Indonezia: Cutremur cu magnitudinea 6 în largul insulei Sumatra
Un cutremur cu magnitudinea 6 a fost detectat în largul coastelor insulei indoneziene Sumatra, a raportat Institutului Seismologic al SUA (USGS), citat de AFP. Epicentrul cutremurului este situat la aproximativ 48 de kilometri sud-sud-est de oraşul Singkil, în provincia indoneziană Aceh, la o adân
Filipine: 27 de morţi şi trei dispăruţi după furtunile din ianuarie
Cel puţin 27 de persoane au murit în urma furtunilor produse în luna ianuarie în Filipine, au anunţat autorităţile locale duminică, în condiţiile în care ploile abundente continuă să cadă în această ţară predispusă la catastrofe naturale, informează AFP. Inundaţiile şi alunecările de teren provocate de averse au cauzat deja
Stare de catastrofă majoră declarată în California; noi precipitaţii sunt prognozate pentru zilele următoare
Preşedintele american Joe Biden a declarat stare de catastrofă majoră în California, unde noi intemperii sunt aşteptate duminică şi luni după trei săptămâni de precipitaţii inedite, care au făcut deja cel puţin 19 victime, informează AFP. Joe Biden a ordonat sâmbătă seară furnizarea unui ajutor federal pentru ca locuitorii şi colectivităţile
VIDEO Germania: Ciocniri între protestatari şi poliţişti soldate cu răniţi în satul abandonat Lutzerath
Ciocnirile de sâmbătă dintre protestatari împotriva exploatării cărbunelui şi poliţişti la intrarea în satul abandonat Lutzerath din vestul Germaniei s-au soldat cu răniţi de ambele părţi, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei pentru dpa. Acesta nu a furnizat numărul răniţilor, gravit
În 11 ani, Hondurasul a pierdut 10% din pădurile sale
Hondurasul a pierdut 10% din pădurile sale între 2010 şi 2021, a anunţat vineri preşedinta ţării, Xiomara Castro, la inaugurarea unui program de protecţie a mediului, potrivit AFP. "În timpul dictaturii, din 2010 în 2021, Hondurasul a pierdut în total 696.562 de hectare de pădure, ceea ce reprezintă 10% din pădurile noastre",
O victimă a uraganului Ian, descoperită după peste trei luni în mangrovele din Florida
Cadavrul unei femei în vârstă de 82 de ani, dată dispărută după trecerea uraganului Ian la sfârşitul lunii septembrie, a fost descoperit săptămâna aceasta într-o pădure de mangrove din apropiere de Fort Myers Beach, în Florida, au anunţat autorităţile, potrivit AFP. Ilonka Knes a fost una dintre ultimele două persoane date d
Vesela din plastic de unică folosinţă va fi interzisă în Anglia până la sfârşitul anului 2023
Departamentul pentru Mediu şi Agricultură de la Londra a anunţat sâmbătă că va interzice în Anglia, începând din octombrie, vesela din plastic de unică folosinţă pentru a proteja oceanele de poluarea cu plastic, informează AFP. Farfuriile, tacâmurile, bolurile şi tăvile din plastic de
Greenpeace cere UE interzicerea avioanelor private înainte de reuniunea de la Davos
Greenpeace a cerut interzicerea avioanelor private cu emisii de carbon cu puţin timp înainte de Forumul Economic Mondial anual de la Davos, unde se reuneşte elita politică şi de afaceri a lumii, relatează dpa. Comisia UE ar trebui să deschidă calea pentru o astfel de reglementare în revizuirea actuală a Regulamentului de trafic aer
Vulcanul Cotopaxi a expulzat gaze şi cenuşă vulcanică
Vulcanul Cotopaxi, situat în Ecuador, la aproximativ 45 de kilometri sud de capitala Quito, a prezentat vineri o emisie "continuă" de gaze şi cenuşă, într-un nou proces eruptiv de intensitate redusă care a început la sfârşitul lunii octombrie, a anunţat Institutul de Geofizică (IG) din cadrul Facultăţii Politehnice Naţionale, transmi
Filipine: 17 decese şi 500.000 de persoane afectate în urma inundaţiilor şi alunecărilor de teren în ultimele două săptămâni
Ploile abundente care au declanşat inundaţii şi alunecări de teren în Filipine de la 1 ianuarie au provocat moartea a 17 persoane şi au afectat alte peste 500.000, a anunţat vineri o agenţie guvernamentală, relatează Xinhua. Consiliul Naţional de Management al Riscurilor de Dezastre a afirmat într-un raport că a înregistrat 1
Vestul american se pregăteşte să înfrunte alte intemperii periculoase
Coasta vestică a Statelor Unite, deja grav afectată de o acumulare de furtuni istorice, se pregăteşte să înfrunte noi ploi abundente vineri şi pe parcursul acestui weekend, informează AFP. O serie de furtuni s-au abătut asupra Californiei în ultimele săptămâni, care au ucis 19 persoane şi au cauzat inundaţii şi întreruperi ale alimentăr
VIDEO SUA: O tornadă a făcut cel puţin şase morţi în Alabama
Cel puţin şase persoane au fost ucise joi, când o tornadă a trecut prin centrul statului american Alabama, au raportat serviciile de urgenţă, relatează AFP. Fenomenul meteorologic devastator şi-a continuat apoi drumul în statul vecin Georgia, unde National Weather Service (NWS) a menţinut în vigoa
Anul trecut a fost al cincilea cel mai cald de când se fac măsurători în lume (cercetători americani)
Anul trecut a fost cel al cincilea cel mai cald an de când se fac măsurători în lume şi ultimii nouă ani au fost cu cele mai crescute temperaturi din timpurile preindustriale, în timp ce schimbările climatice au continuat să crească temperaturile şi să alimenteze vremea extremă, au afirmat joi oameni de ştiinţă americani, relatează Reuters.
Biodiversitate: Franţa lansează o vastă cartografiere genetică a mediului său marin
Franţa, care deţine al doilea cel mai mare domeniu maritim din lume, va secvenţia genomul a mii de specii care populează apele părţii sale europene, dar şi pe cele ale teritoriilor sale de peste mări pentru a întocmi o "hartă genetică" a biodiversităţii sale marine, un instrument esenţial pentru o mai bună conservare, inf
ONU confirmă că ultimii opt ani au fost cei mai călduroşi înregistraţi vreodată
Ultimii opt ani au fost cei mai călduroşi înregistraţi vreodată la nivel global, a confirmat joi Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM), în pofida persistenţei fenomenului climatic La Nina care a atenuat temporar efectele încălzirii globale, relatează AFP. Cele şase principale seturi de date in












