CCR: Protocolul din 2009 a creat riscul încălcării drepturilor şi libertăţilor fundamentale; Parlamentul şi-a exercitat superficial competenţele (motivare)
Protocolul încheiat în anul 2009 între Ministerul Public şi Serviciul Român de Informaţii a afectat "securitatea juridică a persoanei" şi a creat riscul încălcării drepturilor şi libertăţilor fundamentale, arată Curtea Constituţională a României (CCR) în motivarea deciziei prin care a admis sesizarea privind conflictul juri
CCR: Rezultatul obţinut prin modificările la Legea Avocatului Poporului este acela al unui regim juridic confuz (motivare)
Rezultatul obţinut prin modificările aduse Legii Avocatul Poporului în ceea ce priveşte pensia de serviciu este acela al unui regim juridic "confuz", contrar exigenţelor de claritate şi precizie care trebuie să caracterizeze dispoziţiile legale, arată Curtea Constituţională a României (CCR) în motivarea deciziei prin care a admis parţial sesizarea
Olt: Unul dintre medicii condamnaţi la închisoare în cazul decesului unui copil, eliberat condiţionat
Unul dintre cei doi medici condamnaţi în 2018 la închisoare în cazul decesului unui copil de 9 ani, cu fractură la antebraţ, ortopedul Paul Iancu, a fost eliberat condiţionat în baza unei hotărâri a Tribunalului Mehedinţi. Condamnat definitiv, în aprilie 2018, la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare, Paul Ia
Sibiu: Turist francez, salvat cu elicopterul SMURD de la Cabana Suru
Un turist francez a fost salvat luni, de la Cabana Suru, după ce acesta s-a accidentat duminică seara, în timp ce practica schi de tură în munţii Făgăraşului, a anunţat Şeful Salvamont Sibiu, Adrian David. "Un turist francez a fost salvat (...) cu elicopterul SMURD de la cabana Suru, în urmă cu câteva minute. Acesta făcea parte din
Brăila: Autorul atentatului terorist de la mall a primit încă o lună de arest preventiv
Autorul atentatului terorist de la Mall Brăila a primit încă o lună de arest preventiv, după ce judecătorii au admis propunerea procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila de prelungire a mandatului până pe data de 10 aprilie inclusiv, el fiind acuzat de comiterea infracţiunii de tentativă de omor. Ancheta în cazul lui
Vaslui: Tineri reţinuţi după ce ar fi violat o femeie pe care au abandonat-o pe un câmp, unde aceasta a decedat
Trei tineri de 16, 17 şi 23 de ani au fost reţinuţi după ce ar fi violat o femeie în vârstă de 49 de ani, pe care au abandonat-o pe un câmp în zona localităţii Ghergheleu, unde aceasta a fost găsită decedată. "După ce femeia a fost găsită decedată pe un câmp dintre localităţile Ghergheleu şi Iaz, în cauză au încep
Deţinutul care a evadat din Penitenciarul Jilava a fost prins
Deţinutul care a evadat miercuri noaptea din Penitenciarul Jilava a fost prins de poliţişti în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică într-un parc din municipiul Călăraşi, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Călăraşi, Bianca Ghiveci. "Bărbatul a fost prins în jurul orei 3,30 de poliţiştii din cadrul Poliţ
Toader: Acţionăm în interiorul şi în exteriorul UE astfel încât comunicarea reciprocă de probe electronice să devină mai rapidă şi sigură
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a informat sâmbătă seara, printr-un comunicat de presă, că se acţionează atât în interiorul, cât şi în exteriorul Uniunii Europene astfel încât "comunicarea reciprocă de probe electronice să devină mai rapidă şi mai sigură". "Autorităţile noastre din domeniul justiţie
Un număr de 450 de suporteri ai echipelor Dinamo şi Steaua conduşi la sediile Poliţiei şi Jandarmeriei
Un număr de 450 de suporteri - 150 ai echipei Dinamo şi 300 ai echipei Steaua - au fost conduşi la sediul Poliţiei şi al Jandarmeriei după incidentele petrecute la meciul de handbal masculin din semifinalele Cupei României la handbal masculin, desfăşurat la Focşani, informează un comunicat al Jandarmeriei. Înainte de începerea partidei de han
Constanţa: Trei bărbaţi au fost reţinuţi pentru contrabandă cu ţigări şi alcool, cu un prejudiciu de circa 115.000 lei
Trei bărbaţi au fost reţinuţi şi vor fi prezentaţi sâmbătă instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru contrabandă, poliţiştii depistând în urma unor percheziţii domiciliare peste 135.000 de ţigarete şi 12.000 litri de alcool contrafăcut. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de circa 115.000 de lei, potrivit IPJ Constanţa.
Kovesi: Învinuirile din cel de-al doilea dosar sunt fabulaţii întocmite exclusiv în scopul denigrării
Fostul procuror-şef al DNA Laura Codruţa Kovesi susţine că acuzaţiile care îi sunt aduse în dosarul în care este învinuită pentru constituire de grup infracţional organizat în modalitatea coordonării şi complicitate la represiune nedreaptă sub forma participaţiei improprii sunt "fabulaţii întocmite exclusiv în scopul denigrării&
Tudorel Toader: UE nu are nevoie să cosmetizăm pe cineva; Uniunea are nevoie la nivelul EPPO de un şef integru
Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiţă, transmite: Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat vineri, la Bruxelles, că Uniunea Europeană are nevoie de un "şef integru" în fruntea Parchetului European. Toader a prezidat Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne, în contextul deţinerii de către România a preşedinţiei Consiliului UE
#Romania2019.eu/Toader: Candidatul pentru funcţia de procuror-şef european nu are nevoie de susţinerea guvernului; Jourova: Procesul - fără încercări de discreditare
Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiţă, transmite: Candidatul pentru funcţia de procur-şef european nu are nevoie de susţinerea guvernului ţării din care provine, a declarat, vineri, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, în timp ce comisarul european pentru Justiţie, Vera Jourova, a spus că procesul de selecţie pentru această funcţie trebuie să fie "corect şi făr
CCR: Dezbaterile în cazul Legii plafoanelor nu puteau fi reluate de către Camera decizională; se încalcă Constituţia (motivare)
Dezbaterile în cazul Legii plafoanelor nu puteau fi reluate de către Camera decizională, chiar dacă se doreau corectări pozitive ale normelor legii, pentru că astfel se încalcă Legea fundamentală a statului, arată judecătorii CCR arată în motivarea deciziei prin care au admis o sesizare a preşedintelui Klaus Iohannis. În acest context,
Secţia pentru procurori: Unele modificări aduse de Guvern la legile justiţiei diferă de cele primite de CSM
Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii precizează, vineri, că mai multe modificări aduse de Guvern legilor justiţiei diferă în conţinut faţă de cele transmise CSM spre avizare. Potrivit unui comunicat al Secţiei pentru procurori, aceasta îşi exprimă dezaprobarea cu privire la împrejurarea publicării în Monitorul
