Bușoi: Există șanse ca unul dintre reactoarele de la Cernavodă să fie repornit la începutul lunii noiembrie
Unul dintre cele două reactoare de la Centrala Nucleară Cernavodă ar putea fi repornit la începutul lunii noiembrie, ceea ce ar contribui la reducerea presiunii asupra sistemului energetic, a declarat miercuri fostul secretar de stat în Ministerul Energiei Cristian Bușoi, la un eveniment de specialitate.
'În această vară s-a adăugat o situație care a generat o presiune mare și care se va regăsi în prețurile din toamna și iarna acestui an și din primăvara anului viitor, și anume faptul că am fost obligați să închidem cele două reactoare de la Cernavodă, primul la sfârșitul lunii iulie, al doilea pe 13 august, și abia în aceste zile se zărește o luminiță la capătul tunelului. (...) Pe baza informațiilor publice din aceste zile, se pare totuși că, nu așa cum ne doream, în luna octombrie, ci la începutul lunii viitoare, există premise și șanse să fie redeschis măcar unul dintre cele două reactoare de la Cernavodă, ceea ce va mai calma puțin situația', a afirmat Cristian Bușoi, la Energy Forum Ediția a XVI-a: Energia României: de la criză la avantaj economic.
Acesta a subliniat însă că repornirea unui reactor nu va determina automat o reducere a prețurilor la electricitate.
'Nu va genera automat scăderi de prețuri, pentru că prețurile sunt relativ aliniate pe Piețele pentru Ziua Următoare (PZU), atât în regiune, cât și la nivel european. Și, cât timp o bună parte din electricitatea României se tranzacționează pe PZU și nu mergem către contracte pe termen lung, nu mergem către o altă filosofie pentru industrie și pentru marii furnizori de electricitate, lucrurile vor rămâne într-o oarecare volatilitate și vom rămâne influențați de prețurile din regiune și de prețurile europene', a explicat fostul secretar de stat.
Referindu-se la situația prețurilor la energie, Bușoi a arătat că România nu înregistrează cele mai mari tarife la electricitate din Uniunea Europeană în termeni absoluți, ci doar atunci când acestea sunt ajustate la puterea de cumpărare.
'Acum, dacă spunem că România are cel mai mare preț din Uniunea Europeană la energie, e un lucru puțin inexact. Putem afirma acest lucru doar pentru electricitate și doar dacă ajustăm prețul la puterea de cumpărare. Dacă facem această ajustare, da, putem vorbi de prețul cel mai mare ajustat la puterea de cumpărare la electricitate din Uniunea Europeană', a precizat Cristian Bușoi.
Potrivit acestuia, în primul semestru din 2026, România s-a situat pe locul 9 în Uniunea Europeană în privința prețurilor absolute la electricitate pentru populație, în timp ce, pentru industrie, prețul mediu de aproximativ 110 euro/MWh în 2025 a fost ușor peste media europeană.
Fostul secretar de stat a evidențiat că prețurile ridicate la energie reprezintă o problemă la nivelul întregii Uniuni Europene, în contextul conflictelor din Ucraina și Orientul Mijlociu.
'Problema este una europeană. Întreaga Uniune Europeană se confruntă acum cu o situație foarte dificilă în ceea ce privește prețurile ridicate la energie', a afirmat Bușoi.
El a atras atenția că prețurile mari la electricitate afectează competitivitatea industriilor energo-intensive și contribuie la scumpirea produselor, cu efecte asupra inflației și puterii de cumpărare.
În ceea ce privește investițiile, Cristian Bușoi a arătat că proiectele private și dezvoltarea capacităților de producție ale prosumatorilor au contribuit la extinderea sistemului energetic, în timp ce investițiile companiilor de stat ar fi putut avansa într-un ritm mai rapid.
'Suntem oarecum în întârziere și lucrurile puteau fi mult, mult mai accelerate, mai ales la nivelul companiilor de stat și la nivelul acțiunii instituțiilor publice, incluzând Ministerul Energiei', a adăugat acesta. AGERPRES/(A - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cinci linii de tramvai vor circula pe rute modificate, iar linia 47 se suspendă, de joi
Cinci linii de tramvai vor avea traseele modificate începând de joi, iar linia 47 va fi suspendată, timp de patru zile, pe durata lucrărilor efectuate în intersecția Calea Rahovei cu Șoseaua Progresului, a transmis, miercuri, într-un comunicat de presă, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI).
