logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

România rămâne deocamdată o destinaţie sigură; românii vor călători mai mult în acest an în propria ţară (consultant)

Imagine din galeria Agerpres

România rămâne deocamdată o destinaţie sigură în pofida epidemiei de coronavirus, deşi este afectată de anulările turiştilor străini, în special ale celor din Italia şi Germania, susţine Traian Bădulescu, consultant în turism.

El afirmă că în acest an românii vor călători, probabil, mai mult în propria ţară, iar cele mai importante destinaţii de vară tradiţionale pentru români, precum Grecia, Bulgaria şi Turcia, nu sunt încă serios afectate de coronavirus.

"Turismul autohton este afectat pe termen scurt. Este mult mai puţin afectat decât turismul altor ţări, precum Italia, China, Franţa, Japonia, Coreea de Sud sau Germania, dar aceasta şi datorită faptului că în România sunt mult mai puţine cazuri înregistrate de coronavirus şi, pe de altă parte, nu primim încă foarte mulţi turişti străini faţă de ţările amintite mai devreme. În plus, România nu a găzduit în această perioadă evenimente de mare amploare, precum Italia, Germania sau Franţa, care să genereze pierderi mari. Ştim cu toţii că în această perioadă au fost anulate, din motive de securitate, multe evenimente internaţionale precum târgul de turism ITB Berlin, Salonul auto de la Geneva, Târgul de carte de la Londra, Festivalul Florii de Cireş din Japonia, competiţii sportive sau concerte şi a fost scurtată perioada Carnavalului de la Veneţia", explică Traian Bădulescu într-o declaraţie pentru AGERPRES.

El susţine că, în perioada februarie - martie, România s-a confruntat cu multe anulări ale sosirilor turiştilor străini, în special dinspre Italia şi Germania, dar aceste anulări au fost făcute în principal pentru a se evita măsurile stricte de securitate, cum ar fi intrarea în carantină.

"Cred că pandemia de coronavirus constituie şi un mare test pentru viitorul industriei turistice. Pierderile industriei turistice şi ale celei de transport persoane se pot ridica, pe plan global, la zeci de miliarde de euro", subliniază consultantul.

Bădulescu apreciază că, în acest context al epidemiei de coronavirus, turiştii vor căpăta şi mai mult obiceiul de a-şi face asigurări turistice, de sănătate şi storno, iar igiena va fi respectată şi mai mult. "Cred că de acum înainte se vor flexibiliza ofertele şi perioadele de returnare a banilor, fireşte, în cazul izbucnirii altor evenimente de acest gen. Deja sunt agenţii de turism care, pentru perioadele afectate, acceptă să returneze banii cu câteva zile înainte de anulare sau să reruteze turiştii. Fireşte, cu sprijinul companiilor aeriene şi al hotelurilor, pentru că şi agenţia trebuie să plătească mai departe furnizorii. Depinde de cât de serioasă este situaţia. Cred că turiştii vor căpăta şi mai mult obiceiul de a-şi face asigurări turistice, de sănătate şi storno, iar igiena va fi respectată şi mai mult", a explicat acesta.

Până la ora actuală, România rămâne o destinaţie sigură, dar va fi afectată din cauza contextului global, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul crizei din 2008. "Nimeni nu îl va putea opri pe om din a călători, libertate pe care a dobândit-o din ce în ce mai mult în ultimii zeci de ani. Pe de altă parte, orice ieşire din casă, orice contact cu alţi oameni, orice expunere la aglomeraţia poate constitui un risc. Asta nu înseamnă că nu mai trebuie să ieşim din casă. Însă regulile şi măsurile trebuie respectate pentru evitarea răspândirii unei pandemii. Până la ora actuală, România rămâne o destinaţie sigură. Dar fireşte că este afectată din cauza contextului global, aşa cum nici criza din 2008-2009 nu a ocolit-o", a adăugat analistul în turism.

Întrebat dacă epidemia de coronavirus ar putea reprezenta şi o oportunitate pentru turismul autohton având în vedere că turiştii din ţările mai puţin afectate vor putea alege România ca destinaţie de vacanţă, Traian Bădulescu afirmă că românii vor călători, probabil, mai mult în propria ţară, în acest an, iar cele mai importante destinaţii de vară tradiţionale pentru români nu sunt încă serios afectate de coronavirus.

