Comunicat de presă - Ministerul Culturii
Sezonul Cultural România - Italia 2026 s-a încheiat. Medalii 'George Enescu' pentru personalități italiene
07.11.2026
Sezonul Cultural România - Italia 2026 s-a încheiat pe 5 noiembrie, printr-o gală găzduită de Ambasada României în Italia. Cu această ocazie, ambasadorul Gabriela Dancău a înmânat, în numele ministrului Culturii din România, medaliile culturale 'George Enescu' unor personalități italiene care au susținut programul.
Marele Premiu al Sezonului Cultural România-Italia 2026 i-a fost acordat Alfonsinei Russo, director al Departamentului pentru Valorificarea Patrimoniului Cultural din cadrul Ministerului Culturii din Italia și fost director al Parcului Arheologic al Colosseumului din Roma, pentru contribuția sa la valorificarea patrimoniului comun.
Conceput de Ambasada României în Italia și realizat cu sprijinul Ministerului Culturii, prin Serviciul Relații Internaționale, și al Ministerului Afacerilor Externe, programul s-a desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, Nicușor Dan, și al Președintelui Republicii Italiene, Sergio Mattarella. Cele peste 50 de evenimente au adus în atenția publicului italian patrimoniul, arta, literatura și muzica românească și au creat oportunități de colaborare între instituții și profesioniști din cele două țări.
Ministerul Culturii a sprijinit participarea instituțiilor culturale românești, între care Opera Națională București, Institutul Național al Patrimoniului, Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Național de Istorie a României, Biblioteca Națională a României și Opera Națională Română din Cluj-Napoca. Artiștii, specialiștii și echipele acestor instituții au contribuit la realizarea evenimentelor și la promovarea culturii române în Italia.
Gala a fost completată de un moment muzical susținut de pianista Sînziana Mircea. Ambasadorul Gabriela Dancău a subliniat importanța relațiilor construite în cadrul programului și și-a exprimat încrederea că parteneriatele și prieteniile formate vor continua și după încheierea acestuia.
Pentru Ministerul Culturii, continuarea acestor legături prin proiecte comune, schimburi de experiență și inițiative instituționale reprezintă o direcție importantă a diplomației culturale. Experiența acumulată de instituțiile și profesioniștii implicați oferă premisele unor noi colaborări între România și Italia.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.