Comunicat de presă - Universitatea de Vest din Timișoara
'Dezinformarea și inteligența artificială - perspectivă europeană', dezbatere adresată studenților, organizată de Biroul de Legătură al Parlamentului European în România și UVT
Vineri, 30 octombrie, în Aula Magna 'Ioan Curea' a Universității de Vest din Timișoara (UVT, bulevardul Vasile Pârvan nr. 4), Biroul de Legătură al Parlamentului European în România și UVT vor organiza o dezbatere, adresată studenților, cu titlul 'Dezinformarea și inteligența artificială - perspectivă europeană'.
Participanții vor avea ocazia de a dialoga cu membri ai Parlamentului European precum și experți în domeniu pe tema menționată mai sus. De asemenea, un reprezentant al Biroului le va prezenta celor prezenți la dezbatere oportunitățile pe care Parlamentul European le oferă tinerilor (agenda completă a evenimentului se găsește mai jos).
Pentru a vă înscrie la eveniment puteți accesa această pagină.
Participanții vor primi diplome din partea Biroul Parlamentului European în România.
Dezbaterea face parte din programul 'UniPE - Parlamentul European în dialog cu studentii' - prin care Biroul Parlamentului European dorește să aducă teme europene de interes în atenția tinerilor, în special a studenților.
Horea Băcanu
Universitatea de Vest din Timișoara
Departamentul de Comunicare, Imagine și Marketing Instituțional
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.