"Da (poate fi o oportunitate n.r.), dar nu trebuie să ne bucurăm pentru asta. Românii vor călători, probabil, mai mult în propria ţară, în acest an, iar cele mai importante destinaţii de vară tradiţionale nu sunt încă serios afectate de coronavirus, şi aici mă refer la Grecia, Bulgaria şi Turcia. De asemenea, turiştii din ţările mai puţin afectate vor putea alege România. Spun asta pentru că turiştii din ţările afectate vor risca să fie supuşi unor controale, zilelor de carantină etc. şi vor prefera să nu călătorească mult până la redresarea situaţiei. La ora actuală există o hartă care prezintă în timp real situaţia răspândirii coronavirusului în lume iar turiştii o urmăresc cu atenţie. Pe de altă parte, aşa cum spuneam, circulaţia turistică globală este, pe termen scurt, afectată. Vorbim de măsuri de prevenire drastice şi de frica omului de necunoscut. Să sperăm că până în aprilie va fi descoperit antidotul oficial, iar situaţia se va redresa", spune Bădulescu.

Consultantul recomandă turiştilor să nu îşi anuleze vacanţele, mai ales dacă acestea încep din aprilie, dar să urmărească evoluţia acestui virus şi notificările Ministerului Afacerilor Externe şi ale Ministerului Sănătăţii precum şi să ceară, după caz, sfaturi agenţiei de turism de unde au achiziţionat pachetul turistic.

"Nu recomand turiştilor să se precipite în a-şi anula vacanţele, mai ales dacă acestea au loc începând cu luna aprilie. Le recomand, însă, să urmărească evoluţia acestui virus, să urmărească notificările Ministerului Afacerilor Externe şi ale Ministerului Sănătăţii precum şi să ceară, după caz, sfaturi agenţiei de turism de unde au achiziţionat pachetul turistic. La ora actuală, cele mai afectate şi ocolite destinaţii sunt, după cum spuneam, cele cu mari focare de infecţie, cu zone de carantină: China, Italia (în special nordul Italiei), Coreea de Sud sau Japonia (unde s-au anulat multe evenimente). Multe ţări impun restricţii turiştilor care provin din zonele cu mare răspândire a coronavirusului, restricţii care, la ora aceasta, nu se aplică României", a subliniat Bădulescu.

Care vor fi cele mai preferate destinaţii de vacanţă pentru români în 2020? În opinia consultantului, pentru turismul intern, românii vor alege, ca de obicei, zonele de turism rural în special pentru Paşte, staţiunile balneare (care implică şi turism de sănătate), staţiunile montane iar vara, fireşte, litoralul românesc. Pentru vacanţe externe, vor fi alese, ca de obicei, Grecia, Turcia şi Bulgaria, dar şi Spania (unde autorităţile turistice au lansat un mesaj responsabil de evitare a panicii), Croaţia, Malta, Cipru, Egipt, Tunisia, destinaţiile apropiate dar mai sigure din punct de vedere al răspândirii coronavirus, precum şi anumite destinaţii exotice mai îndepărtate, din zone calde.

"Rezervările pentru vacanţele interne sunt, oricum, pe un trend crescător de câţiva ani, iar această tendinţă va continua. Fireşte, rămâne de văzut cum va evolua situaţia. O măsură drastică şi clară pe termen scurt a fost aceea de anulare a evenimentelor care reunesc cel puţin câteva mii de oameni, pentru a evita răspândirea coronavirusului. Toate aceste măsuri au fost luate, momentan, în diferite ţări, până la finele lunii martie", a adăugat analistul.

În ceea ce priveşte o eventuală majorare a tarifelor pentru vacanţele interne, în condiţiile în care românii care în mod tradiţional pleacă afară acum se vor reorienta către vacanţele interne, Traian Bădulescu susţine că totul depinde de "hotel, de regiune, de staţiune", dar nu exclude anumite majorări de tarife pentru turismul intern, dacă situaţia din România va rămâne calmă.

