Jianu: IMM-urile au început să investească în noile tehnologii, nu și în resursele umane
Întreprinderile Mici și Mijlocii (IMM) au început să investească mai mult în noile tehnologii, dar mai puțin în resursele umane, a afirmat, luni, senatorul PSD Florin Jianu, fost președinte al Consiliului Național al IMM-urilor, la 'Conferința Tendințe Economice 2025', aflată la a treia ediție, sub egida BNR.
'Din perspectiva Întreprinderilor Mici și Mijlocii am observat o nevoie mai mare, o dorință și chiar o realitate în ceea ce înseamnă investițiile în noile tehnologii. Am văzut o creștere cu aproximativ 50% a IMM-urilor care investesc în tehnologie, în ceea ce înseamnă inovația. În același timp, însă, paradoxal, nu am văzut această creștere în ceea ce înseamnă investițiile în resursa umană. Doar două din zece IMM-uri investesc în resursa umană, într-un training limitat de la una până la cinci zile în ceea ce înseamnă resursa umană', a spus Jianu, la evenimentul organizat de Patronatul European al Femeilor de Afaceri PEFA.
Potrivit acestuia, investițiile în noile tehnologii, în inovație, în cercetare-dezvoltare sunt scumpe pentru IMM-uri. 'Fie că resursele sunt limitate, fie că inovația este scumpă, o vedem destul de greu pusă în aplicare în cadrul întreprinderilor mici și mijlocii. Opt din zece IMM-uri în România investesc propriile resurse', a menționat senatorul PSD.
El a mai spus că antreprenorii români se așteaptă ca resursele din inovare să aducă rezultate în cel mult un an, ceea ce este foarte dificil în realitate. 'Am văzut proiecte de cercetare-dezvoltare care durează între trei și cinci ani și alți trei și cinci ani pentru a aștepta rezultatele cercetării, inovării. De aici plecăm în această realitate economică', a declarat Jianu.
Patronatul European al Femeilor de Afaceri PEFA organizează, luni, la Arenele BNR din București, cea de-a treia ediție a conferinței 'Tendințe Economice 2025', un eveniment dedicat provocărilor și oportunităților economice ale acestui an.
Ediția din acest an se va concentra pe trei paneluri tematice care vor aborda principalele direcții economice și strategii de dezvoltare.
Agenția Națională de Presă AGERPRES este unul dintre partenerii media ai evenimentului.
Patronatul European al Femeilor de Afaceri PEFA este organizație patronală, membră a IMM România, singura confederație reprezentativă la nivel național pentru IMM-uri. PEFA promovează și susține egalitatea de gen, rolul și importanța femeilor în societate și în economie. Patronatul oferă antreprenorilor o platformă puternică pentru a-și face auzite vocile atât la nivel național, în relația cu autoritățile publice centrale și locale, cât și european. AGERPRES/(AS - redactor: Cristian Anghelache, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Mai multe fotografiii pe AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prima licitație din România pentru tauri Limousine și Charolaise, pe 26 septembrie; 19 exemplare vor fi scoase la vânzare (asociație)
Prima licitație din România dedicată taurilor de reproducție din rasele Limousine și Charolaise va avea loc pe data de 26 septembrie, la Saschiz, în județul Mureș, unde 19 exemplare vor fi scoase la vânzare în cadrul unui eveniment dedicat ameliorării genetice și dezvoltării celor două rase în țara noastră. '&
Bursa de la București a pierdut în această săptămână peste 8,44 miliarde de lei la capitalizare
Bursa de Valori București (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 8,44 miliarde de lei la capitalizare (-1,16%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a scăzut cu peste 98,37 milioane de lei (-17,9%), potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 717,83 miliarde de
BNS solicită convocarea în Parlament a conducerii ANRE pentru a explica întârzierile în autorizarea de capacități de producție și stocare a energiei
Blocul Național Sindical (BNS) solicită Parlamentului să convoace de urgență conducerea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) pentru a explica întârzierile în autorizarea unor noi capacități de producție și stocare a energiei electrice. ''Blocul Național Sindical solicită Comisiei pen
Report la Joker de aproape un milion de euro, la extragerile loto de duminică
Noi extrageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc au loc, duminică după amiaza, după ce joi, 27 august, Loteria Română a acordat 18.111 câștiguri în valoare totală de peste 1,42 milioane de lei. Potrivit unui comunicat de presă al Loteriei Române, la Loto 6/49, la categoria I, se înregist
Spectacol aerian pe cerul Capitalei; F-16, IAR-330 Puma, Spartan și Hercules evoluează sâmbătă în deschiderea BIAS 2026 (FOTO/VIDEO)
