea, cel puțin 350 de persoane au fost rănite.
'Începând din această seară și până mâine dimineață, condițiile meteo vor fi marcate peste tot de vânturi și furtună', a anunțat Ling Ping-yu de la Administrația centrală de meteorologie (CWA). 'Rămâneți, pe cât posibil, în interiorul clădirilor în timpul acestei perioade, pentru siguranța dumneavoastră', a adăugat el.
Mesaje guvernamentale transmise prin SMS vineri seară, în timp ce taifunul Champi se dezlănțuia asupra nordului Taiwanului, anunțau 'vânturi distrugătoare' și îndemnau populația 'să se adăpostească cât mai rapid posibil'.
Activitățile profesionale și cursurile școlare au fost suspendate aproape pe toată insula.
Străzile din cartierele situate în nordul și nord-estul Taiwanul erau goale, locuitorii refugiindu-se în casele lor pentru a aștepta sfârșitul furtunii.
'Saci de nisip'
'Poate că vom pregăti câțiva saci de nisip', a declarat Peter Chan, un angajat al unui magazin de cartier, în vârstă de 27 de ani, care s-a declarat îngrijorat de condițiile meteo prognozate pentru vineri seară, când ochiul furtunii se va afla cel mai aproape de coastele taiwaneze.
Champi a avut pentru scurt timp statutul de 'supertaifun' în timp ce traversa oceanul, cu vânturi ce atingeau viteze maximale de aproape 300 km/h, însă a scăzut în intensitate între timp.
'Pe măsură ce se apropie de extremitatea nord-estică a Taiwanului (...), taifunul ar putea încetini. Dacă încetinește, impactul său va dura mai mult timp', a avertizat Lu Kup-chen, directorul Administrației centrale de meteorologie din Taiwan, într-o conferință de presă.
În Japonia, mai multe evenimente locale au fost anulate pe insula Okinawa, situată în sudul arhipelagului nipon.
Magazinele au fost închise pe insula sudică japoneză Ishigaki, în apropiere de Taiwan, iar comercianții au întins plase de protecție împotriva vântului în jurul fațadelor pentru a le proteja de rafale.
De asemenea, unii turiști au rămas blocați din cauza anulării curselor aeriene. Mulți dintre turiști s-au adăpostit în hoteluri.
Champi este cea mai recentă furtună dintr-un sezon deosebit de activ în Oceanul Pacific, cauzat de fenomenul climatic El Nino, care a dus la o încălzire fără precedent a apelor din regiunile ecuatoriale ale acestui ocean. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Lumea se confruntă cu o 'depășire ireversibilă' a limitelor în ceea ce privește încălzirea globală, avertizează un raport
Lumea se îndreaptă către o 'depășire ireversibilă' a pragului de încălzire globală periculoasă, cu excepția cazului în care guvernele renunță la combustibilii fosili și încep să reducă rapid emisiile, avertizează un raport citat joi de DPA/PA Media. Cea mai recentă
India/ Capitala New Delhi, sufocată de ceață toxică
Capitala Indiei, New Delhi, a continuat să fie, joi, învăluită într-un nor dens și toxic, calitatea aerului fiind de peste o săptămână neîntreruptă 'foarte slabă', o criză de mediu care sufocă orașul încă de la 2 noiembrie, transmite agenția de presă EFE. Indicele oficial al calității aerului era situat în jurul valo
COP31: Conflictele nu trebuie să distragă atenția de la acțiunile climatice, avertizează lideri internaționali
Războaiele și disputele comerciale nu ar trebui să distragă atenția lumii de la eforturile de combatere a încălzirii globale, au declarat lideri prezenți miercuri în Antalya, la conferința climatică COP31, în timp ce negociatorii se pregăteau să elaboreze un nou acord menit să limiteze schimbările climatice, transmite Reuters.
