Poliţia Română: Aproape 900 de permise de conducere, reţinute în ultimele 24 de ore

Poliţiştii rutieri au constatat, în ultimele 24 de ore, peste 100 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, au reţinut 870 de permise de conducere, dintre care 397 pentru viteză, 44 pentru alcool şi 13 pentru droguri şi au retras 375 de certificate de înmatriculare, potrivit unui comunicat al Poliţiei Române.
Un număr de 357 dintre cele 870 de permise de conducere au fost reţinute în cadrul acţiunii "Blocada", organizată din dispoziţia conducerii Ministerului Afacerilor Interne pentru prevenirea/combaterea unor situaţii de risc şi menţinerea unui climat de ordine publică. De asemenea, dintre cele 375 de certificate de înmatriculare, 170 au fost retrase în cadrul "Blocada". Nu în ultimul rând, dintre cele peste 100 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice 19 au fost constatate prin "Blocada".
Poliţiştii au aplicat peste 10.000 de amenzi de aproape 4,2 de milioane de lei pentru alte nereguli constatate.
Poliţiştii au acţionat, vineri, la nivel naţional, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 437 de acţiuni şi au intervenit la 2.469 de evenimente, dintre care 2.044 au fost sesizate de cetăţeni prin 112.
De asemenea, au fost depistate 22 de persoane urmărite naţional sau internaţional, faţă de care au fost luate măsurile legale. În cauzele instrumentate au fost dispuse 105 de măsuri preventive.
Tot vineri, în cadrul acţiunii "Blocada", dispozitivele curente au fost suplimentate, astfel că, la nivel naţional, peste 3.800 de poliţişti şi jandarmi au acţionat, în sistem integrat, pentru asigurarea ordinii publice, prevenirea faptelor cu violenţă, a traficului şi consumului de droguri, precum şi pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră.
Au fost organizate 410 filtre, în cadrul activităţilor desfăşurate, fiind verificate 6.754 de autovehicule şi legitimate 10.863 de persoane.
Acţiunile pentru prevenirea accidentelor de circulaţie şi creşterea siguranţei în trafic au continuat, fiind efectuate 2.989 testări cu dispozitive etilotest/alcooltest şi 143 cu aparatele din dotare, pentru depistarea conducătorilor aflaţi sub influenţa substanţelor psihoactive. AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog, editor: Antonia Niţă, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
MApN: Opt dintre pacienții palestinieni aduși din Gaza, transferați în Norvegia cu o aeronavă Spartan
Opt dintre pacienții palestinieni aduși din Fâșia Gaza, miercuri seară, au fost transferați în Norvegia cu o aeronavă Spartan, informează Ministerul Apărării Naționale (MApN). 'O aeronavă C-27J Spartan aparținând Forțelor Aeriene Române a decolat miercuri seara, 9 aprilie, către Oslo, Norvegia, având la bord o
Acordul privind controlul coordonat la punctul de trecere a frontierei Albița - Leușeni, prelungit cu șase luni
Acordul între Guvernul României și cel al Republicii Moldova privind controlul coordonat în punctul de trecere a frontierei Albița - Leușeni va fi prelungit cu șase luni, conform unui memorandum adoptat în ședința de miercuri a Cabinetului Ciolacu. Acordul va fi în continuare valabil în intervalul 15 aprilie -15 octombrie, c
Șefii din Justiție cer coaliției de guvernare o întâlnire pe tema proiectului privind pensiile magistraților
Șefii Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curți de Casație și Justiție și Parchetului General au cerut liderilor coaliției de guvernare organizarea 'de urgență' a unei întâlni pe tema proiectelor privind modificarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu ale magistraților. Potrivit unui comunicat al CSM tran
Constanța: O femeie, administrator de firmă, a înșelat zeci de turiști inducându-i în eroare că le asigură cazare
O femeie, administrator al unei firme, este cercetată penal sub control judiciar într-un dosar pentru înșelăciune și evaziune fiscală, după ce, printre altele, a indus în eroare zeci de turiști că le-ar putea asigura cazare, a informat miercuri Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța. Conform sursei citate, polițiștii din cadrul Ser
Fiica omului de afaceri asasinat la Arad, arestată după ce și-a rupt brățara de monitorizare
