CAB: 15 ianuarie - pronunțarea pe a doua contestație privind înființarea comitetului de la Guvern pe legile Justiției
Curtea de Apel București a luat în dezbatere, joi, o contestație depusă de un ONG împotriva deciziei premierului Ilie Bolojan de a înființa, la Palatul Victoria, un comitet de analiză a legilor Justiției. Este vorba despre Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept, condusă de avocata Elena Radu, asociație care s-a remarcat l
Alba: Femeia din Sibiu acuzată că și-a ucis mama pentru avere rămâne în arest preventiv
Femeia din Sibiu acuzată că și-a ucis mama cu ajutorul unei asistente medicale rămâne în arest preventiv, a decis, joi, Curtea de Apel (CA) Alba Iulia. Purtătorul de cuvânt al CA Alba Iulia, Cosmin Muntean, a transmis că instanța a respins, joi, ca nefondată, contestația inculpatei P.A. împotriva încheierii penale
CSM vrea ca repartizarea dosarelor și activitatea judecătorilor să se facă printr-un ''mecanism de normare''
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii anunță că vor fi inițiate demersuri de consultare cu instanțele din țară, reprezentanții avocaților și ai altor profesii juridice în vederea implementării unui ''mecanism de normare'', care să ducă la o mai corectă repartizare a dosarelor în instanțe și la un volum optim de a
Argeș: Fostul ministru Daniel Chițoiu, condamnat la 4 ani de închisoare cu executare pentru ucidere din culpă
Fostul ministru Daniel Chițoiu a fost condamnat, joi, la 4 ani de închisoare cu executare pentru ucidere din culpă, acuzația având legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019. Conform portalului instanțelor de judecată, Curtea de Apel Pitești a admis apelurile declarate de procurori și de părțile ci
Botoșani: Fost manager al Spitalului Județean de Urgență, trimis în judecată pentru luare de mită și trafic de influență
Procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a unui fost manager al Spitalului Județean de Urgență ''Mavromati'' Botoșani într-un dosar de corupție, se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, de DNA. Medicul
Fost director adjunct din Poliția Română, trimis în judecată pentru instigare la acces ilegal la un sistem informatic
Cristinel Stanciu, la data faptelor director adjunct al Centrului de Cooperare Polițienească Internațională (CCPI) din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție într-un dosar în care este acuzat, printre altele, de instigare la infracțiunea de acces ilegal la un sistem informatic.
Brașov: Fostul viceprimar USR Flavia Boghiu, achitată de Tribunal în dosarul 'Catacombelor'
Fosta viceprimăriță USR a Brașovului, Flavia Boghiu, a fost achitată, joi, de Tribunalul Brașov, în dosarul 'Catacombelor', în care a fost acuzată de abuz în serviciu. Totodată, instanța brașoveană a respins acțiunea civilă formulată de primarul Brașovului pentru recuperarea prejudiciului de aproximativ 300.000 de lei și, de asemenea,
Constanța: Tânăr reținut după ce a spart autoturisme parcate, a furat cardurile găsite și le-a utilizat la cumpărături
Un tânăr de 23 de ani a fost reținut de polițiști după ce a spart geamurile a trei autoturisme parcate în municipiul Constanța, a furat bunuri găsite, printre care carduri pe care le-a folosit în mod fraudulos, făcând cumpărături la un magazin, a informat, joi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ). Conform IPJ Constanța, lucrătorii P
Prahova: Fost polițist în cadrul IPJ, arestat preventiv pentru agresiune sexuală și tentativă de viol
Un fost polițist din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova a fost arestat preventiv pentru 30 de zile sub acuzațiile de agresiune sexuală și tentativă de viol, victimele fiind femei ale căror dosare erau instrumentate de agresor. Surse judiciare au declarat, pentru AGERPRES, că bărbatul în vârstă de 40
VIDEO Președintele Nicușor Dan: Detaliile referendumului privind CSM vor fi stabilite în următoarele zile
Paris - Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat, marți seara, că în zilele următoare vor fi stabilite detaliile despre referendumul privind Consiliul Superior al Magistraturii. Într-o conferință de presă susținută la Ambasada României de la Paris, după ce a participat la reuniu
Jandarmeria: Imaginile cu jandarmi români care pun gresie sunt false; au pe uniformă inscripții în alfabet chirilic
Jandarmeria a transmis marți că sunt false imaginile care circulă în spațiul public cu jandarmi români în uniformă care pun gresie, acestea fiind create cu ajutorul inteligenței artificiale, bărbații având inscripții pe spate în alfabet chirilic. 'În mediul online a circulat recent o imagine care pretind
Șefa CAB dă vina pe Parlament și pe procurori pentru prescrierea dosarelor de corupție
Președinta Curții de Apel București, Liana Arsenie, susține că peste 86% dintre dosarele de corupție erau deja prescrise când au ajuns la această instanță, iar vina pentru această situație o poartă Parlamentul, pentru că nu a modificat la timp o prevedere din Codul penal, dar și procurorii, pentru durata excesivă a urmăririi penale și uneori trimiterii tardive
CAB susține că 361 de completuri de judecată și-au schimbat componența în 3 ani, dar din motive 'obiective'
Curtea de Apel București susține că, în ultimii trei ani, 361 de completuri de judecată de la această instanță și-au modificat componența, dar că toate aceste modificări 'au fost determinate exclusiv de cauze obiective și legale'. La aproape o lună de la apariția documentarului Recorder, în care se fac dezvăluiri despre mod
Sibiu: Bărbat reținut după ce a înjunghiat de mai multe ori un tânăr de 26 de ani
Un bărbat de 31 de ani a fost reținut pentru 24 de ore după ce a înjunghiat de mai multe ori un tânăr de 26 de ani, într-un bar din localitatea Mârșa, a anunțat, luni, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, procurorul Dan Octavian Simion. 'În data de 05.01.2026 procurorul
DNA: Bărbat judecat după ce ar fi promis că poate influența magistrați să pronunțe o soluție favorabilă într-un dosar
Un bărbat a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție într-un dosar în care este acuzat că ar fi lăsat să se creadă că poate interveni pe lângă procurori și judecători pentru ca o persoană cercetată într-un dosar să scape de arest preventiv și să beneficieze de o pedeapsă cu suspendare. Potrivit unui comu






