VIDEO Pîslaru: Astăzi suntem cu propunerea pentru 2027 să plecăm de la 4.100 în Legea salarizării; valoarea ajunge la 4.793 până în 2031
Propunerea privind valoarea de referință în proiectul de Lege a salarizării unitare în sistemul bugetar este de de 4.100 pentru 2027 și se poate ajunge la 4.793 până în 2031, deci avem o creștere pe care o asumăm an de an, a afirmat, luni, ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria.
'Pentru că am primit întrebări cât va fi valoarea de referință, valoarea de referință ca să ne încadrăm într-o anvelopă de 8 miliarde de lei este 4.100. Valoarea aceasta de referință este un lucru foarte important, este elementul care va asigura predictibilitatea de creșteri salariale în viitor. Această valoare de referință va crește ca urmare a două lucruri care se pot întâmpla. Primul lucru este legat de a crește rapid. Deci, dacă țara crește ca PIB nominal, atunci evident că există spațiu să crești salariile în sectorul public. Atenție, există o condiționare că dacă-ți crește PIB-ul cu să zicem, 6%, trebuie să-ți crească și salariile cu 6%, dar condiționarea este în sens invers. Dacă nu ai o creștere de PIB cu 6%, nu are cum să-ți crească salariul cu mai mult de 6%. Al doilea lucru care este și în același timp reflectă principiul invers: dacă țara merge mai bine, lumea ar trebui să simte în buzunare că merge mai bine, nu doar în sectorul public, cât și in sectorul privat. Cel de-al doilea lucru care mi se pare important este că, având în vedere faptul că plecăm de la un număr de personal de circa 1,2 milioane, o reducere a personalului prin reforma administrativă care să reducă până la urmă costul de personal total îți permite să crești valoarea de referință. Vreau să fim foarte expliciți: există posibilitatea, dacă există o creștere de productivitate, să poți să faci poate mai multe lucruri cu mai puțini oameni și asta înseamnă că trebuie să-i remunerezi mai bine', a subliniat el.
Șeful de la Muncă a susținut că această lege nu se adresează doar celor 1,2 milioane de angajați în administrația publică, ci îi interesează și pe lucrătorii din sistemul privat.
'Este o lege care, bineînțeles, interesează pe toată lumea, inclusiv pe cei din sectorul privat, care nu înțeleg de ce, de exemplu, vom avea o creștere în sectorul public și dumnealor până la urmă nu au nicio creștere, pentru că activitatea dumnealor depinde de performanța companiei. V-am spus că am adus elementele acelea de bonificare a performanței și v-am spus și faptul că introducem această legătură cu creșterea economică. Dar este foarte important să înțelegem cum au crescut în timp aceste lucruri în ultimii ani (...) și există sentimentul în sectorul privat că sectorul public câștigă mai mult decât ei. Iată, datele statistice susțin acest lucru și atunci trebuie să fim atenți în această țară să nu creăm o divizare între categorii și să avem o chestiune care este echitabilă pentru toată populația, nu numai în interiorul zonei publice', a arătat Pîslaru.
În opinia acestuia, vestea bună pentru sectorul bugetar este că acum va exista o predictibilitate cu cât ar putea să crească salariul, în funcție de valoarea de referință.
'România are această curbă care se bazează pe creșterea economică și vestea pentru toți cei din administrația publică este că în sfârșit ai o predictibilitate. Deci, ai o predictibilitate cu cât anume ar putea să crească valoarea de referință și implicit salariul pe care îl ai. Astăzi suntem cu propunerea pentru 2027 să plecăm de la 4.100. Această valoare ajunge la 4.793 până în 2031 și vedem, avem o creștere pe care o asumăm an de an. Lucrurile acestea se întâmplă pentru că mizăm pe o restartare a creșterii economice și vedem și ca urmare a faptului că ai creștere economică, deci PIB-ul îți crește, se diminuează valoarea pe care tu o ai ca platformă salarială în PIB. Deci, e posibil să reconciliezi atât ideea de creștere a anvelopei salariale, cât și ideea de spațiu fiscal sau procent din PIB. Și asta să știți că este agreat cu Comisia Europeană, este angajamentul pe care România îl are și, de altfel, evident că inclusiv suma de 770 de milioane de euro ca jalon din PNRR, ca reformă critică pe care trebuie să o facem și pe care o evităm ca penalizare sau mai bine zis putem investi această sumă în lucrurile pe care le avem acum în plan rămâne în picioare', a adăugat ministrul interimar.
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale a publicat luni în dezbatere publică proiectul Legii salarizării pentru personalul plătit din fonduri publice, respectiv grilele de salarizare și calendarul de implementare.
Proiectul urmează să fie înaintat Parlamentului pentru inițierea procesului legislativ. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Tilică, editor: Mariana Nica)
Citeşte şi:
* Ministerul Muncii și Ministerul Finanțelor vor gestiona împreună politica salarială (proiect)
* Noua lege a salarizării menține sporuri de până la 40% pentru proiectele europene
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ANSVSA a suspendat activitatea unei unități din parcarea unui hipermarket din municipiul Arad
Directorul executiv și doi inspectori de la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Arad au efectuat sâmbătă dimineața un control la o unitate din parcarea unui hipermarket din municipiul Arad, după ce au fost anunțați de Direcția de Sănătate Publică județeană că există o suspiciune de toxiinfecție alimentară, având ca posibilă sursă telemeau
CFR SA optimizează circulația trenurilor în zona aeroportului Henri Coandă și a ramificației Ploiești Triaj
În data de 13 noiembrie 2026, au fost realizate modificări ale instalațiilor de control automat al vitezei trenurilor la Halta de Mișcare Aeroport Henri Coandă T1 și Punctul de Mișcare Ramificația Ploiești Triaj, în cadrul unui program-pilot destinat îmbunătățirii condițiilor de exploatare a infrastructurii feroviare, informează Compania Națională de Căi Fe
Popa (MTI): Salonul Regal din Gara de Nord se redeschide pentru vizitatori
Începând de luni, se redeschide pentru vizitatori Salonul Regal din Gara de Nord, a anunțat, sâmbătă, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook.
