Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Protest de amploare în fața Parlamentului: mii de români au cerut respectarea democrației și a libertăților constituționale
Mii de români au participat sâmbătă, 14 noiembrie, la protestul desfășurat în fața Palatului Parlamentului din București, într-o manifestație dedicată apărării democrației, a libertății de exprimare și a drepturilor constituționale. Cei aproximativ 15.000 de participanți au venit din București și din mai multe județe ale țării, purtând drapele tricolore și cerând respectarea principiilor statului de drept.
Președintele AUR, George Simion, a fost alături de românii care au ieșit să își exprime susținerea pentru Călin Georgescu și să ceară dreptate și
respectarea libertăților democratice. În mijlocul oamenilor, acesta a transmis un mesaj de unitate națională și solidaritate, îndemnându-i pe
români să lase deoparte neînțelegerile și să se unească în lupta pentru libertate, demnitate și propășirea materială și spirituală a poporului
român.
'Noi trebuie să vorbim în continuare de unitate națională și de pace și trebuie să întindem mâna către toți frații români. De aici și de peste
hotare, din România, de dincolo, cum a spus tânărul care a vorbit mai devreme. () Cred că ar trebui cu toții să învățăm, cu toții trebuie să
auzim mesajul omului Călin Georgescu și cu toții trebuie să îi sprijinim în această luptă care se poartă de generații și generații și generații.
Pentru libertatea și propășirea materială și spirituală a poporului român', a transmis președintele AUR, George Simion.
Manifestația a fost marcată de nemulțumirea față de ceea ce participanții consideră a fi o serie de nedreptăți și încălcări ale drepturilor fundamentale. Unul dintre mesajele centrale ale protestului a vizat situația lui Călin Georgescu, în jurul căreia s-au mobilizat numeroși susținători, care au cerut respectarea drepturilor sale și a principiilor democratice.
Protestatarii au transmis că libertatea de exprimare, dreptul la întrunire și dreptul cetățenilor de a-și manifesta public nemulțumirile nu pot fi îngrădite. Mesajul acestora a fost unul de apărare a democrației și de respingere a oricăror practici care pot afecta încrederea românilor în instituțiile statului.
Prin prezența lor în fața Parlamentului, participanții au dorit să transmită că nu acceptă ca drepturile constituționale să rămână simple prevederi pe hârtie. Aceștia au cerut ca instituțiile statului să respecte libertățile cetățenilor și să ofere garanții reale pentru exercitarea dreptului la liberă exprimare și la protest pașnic.
AUR transmite că democrația înseamnă alegeri corecte, respectarea voinței cetățenilor, protejarea libertăților fundamentale și garantarea dreptului fiecărui român de a-și exprima opiniile fără teama de a fi redus la tăcere.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.