Apostol: Reducerea TVA și a altor taxe la energie se află printre soluțiile discutate pentru protejarea consumatorilor
Reducerea TVA la energie, precum și a altor taxe și tarife, se numără printre soluțiile care ar putea fi luate în considerare pentru protejarea consumatorilor și a economiei, în condițiile în care actualul context geopolitic face dificilă susținerea unor promisiuni privind prețuri mici la energie, a declarat miercuri Daniel Apostol, directorul gener
Ghigiu: Prioritatea este ca România să încaseze fiecare euro din PNRR la care are dreptul
România solicită Comisiei Europene o abordare flexibilă în evaluarea îndeplinirii țintelor și jaloanelor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), astfel încât rezultatele obținute să fie recunoscute, iar țara să poată încasa toate fondurile la care are dreptul, a declarat miercuri ministrul Investițiilor și Proiectelo
Man (ANRE): Investițiile în parcuri fotovoltaice nu mai sunt rentabile fără capacități de stocare a energiei
Investițiile în parcuri fotovoltaice nu mai sunt rentabile fără capacități de stocare a energiei, în condițiile în care perioada de recuperare a investiției a crescut semnificativ, a declarat miercuri Mircea Man, secretar general al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), la un eveniment de specialitate.
Neagu (BNR): Împrumutați-vă în moneda în care obțineți veniturile
Împrumuturile trebuie luate în moneda în care se obțin veniturile chiar dacă pot fi momente în care ar fi mai ieftin un credit în valută, pentru că, pe termen mediu, evoluțiile ciclice vin cu costuri suplimentare, susține directorul Direcției Stabilitate Financiară din cadrul Băncii Naționale a României (BNR), Florian Neagu.
Federația Solidaritatea solicită un audit intern la ANAF și avertizează asupra riscurilor generate de deficitul de personal
Deficitul de personal din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) reprezintă un risc major pentru colectarea veniturilor bugetare, în condițiile în care pensionările și plecările specialiștilor nu sunt compensate prin noi angajări, avertizează Federația Solidaritatea, care solicită efectuarea de urgență a unui audit intern la nivelul inst
Popa: Anulez ordinul aberant prin care deciziile de închidere de drumuri așteaptă după pixul ministrului
Ordinul prin care deciziile de închidere a unor sectoare de drum, cale ferată sau piste de aeroport așteaptă după pixul ministrului va fi anulat, a anunțat, miercuri, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook. 'Voi anula ordinul aberant prin care deciziile de închidere a unor sec
Consiliul Concurenței analizează preluarea Entersoftone de către Hg Pooled Management Limited
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Hg Pooled Management Limited intenționează să preia compania Entersoftone S.M.S.A., împreună cu filialele sale, inclusiv societățile din România Entersoftone SRL și Wisoft Professional Services SRL (WPS), potrivit unui comunicat al autorității de concurență. Tranzacția urmează s
Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin rețeaua Eures România, 181 de locuri de muncă
Lucrătorii români au la dispoziție 181 de locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European (SEE), prin intemediul rețelei Eures România, informează Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Conform datelor publicate miercuri, în Norvegia sunt oferite 81 de posturi pentru lucrător în producție
ANOFM: Operatorii economici oferă 30.565 de locuri de muncă la nivel național
Agenții economici oferă, la nivel național, 30.565 de locuri de muncă, majoritatea pentru persoanele fără studii sau cu studii primare/gimnaziale, arată datele centralizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), publicate miercuri. Potrivit sursei citate, cele mai multe posturi vacante sunt pentru: conducător auto transp
Ministrul Energiei participă, joi, la Luxemburg, la Consiliul TTE și la Reuniunea ministerială a Alianței Nucleare
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, va participa, joi, la reuniunea Consiliului Uniunii Europene pentru Transporturi, Telecomunicații și Energie (TTE - Energie), precum și la reuniunea ministerială a Alianței Nucleare, ce au loc în Luxemburg, informează ministerul de resort, într-o postare publicată miercuri pe pagina de socializare a instituției.
Majorarea valorii tichetului de masă la 50 de lei ar putea aduce 2,4 miliarde de lei în plus în economie (studiu)
Majorarea valorii tichetului de masă de la 45 de lei la aproximativ 50 de lei ar putea genera anual o valoare adăugată brută suplimentară de 2,4 miliarde de lei și ar putea susține aproximativ 18.000 de locuri de muncă în plus, potrivit unui studiu realizat de Academia de Studii Economice (ASE) din București, prezentat la cea de-a doua ediție a Policy & Impact Foru
Jakubowicz (IFA România): Plafonul veniturilor scutite de impozit pentru ONG-uri ar trebui majorat la 25.000 - 50.000 de euro
Plafonul veniturilor din activități economice care pot beneficia de scutire de impozit în cazul organizațiilor neguvernamentale (ONG-uri), stabilit în prezent la 15.000 de euro anual, ar trebui majorat la un nivel cuprins între 25.000 și 50.000 de euro, cu condiția utilizării sumelor pentru realizarea scopului organizației, a declarat, miercuri, pre
Majoritatea sticlelor de unică folosință, a dozelor de aluminiu și PET-urilor utilizate în industria berii, reciclate prin SGR
Aproape toate sticlele de unică folosință, dozele de aluminiu și PET-urile utilizate în industria berii au fost reciclate prin Sistemul de Garanție-Returnare (SGR), arată datele prezentate, miercuri, de directorul general al Asociației Berarii României, Constantin Bratu, într-o conferință de specialitate. 'Cifrele pe care