România câștigă definitiv arbitrajul Roșia Montană, cererea de anulare formulată de Gabriel Resources a fost respinsă
România a obținut, vineri, o nouă soluție favorabilă și definitivă în dosarul arbitral internațional ICSID nr. ARB/15/31, în contextul în care Comitetul ad-hoc constituit pentru soluționarea acțiunii în anulare formulate de Gabriel Resources Ltd. și Gabriel Resources (Jersey) Ltd. a respins în totalitate cererea reclamanților, menținâ
ONRC: 12.957 de firme și-au suspendat activitatea în primele nouă luni din 2026
Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea în primele nouă luni din acest an a fost de 12.957, în scădere cu 12,68% comparativ cu perioada similară din anul anterior, conform datelor publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC). Cele mai multe companii care și-au suspendat activitatea au fost din București, respectiv 1.606
România caută parteneri în Qatar pentru proiecte în energie, infrastructură portuară, turism, transporturi și digitalizare
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, va conduce, în perioada 15-18 noiembrie, delegația economică a României în Statul Qatar, vizita având ca scop identificarea unor oportunități de afaceri și investiții în domenii strategice, precum energia, turismul, infrastructura portuară, transporturil
Profit de 334,3 milioane lei înregistrat de Fondul Proprietatea în primele 9 luni din 2026
Fondul Proprietatea a încheiat primele 9 luni din 2026 cu un profit net de 334,3 milioane lei, în creștere față de cel de 139,8 milioane lei obținut în perioada similară a anului anterior, conform datelor transmise vineri Bursei de Valori București. În perioada ianuarie - septembrie 2026, participațiile au crescut cu 10
Bursa de Valori București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București a închis în creștere pe aproape toți indicii mixt ședința de vineri, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 64,2 milioane de lei (11,99 milioane de euro), din care 33,9 milioane lei (6,33 milioane euro) tranzacții cu acțiuni și 14,88 milioane lei (2,78 milioane euro) cu certificate. Principalul
Marinescu (BNR): Corectarea dezechilibrelor macroeconomice trebuie însoțită și de măsuri care să asigure reluarea creșterii economice
România traversează o perioadă de ajustare economică dificilă, consolidarea finanțelor publice trebuie continuată credibil, însă corectarea dezechilibrelor macroeconomice trebuie însoțită și de măsuri care să asigure reluarea sustenabilă a creșterii economice, a transmis, joi, viceguvernatorul Băncii Centrale, Cosmin Marinescu, la deschiderea celei
România a recuperat o parte semnificativă din decalajul de dezvoltare față de economiile europene, prin PIB (analiză)
România a recuperat, în 20 de ani de apartenență la Uniunea Europeană, o parte semnificativă din decalajul de dezvoltare față de economiile europene, doi indicatori economici demonstrând acest lucru: PIB-ul pe locuitor, ajustat la puterea de cumpărare, respectiv la consumul individual efectiv, relevă o analiză a Băncii Transilvania (BT).
Cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate lui Constantin Brâncuși vor fi puse în circulație de BNR
Banca Națională a României (BNR) va pune în circulație, începând de luni, 16 noiembrie, cinci milioane de monede din alamă, cu valoarea nominală de 50 de bani, dedicate împlinirii a 150 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși, potrivit unui comunicat al băncii centrale. Totodată, BNR va lansa
Autoritatea Vamală utilizează o ''mașină de fumat'' pentru analiza țigaretelor suspecte sau confiscate
Laboratorul Vamal Central din cadrul Autorității Vamale Române utilizează un echipament specializat, denumit ''mașina de fumat'', care simulează fumatul simultan a zece țigarete și permite determinarea nivelurilor de nicotină, gudron și monoxid de carbon din fumul de țigară, rezultatele analizelor putând contribui la anchete penale, potriv
Ministrul Finanțelor: Un trimestru bun nu înseamnă că dificultățile au trecut, arată că direcția este corectă
Un trimestru bun nu înseamnă că dificultățile au trecut, dar arată totodată că direcția este corectă, iar bugetul pentru 2027 trebuie să consolideze această evoluție și să susțină redresarea economiei, susține ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Bugetul pentru 2027 trebuie să consolideze această evoluție și să susțină redresarea
Instituțiile de mediu monitorizează situația pe platforma Chimcomplex, după scurgerea de clor semnalată (minister)
Instituțiile de mediu monitorizează situația după scurgerea de clor semnalată vineri dimineața pe platforma Chimcomplex din Râmnicu Vâlcea, iar datele disponibile de la stațiile din zonă ale Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului nu indică depășiri ale valorilor-limită pentru poluanții monitorizați, a anunțat Ministerul Mediului, pe pagina
ANPC a aplicat sancțiuni de peste 4,8 milioane lei în perioada 9 - 13 noiembrie
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a aplicat sancțiuni de peste 4,8 milioane lei pentru neregulile constatate în activitatea a 1.600 de operatori economici, verificați în perioada 9 - 13 noiembrie, când a desfășurat acțiuni de control. Potrivit unui comunicat, comisarii ANPC au constatat multiple nec












