VIDEO Pîslaru: În momentul de față, în zona de salarizare publică sunt 151 de sporuri; am eliminat 87 din ele
Noul proiect de Lege a salarizării unitare în domeniul bugetar elimină 87 de sporuri din 151, deci o reducere de aproape 57%, a declarat, luni, ministrul interimar al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Dragoș Pîslaru, într-o conferință de presă.
'Problema oamenilor nu este numai legată de câți bani primesc în mână. Problema majoră pe care o avem în sistem acum se referă la echitate, pentru că oamenii analizează câți bani primesc ei față de cât primește altcineva, fie cât primește altcineva care face același lucru, fie cât primește altcineva care practic are anumite elemente de natură salarială nejustificate față de cadrul legal. Un lucru care este fundamental, poate vestea cea mai importantă pe care o dăm este faptul că, din cauză că era greu să intervii pe salariile de bază, pentru că trebuia să modifici Legea 153/2017 (...) și știți că zona aceasta de sporuri a devenit un fel de sport național în administrația din România, zona de sporuri a dus la faptul că, să dau cifra corectă, aici scrie peste 150, le-am mai enumerat încă o dată în weekend, sunt 151 de sporuri. Deci, în momentul de față, în zona de salarizare publică sunt 151 de sporuri. Noi ce am făcut prin acest proiect pe care îl prezentăm este să eliminăm 87 din aceste sporuri, deci 87 din 151 înseamnă o reducere de 57% aproape. (...) Este anormal să încerci să rezolvi prin sporuri o salarizare care ar trebui să fie unitară', a afirmat Pîslaru.
Potrivit acestuia, sporurile vor fi limitate la 20% pe fiecare ordonator principal de credite. De asemenea, se va introduce un sistem de bonusuri care să fie acordate pentru performanță, de 10-20% din salariul de bază, pentru maximum 30% dintre angajații unei instituții.
'Salariul de bază este zona care trebuie să evolueze într-un mod predictibil și sporurile ar trebui doar să rămână pentru o zonă redusă și le vom limita la 20% pe ordonator principal de credite. Salariile ar trebui să aibă elementul principal în zona aceasta de salarii de bază, salarii lunare. Și încă un lucru: salarizarea nu se adapta performanței dovedite a angajatului și existau, practic, niște prime de excelență, dar ele niciodată nu au avut o bază în spate, totdeauna au rămas o chestiune discreționară, deci nu există în acest moment pe bune un sistem de bonificare de performanță. Introducem acest sistem între 10 și 20% din salariul de bază pentru maxim 30% din angajați, limitat, după cum o să vedeți, în primul an, la 4% din anvelopa salarială', a arătat ministrul interimar.
Dragoș Pîslaru a subliniat că actuala lege a salarizării bugetare nu va putea fi modificată timp de 5 ani, în condițiile în care vechea lege-cadru (153/2017) a fost modificată/completată prin 43 de acte normative de la adoptare și până în octombrie 2022.
'În perioada iulie 2017, deci de la adoptarea Legii 153, până în octombrie 2022, Legea-cadru 153 a suferit direct sau indirect modificări și completări prin 43 de acte normative, inclusiv două decrete ale președintelui, două decrete ale Curții Constituționale etc. Și asta ce înseamnă? Înseamnă că trebuie să înțelegeți că în acest proiect - și acum să discut pe zona asta de sustenabilitate - se menționează foarte clar că această legislație trebuie să rămână așa cum e. Asta este și o parte a acordului politic cu partidele. De altfel, fiind un jalon din PNRR, avem un lucru important de reversibilitate. Cinci 5 ani de zile trebuie să rămână exact așa cum este, de aici și importanța discuției. În general, salarizarea nu se discută în fiecare an, se discută la perioade mai lungi, ca să asigure această stabilitate', a transmis șeful de la Muncă.
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale a publicat, luni după-amiaza, în dezbatere publică, proiectul Legii salarizării pentru personalul plătit din fonduri publice, respectiv grilele de salarizare și calendarul de implementare.
Proiectul urmează să fie înaintat Parlamentului pentru inițierea procesului legislativ. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Tilică, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ANSVSA a suspendat activitatea unei unități din parcarea unui hipermarket din municipiul Arad
Directorul executiv și doi inspectori de la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Arad au efectuat sâmbătă dimineața un control la o unitate din parcarea unui hipermarket din municipiul Arad, după ce au fost anunțați de Direcția de Sănătate Publică județeană că există o suspiciune de toxiinfecție alimentară, având ca posibilă sursă telemeau
CFR SA optimizează circulația trenurilor în zona aeroportului Henri Coandă și a ramificației Ploiești Triaj
În data de 13 noiembrie 2026, au fost realizate modificări ale instalațiilor de control automat al vitezei trenurilor la Halta de Mișcare Aeroport Henri Coandă T1 și Punctul de Mișcare Ramificația Ploiești Triaj, în cadrul unui program-pilot destinat îmbunătățirii condițiilor de exploatare a infrastructurii feroviare, informează Compania Națională de Căi Fe
Popa (MTI): Salonul Regal din Gara de Nord se redeschide pentru vizitatori
Începând de luni, se redeschide pentru vizitatori Salonul Regal din Gara de Nord, a anunțat, sâmbătă, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook.