Furtuna Charles a ajuns în Portugalia: Peste 200 de curse aeriene anulate, școlile au fost închise (GALERIE FOTO)
Companiile aeriene au anulat peste 200 de curse spre și dinspre Portugalia, unde școlile și sute de supermarketuri și magazine au fost închise miercuri în contextul în care furtuna Charles a atins uscatul în această țară, aducând cu sine ploi abundente și vânturi extrem de puternice, informează Reuters. Deși
COP31: Secretarul general al ONU a cerut eliminarea combustibililor fosili
Secretarul general al ONU a cerut miercuri la COP31 din Turcia ''dispariția'' combustibililor fosili, ''la fel ca dinozaurii'', și a îndemnat oamenii să-și deschidă ochii cu privire la grupurile de lobby care protejează acești carburanți, în timpul unei sesiuni a summitului internațional privind clima, dedicată șefilor de s
Bilanțul incendiilor din Indonezia se ridică la 2,9 milioane de hectare distruse, potrivit unei organizații independente
Incendiile care devastează Indonezia de câteva luni, alimentate de un fenomen El Nino puternic, au distrus 2,88 milioane de hectare de teren de la începutul anului 2026, a declarat miercuri pentru AFP o organizație de monitorizare prin satelit. Bilanțul anterior furnizat de organizația de monitorizare Nusantara Atlas indica 1,9 mil
Unul dintre ultimele ecosisteme oceanice nealterate, descoperit de cercetători în Insulele Marshall
Doi atoli de corali izolați, situați în Insulele Marshall, la nord-est de Australia, în Oceanul Pacific, se numără printre 'ultimele ecosisteme sălbatice și sănătoase' ale oceanului, neafectate de activitatea umană, conform cercetătorilor, informează miercuri agenția de presă Xinhua. Bikar și Bokak, cei mai nordici atoli din Insulele Marsha
India/ Senzorii de monitorizare a calității aerului, depășiți de amploarea poluării
Poluarea care afectează capitala indiană, New Delhi, a atins o concentrație atât de mare încât a depășit capacitatea senzorilor responsabili cu măsurarea calității aerului, a recunoscut Biroul guvernamental pentru controlul poluării (CPCB), transmite miercuri AFP. Concentrația de microparticule PM2,5 din aer, cele mai nocive, care este î
Un seism cu magnitudinea 5,6 s-a produs în Guatemala; seismul a fost resimțit și în El Salvador și Nicaragua
Un seism cu magnitudinea 5,6 s-a produs marți în largul coastelor din Guatemala, zguduind clădirile din capitala acestei țări, Ciudad de Guatemala, potrivit Serviciului de Prospectare Geologică al Statelor Unite (USGS), citat de Reuters. Autoritățile locale nu au raportat deocamdată pagube materiale majore și nici victime omenești. USGS
Cercetătorii belgieni avertizează cu privire la creșterea nivelului mării la Ostende
Nivelul mării a crescut cu aproape 24 de centimetri începând din 1950 în Ostende, pe litoralul belgian, iar această creștere s-a accelerat pe parcursul ultimului deceniu, potrivit unui raport publicat luni, care avertizează cu privire la schimbările climatice de origine antropică, informează AFP. Raportul, publicat de Centrul
India/ Un nou vârf de poluare atmosferică în New Delhi după încheierea festivalului Diwali
Capitala indiană New Delhi era învăluită luni într-un nor dens de poluare, un fenomen obișnuit în perioada toamnei, dar care este agravat de petardele și focurile de artificii prilejuite de sărbătoarea Diwali, celebrată duminică, informează AFP. Concentrația de particule fine PM2,5 - cele mai nocive - a atins în anumite
La începutul COP31, secretarul general al ONU îndeamnă statele ''să se ridice la înălțimea'' provocărilor climatice
Secretarul general al ONU a îndemnat luni statele ''să se ridice la înălțimea'' provocărilor climatice în prima zi a conferinței anuale a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice COP31, care se desfășoară în Turcia, marcată deja de o dispută pe tema finanțărilor, informează AFP. Liderii prezenți la COP
BTA/ Un documentar va prezenta concluziile unei expediții de explorare a Dunării în contextul nivelului extrem de scăzut al apei
O expediție de cercetare la care au participat oameni de știință de la Institutul pentru studii în domeniul climei, atmosferei și apei din cadrul Academiei Bulgare de Științe (BAS), de la Institutul de cercetări și tehnologie spațială din cadrul BAS, precum și de la Universitatea de Sud-Vest Neofit Rilski a studiat fluviul Dunărea în perioada în car
Un seism cu magntitudinea 5,7 în centrul Japoniei, soldat cu răniți
Un seism cu magnitudinea 5,7 a făcut peste 20 de răniți în primele ore ale dimineții în centrul Japoniei, potrivit autorităților și media locale, citate de AFP. Cutremurul s-a produs la ora locală 01:04 (16:04 GMT sâmbătă) la 40 de kilometri adâncime în vestul prefecturii Shizuoka, la aproximativ 200 km vest de To
Perturbare neobișnuit de timpurie a vortexului polar, cu un impact încă incert în Europa
Experții în climatologie au observat o perturbare excepțional de timpurie a vortexului polar, o zonă de joasă presiune atmosferică situată deasupra polilor, un fenomen ale cărui consecințe sunt încă 'incerte' pentru starea vremii în Europa, au precizat agențiile meteorologice din Franța și Regatul Unit pentru AFP. Vortexul polar este