"Piaţa dictează. Cererea stabileşte oferta. Depinde mult de hotel, de regiune, de staţiune, dar este posibil să asistăm şi la anumite majorări de tarife pentru turismul intern, dacă situaţia din România va rămâne calmă. Oricum, agenţiile de turism au negociat de mult timp tarifele pentru acest an aşa că le recomand turiştilor să apeleze la serviciile lor. Turiştii trebuie să ştie că pot primi banii înapoi doar dacă companiile aeriene au anulat cursele către destinaţii afectate sau dacă merg în regiuni cu focar de infecţie, precum cele din China sau din nordul Italiei. În rest, depinde mult de contractul cu turistul şi de tipul de rezervare hotelieră sau pentru biletul de avion. Un turist nu va fi în mod normal compensat dacă anulează o călătorie într-o destinaţie unde nu este "cod roşu", doar din cauza temerilor. Fireşte, dacă turistul se îmbolnăveşte înaintea călătoriei şi are asigurare storno îşi poate primi banii înapoi. Mesajul meu este acela de a nu ne panica, dar de a fi raţionali şi responsabili!", explică Bădulescu.

El a adăugat că temerea turiştilor a fost nu doar aceea de a fi contaminaţi cu coronavirus, dar mai ales frica de a intra în carantină, de a fi supuşi unei perioade de izolare, de a nu putea reveni acasă la termen şi de a fi reţinuţi şi acasă, apoi, în izolare.

"Statisticile arată că majoritatea celor expuşi la virus sunt persoane în vârstă şi cu probleme de sănătate. Însă cu o pandemie nu te poţi juca şi astfel de măsuri stricte erau necesare. Toată lumea turismului, toată lumea în general speră ca în aprilie să răsuflăm uşuraţi. Toate aceste măsuri de prevenire au fost luate pe termen scurt cu speranţa că nu va mai fi nevoie să se repete pentru următoarele săptămâni sau luni. Vom vedea", a concluzionat Traian Bădulescu, consultant în turism. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 71

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 23-09-2026 19:58

Bociu: Exporturile de ovine ar putea fi reluate până la sfârșitul anului

Exporturile de ovine ale României ar putea fi reluate până la sfârșitul anului, în condițiile în care campania națională de vaccinare va debuta în jurul datei de 1 octombrie, a declarat miercuri președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Alexandru Bociu.

Economic Intern 23-09-2026 18:35

Petrescu (ASF): Reziliența instituțiilor, a piețelor și a economiilor contează aproape la fel de mult precum ritmul de creștere, potrivit OCDE

Un raport recent al OCDE descrie o economie mondială care pare să fi intrat într-o perioadă în care excepția riscă să devină regulă, iar reziliența instituțiilor, a piețelor și a economiilor contează aproape la fel de mult precum ritmul de creștere, susține președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu.

Economic Intern 23-09-2026 17:08

Parlamentul a adoptat modificări și clarificări la schemele de ajutor de stat destinate crescătorilor de suine și de bovine (minister)

Parlamentul României a adoptat modificările aduse legislației privind schemele de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul suin și din sectorul bovin, în anul 2026, în contextul crizei din Orientul Mijlociu, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES.

Economic Intern 23-09-2026 16:48

ITM București a aplicat sancțiuni de peste două milioane de lei pentru cazuri de muncă nedeclarată

Inspectorii de muncă au aplicat amenzi de peste două milioane de lei unor companii care desfășurau activități fără a avea încheiate în formă scrisă contracte individuale de muncă. Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) București, transmis miercuri AGERPRES, în perioada 14 - 22 septembrie

Economic Intern 23-09-2026 16:42

Codirlașu (CFA Romania): Este posibil ca anumiți investitori străini să fi vândut din obligațiunile deținute în lei

Este posibil ca anumiți investitori străini să fi vândut din obligațiunile deținute în lei pentru a se retrage de pe piața din România, iar aceasta să fi dus la deprecierea cursului, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, președintele Asociației CFA România, Adrian Codirlașu. 'Eu m-aș uita la două evenimente care cr

Economic Intern 23-09-2026 16:32

Leonardo Badea (BNR): Sentimentul economic este în același timp cauză și semnal pentru evoluția economiei

Sentimentul economic este în același timp cauză, prin influența asupra deciziilor de consum, economisire și investiții, și semnal pentru evoluția viitoare a economiei, susține Leonardo Badea, prim-viceguvernator al Băncii Naționale a României (BNR), într-un articol dedicat rolului indicatorilor de sentiment. 'Atunci când analizăm me