România câștigă definitiv arbitrajul Roșia Montană, cererea de anulare formulată de Gabriel Resources a fost respinsă
România a obținut, vineri, o nouă soluție favorabilă și definitivă în dosarul arbitral internațional ICSID nr. ARB/15/31, în contextul în care Comitetul ad-hoc constituit pentru soluționarea acțiunii în anulare formulate de Gabriel Resources Ltd. și Gabriel Resources (Jersey) Ltd. a respins în totalitate cererea reclamanților, menținâ
ONRC: 12.957 de firme și-au suspendat activitatea în primele nouă luni din 2026
Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea în primele nouă luni din acest an a fost de 12.957, în scădere cu 12,68% comparativ cu perioada similară din anul anterior, conform datelor publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC). Cele mai multe companii care și-au suspendat activitatea au fost din București, respectiv 1.606
România caută parteneri în Qatar pentru proiecte în energie, infrastructură portuară, turism, transporturi și digitalizare
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, va conduce, în perioada 15-18 noiembrie, delegația economică a României în Statul Qatar, vizita având ca scop identificarea unor oportunități de afaceri și investiții în domenii strategice, precum energia, turismul, infrastructura portuară, transporturil
Profit de 334,3 milioane lei înregistrat de Fondul Proprietatea în primele 9 luni din 2026
Fondul Proprietatea a încheiat primele 9 luni din 2026 cu un profit net de 334,3 milioane lei, în creștere față de cel de 139,8 milioane lei obținut în perioada similară a anului anterior, conform datelor transmise vineri Bursei de Valori București. În perioada ianuarie - septembrie 2026, participațiile au crescut cu 10
Bursa de Valori București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București a închis în creștere pe aproape toți indicii mixt ședința de vineri, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 64,2 milioane de lei (11,99 milioane de euro), din care 33,9 milioane lei (6,33 milioane euro) tranzacții cu acțiuni și 14,88 milioane lei (2,78 milioane euro) cu certificate. Principalul
Marinescu (BNR): Corectarea dezechilibrelor macroeconomice trebuie însoțită și de măsuri care să asigure reluarea creșterii economice
România traversează o perioadă de ajustare economică dificilă, consolidarea finanțelor publice trebuie continuată credibil, însă corectarea dezechilibrelor macroeconomice trebuie însoțită și de măsuri care să asigure reluarea sustenabilă a creșterii economice, a transmis, joi, viceguvernatorul Băncii Centrale, Cosmin Marinescu, la deschiderea celei
România a recuperat o parte semnificativă din decalajul de dezvoltare față de economiile europene, prin PIB (analiză)
România a recuperat, în 20 de ani de apartenență la Uniunea Europeană, o parte semnificativă din decalajul de dezvoltare față de economiile europene, doi indicatori economici demonstrând acest lucru: PIB-ul pe locuitor, ajustat la puterea de cumpărare, respectiv la consumul individual efectiv, relevă o analiză a Băncii Transilvania (BT).
Cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate lui Constantin Brâncuși vor fi puse în circulație de BNR
Banca Națională a României (BNR) va pune în circulație, începând de luni, 16 noiembrie, cinci milioane de monede din alamă, cu valoarea nominală de 50 de bani, dedicate împlinirii a 150 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși, potrivit unui comunicat al băncii centrale. Totodată, BNR va lansa
Autoritatea Vamală utilizează o ''mașină de fumat'' pentru analiza țigaretelor suspecte sau confiscate
Laboratorul Vamal Central din cadrul Autorității Vamale Române utilizează un echipament specializat, denumit ''mașina de fumat'', care simulează fumatul simultan a zece țigarete și permite determinarea nivelurilor de nicotină, gudron și monoxid de carbon din fumul de țigară, rezultatele analizelor putând contribui la anchete penale, potriv
Ministrul Finanțelor: Un trimestru bun nu înseamnă că dificultățile au trecut, arată că direcția este corectă
Un trimestru bun nu înseamnă că dificultățile au trecut, dar arată totodată că direcția este corectă, iar bugetul pentru 2027 trebuie să consolideze această evoluție și să susțină redresarea economiei, susține ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Bugetul pentru 2027 trebuie să consolideze această evoluție și să susțină redresarea
Instituțiile de mediu monitorizează situația pe platforma Chimcomplex, după scurgerea de clor semnalată (minister)
Instituțiile de mediu monitorizează situația după scurgerea de clor semnalată vineri dimineața pe platforma Chimcomplex din Râmnicu Vâlcea, iar datele disponibile de la stațiile din zonă ale Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului nu indică depășiri ale valorilor-limită pentru poluanții monitorizați, a anunțat Ministerul Mediului, pe pagina
ANPC a aplicat sancțiuni de peste 4,8 milioane lei în perioada 9 - 13 noiembrie
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a aplicat sancțiuni de peste 4,8 milioane lei pentru neregulile constatate în activitatea a 1.600 de operatori economici, verificați în perioada 9 - 13 noiembrie, când a desfășurat acțiuni de control. Potrivit unui comunicat, comisarii ANPC au constatat multiple nec