Aeroclubul României și Forțele Aeriene Române vor deschide, sâmbătă, Bucharest International Air Show - BIAS 2026, un spectacol aerian ce va reuni, pe aeroportul Băneasa, peste 200 de participanți militari și civili din România și din străinătate. BIAS 2026 este programat să înceapă la ora 9:00 și se va înch
Bolojan: CET Palas din Constanța și CET Hidrocarburi din Arad - racordate la Sistemul Energetic Național
CET Palas din Constanța și CET Hidrocarburi din Arad sunt racordate, de vineri, la Sistemul Energetic Național, a anunțat premierul interimar Ilie Bolojan. ''Transelectrica și Rețele Electrice România au emis astăzi acceptul și notificarea de punere sub tensiune pentru două proiecte importante finanțate prin PNRR: CET Palas din C
Ministerul Energiei a efectuat plăți din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăți către beneficiarii proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în valoare de 233,07 milioane de euro, informează vineri instituția. În comparație, plățile efectuate până la finalul anului trecut s-au ridicat la 212,57 milioane de euro, iar tot
Ambasadoarea Germaniei în România: Războiul împotriva Ucrainei ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăți capacitățile de securitate și de apărare
Războiul de agresiune pe care Rusia îl poartă în continuare împotriva Ucrainei, împreună cu atacurile hibride continue împotriva democrației noastre occidentale, reprezintă o amenințare constantă la adresa păcii și stabilității în Europa și ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăți fundamental capacitățile de securitate și de apărare, a
Ministerul Finanțelor reduce cu 25% acciza la motorină în prima jumătate a lunii septembrie
Ministerul Finanțelor (MF) majorează la 25% reducerea temporară a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 1 - 15 septembrie 2026, ca urmare a noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea nr. 162/2026 privind declararea situației de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere. Potrivit unui comunicat al MF, rem
Ministerul Finanțelor a avizat alocarea a 135,6 milioane de lei pentru asigurarea continuității serviciilor ROMATSA
Ministerul Finanțelor a avizat alocarea sumei de 135,622 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pentru suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, astfel încât activitatea ROMATSA și serviciile de navigație aeriană să poată continua în condiții de siguranță. Potrivit unui comunicat
Consumatorii care folosesc AI și social media la cumpărături cheltuiesc cu aproape 50% mai mult (analiză)
Consumatorii care folosesc inteligența artificială, motoarele de căutare și rețelele sociale pentru a-și pregăti cumpărăturile ajung să cheltuiască cu aproape 50% mai mult decât cei care utilizează doar motoare de căutare, relevă o analiză a XTB România, dată vineri publicității. 'În goana după optimizarea resurselor, sugestiile din mediu
Avrămescu (ASF), despre Piața de Creștere: Este o decizie importantă;ajută companiile care au nevoie de capital
Aprobarea noului Cod al Bursei de Valori București - Sistem Multilateral de Tranzacționare și înregistrarea Pieței de creștere pentru IMM-uri în Registrul ASF reprezintă o decizie importantă dar nu pentru că mai adăugă un segment într-o structură bursieră, ci pentru că deschide o nouă cale pentru companiile românești care vor să crească, susține Gabri
MADR: Peste 802 milioane de lei pentru Programul pentru școli în anul școlar 2026-2027
Guvernul a aprobat, vineri, un buget de 802,45 milioane de lei pentru implementarea Programului pentru școli al României în anul școlar 2026-2027, de care vor beneficia peste 1,86 milioane de elevi și preșcolari. Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), actul normativ asigură continuitatea participării Rom&
Caravana Organizației Femeilor Antreprenor se oprește, în septembrie, în șapte orașe din țară
Organizația Femeilor Antreprenor (OFA), în parteneriat cu Federația pentru Inovare și Competitivitate Sustenabilă în IMM-uri (FICSIMM) și ING Bank România, organizează, în luna septembrie, ediția a V-a a Caravanei OFA, ce va cuprinde o serie de conferințe regionale dedicate mediului antreprenorial, sub tema 'Leadership antreprenorial și inovare pe
ANAF lansează aplicații care îi ajută pe contribuabili să verifice datele raportate prin declarația D406 SAF-T
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) pune la dispoziția contribuabililor două aplicații gratuite, create pentru a face mai simplă verificarea datelor raportate prin declarația D406 SAF-T, conform unui comunicat de presă al instituției. Prin aceste instrumente, contribuabilii pot compara mai ușor informațiile din SAF-T cu cele din decontul de