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, miercuri, arestarea preventivă a Laurei Dronca, fiica milionarului ucis în atentatul cu bombă de la Arad, după ce aceasta și-a rupt brățara de monitorizare în timp ce se afla sub control judiciar. 'Admite sesizarea formulată de IPJ Arad de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu măsur
Buzău: Percheziții în România și Marea Britanie la suspecți de spălare a fondurilor provenite din fraude informatice și înșelăciuni
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Buzău, împreună cu procurorii DIICOT, au efectuat mai multe percheziții, miercuri, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și spălarea banilor. Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Buz
CCR: Legea de înființare a Autorității de Reglementare în Domeniul Minier Petrolier - constituțională
Curtea Constituțională a României a respins, miercuri, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție privind legea de înființare a Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Minier Petrolier. Potrivit unui comunicat al CCR transmis AGEERPRES, judecătorii constituționali, cu unanimitate de voturi, au respins ca neîntemeiată
Constanța: Cei doi adolescenți suspectați de jaf armat într-un magazin au fost reținuți pentru 24 de ore
Cei doi adolescenți, de 17 ani, suspectați că sunt autorii unui jaf într-un magazin, cu amenințarea vânzătoarei cu un pistol cu bile, au fost miercuri reținuți pentru 24 de ore, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța. IPJ a transmis inițial că lucrătorii Poliției Municipiului Constanța - Serviciul Municipal de Investigații Cri
Alba: Persoană lovită mortal de tren, la Valea Lungă
Cadavrul unei persoane necunoscute a fost descoperit miercuri de un angajat al CFR Călători, în timp ce efectua revizia căii ferate pe raza localității Valea Lungă, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba. 'La data de 9 aprilie 2025, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Blaj au fost sesizați de către un anga
IGPR: Acțiune de amploare a polițiștilor și procurorilor pentru combaterea pornografiei infantile
Polițiștii și procurorii au desfășurat, în ultima săptămână a lunii martie - începutul lunii aprilie, o acțiune amplă ce a avut ca scop combaterea pornografiei infantile, fiind efectuate aproximativ 50 de percheziții în 30 de dosare penale. Potrivit unui comunicat al IGPR transmis, miercuri, AGERPRES, în contextul unei creșteri, l
Eșec pentru primul dosar EPPO/ Judecătorii anulează condamnarea primită de denunțătorul lui Coldea
Curtea de Apel Cluj a anulat, miercuri, condamnarea de patru ani închisoare primită în primă instanță de omul de afaceri Cătălin Hideg, patronul companiei Sanimed International, într-un dosar legat de o fraudă cu fonduri europene în valoare de trei milioane de euro. Acesta este primul dosar investigat în Româ
Forumul Judecătorilor: Legile justiției, adoptate în anul 2022, au adus un regres inacceptabil
Asociația Forumul Judecătorilor din România susține, miercuri, că Legile justiției, adoptate în anul 2022, au adus 'un regres inacceptabil', sistemul judiciar fiind afectat grav în privința pilonilor săi, adăugând că, ori de câte ori există perioade electorale, se propune 'intempestiv' modificarea condițiilor de vechime m
Botoșani: Grenadă descoperită într-o gospodărie din localitatea Buimăceni
O grenadă de mână defensivă a fost descoperită marți seara într-o gospodărie din localitatea Buimăceni, în timpul executării unor lucrări pentru rețeaua de aducțiune a apei, au anunțat, miercuri, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani. Potrivit ISU, proprietarul a anunțat imediat autoritățile
UPDATE CCR: Sesizarea ICCJ privind legea de înființare a Autorității de Reglementare în Domeniul Minier Petrolier - amânată
Curtea Constituțională a României a amânat, marți, pentru miercuri, dezbaterile pe sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție privind legea de înființare a Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Minier Petrolier. ORA 05.20 Sesizarea ICCJ pe legea de înființare a ANRMPSG - la CCR
Grupare care trafica minore pentru prostituție, destructurată de DIICOT
Un tânăr de 24 de ani a fost pus sub control judiciar de DIICOT, fiind acuzat că a forțat o fată de 16 ani să se prostitueze. În același dosar, în urmă cu o lună, alți doi tineri, în vârstă de 20 și 24 de ani, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, sub acuzația de trafic de minori. Din probatoriul administrat