Economic Intern 23-09-2026 16:16

Vaslui: Provocările din industria HORECA și promovarea turismului regional, discutate la Gala 'Descoperă Nord-Est'

Reprezentanți ai industriei HORECA din România, Republica Moldova, Ucraina, Turcia și Olanda, alături de autorități locale din zona Moldovei, participă, miercuri, la Vaslui la cea de-a 11-a ediție a evenimentului Gala Turismului 'Descoperă Nord-Est'. Evenimentul este organizat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est și Centrul Regional de

Economic Intern 23-09-2026 15:54

Jakubowicz (AAFBR): Nu este cazul să discutăm despre o prăbușire a leului, mai degrabă despre o depreciere graduală și controlată

Moneda națională s-a depreciat în raport cu euro, dar recordul de miercuri, care depășește cu un singur ban nivelul maximum din 6 mai, nu indică o prăbușire a leului, ci mai degrabă o depreciere graduală și controlată, consideră președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR), Flavius Valentin Jakubowicz.

Economic Intern 23-09-2026 15:19

Iași: Patronatul Concordia vrea ca mediul de afaceri să fie la masa deciziilor pentru perioada 2028-2034

Confederația Patronală Concordia face apel la mediul de afaceri să conștientizeze importanța dialogului cu autoritățile și partenerii sociali, într-un moment în care România se află în fața unor decizii care vor influența evoluția economică a țării pentru următoarea decadă. Apelul a fost lansat, miercuri, în cadrul celei de-a doua

Economic Intern 23-09-2026 15:00

ANSVSA: Un nou transport ilegal de ovine, oprit de Poliție în județul Alba

Echipajele Poliției Române au interceptat, în noaptea de marți spre miercuri (22/23 septembrie), în orașul Alba Iulia, un camion care transporta clandestin aproximativ 200 de ovine, dintre care 50 de capete reprezentau tineret ovin, informează Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), într-un comunicat

Economic Intern 23-09-2026 14:54

Florin Jianu: IMM-urile au înregistrat pentru prima dată în acest an un spor negativ al angajărilor

Întreprinderile mici și mijlocii (IMM) au înregistrat pentru prima dată în acest an un spor negativ al angajărilor, numărul persoanelor care au plecat din companii fiind mai mare decât cel al angajărilor, a declarat, miercuri, președintele Consiliului Național al IMM-urilor din România, Florin Jianu, la conferința NewMoney Talks 'Indexul Sen

Economic Intern 23-09-2026 14:47

ANOFM: Operatorii economici oferă 34.352 de locuri de muncă la nivel național

Angajatorii pun la dispoziție, în această săptămână, 34.352 de locuri de muncă vacante la nivel național, informează Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES. Potrivit sursei citate, cele mai multe posturi sunt oferite pentru: conducător auto transport rutier (3.848); ma

Economic Intern 23-09-2026 14:44

România și Bavaria vor să dezvolte proiecte comune în industria securității și apărării

România și Bavaria urmăresc dezvoltarea cooperării în industria securității și apărării, prin proiecte comune de dezvoltare și producție, transfer tehnologic, investiții și integrarea companiilor în lanțurile europene de aprovizionare, susțin reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane (AHK România). Potrivit unui

Economic Intern 23-09-2026 14:16

Ștefureac (INSCOP Research): Populația internalizează și încearcă, cumva, să se adapteze la situația creată

Populația pare să fi internalizat și încearcă să se adapteze la incertitudinea și criza politică prelungită, iar datele agregate indică mai degrabă o formă de reziliență decât o îmbunătățire semnificativă sau o prăbușire a sentimentului economic, a declarat, miercuri, directorul INSCOP Research, Remus Ștefureac, la conferința NewMoney Talks 'Indexul Sen

Economic Intern 23-09-2026 14:06

Pistol: Peste 1.477 km de drumuri de mare viteză sunt în exploatare; trebuie să dovedim că putem administra ceea ce am construit

Peste 1.477 de kilometri de drumuri de mare viteză sunt în prezent în exploatare în România, iar următoarea etapă nu va mai fi definită doar de extinderea rețelei, ci și de modul în care aceasta este întreținută, monitorizată și adaptată noilor cerințe, a declarat miercuri directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrast