logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Biroul pentru Imigrări al Județului Călărași

REZULTATELE ACTIVITÃȚII DESFÃȘURATE DE POLIȚIȘTII BIROULUI PENTRU IMIGRÃRI AL JUDEȚULUI CÃLÃRAȘI ÎN PRIMELE 9 LUNI ALE ACESTUI AN

Munca noastră din această perioadă arată perseverența cu care aplicăm cadrul legal din domeniul migrației, dar și atenția pe care o acordăm furnizării unor servicii operative pentru străinii care aleg să locuiască sau să muncească în județul nostru.

În intervalul 1 ianuarie - 30 septembrie a.c., colectivul nostru a gestionat situația legală a 684 de persoane. Din acest total, 641 sunt cetățeni proveniți din state terțe, unde ponderile principale aparțin celor din Nepal, India și Sri Lanka. De asemenea, 43 de persoane reprezintă cetățeni ai Uniunii Europene, Spațiului Economic European sau Confederației Elvețiene, cei mai mulți fiind originari din Italia și Bulgaria.

Principalele motive pentru care acești cetățeni și-au stabilit reședința în România au fost angajarea în muncă și reîntregirea familiei.

Drept urmare a aprobării dreptului de ședere, am eliberat 605 permise de ședere, repartizate în 595 de permise pentru ședere temporară și 10 pentru ședere pe termen lung.

În paralel, pentru cetățenii din Uniunea Europeană, Spațiul Economic European și Confederația Elvețiană am emis 41 de certificate de înregistrare și 2 cărți de rezidență permanentă.

Tot în această perioadă, polițiștii de imigrări au preluat 8 cereri referitoare la acordarea dreptului de ședere pe termen lung. Dintre acestea, două cereri au fost deja aprobate, una a fost respinsă, iar 5 se află în prezent în curs de soluționare.

Domeniul ocupării forței de muncă a înregistrat un alt volum de activitate. Au fost preluate 1283 de cereri pentru eliberarea avizelor de angajare în muncă și au fost emise 1.145 de avize destinate lucrătorilor permanenți și detașați. În plus, 137 de cereri au fost respinse, iar o cerere este în curs de soluționare. Totodată, au fost procesate 5 invitații și aprobate 3 invitații pentru cetățeni din state terțe. La capitolul reîntregirii familiei au fost depuse 14 cereri, dintre care 13 au primit răspuns favorabil, iar o cerere a fost respinsă.

Pe linia prevenirii și combaterii muncii nedeclarate, eforturile echipei noastre s-au concentrat pe respectarea legii și pe menținerea siguranței comunității. Au fost desfășurate 28 de activități de control, atât cu forțe proprii, cât și în cooperare cu alte structuri care au competență în domeniul migrației, fiind identificați doi străini aflați în situații ilegale.

Ca o consecință directă a acestor controale, au fost emise două decizii de returnare ce prevăd un termen de plecare voluntară de 15 zile. Totodată, împotriva a 6 străini a fost dispusă măsura nepermiterii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene pentru perioade cuprinse între 6 luni și 1 an, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 194 din 2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Nerespectarea normelor legale a atras aplicarea a 132 de sancțiuni contravenționale, măsuri luate în baza Ordonanței de Urgență nr. 194 din 2002 privind regimul juridic al străinilor și a Ordonanței Guvernului nr. 25 din 2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor în România.

O noutate legislativă semnificativă, creată pentru sprijinirea celor care doresc să lucreze legal în țara noastră, o constituie prevederile Ordonanței de Urgență numărul 32 din acest an. Aceasta le-a oferit străinilor al căror drept de ședere în scop de muncă a expirat posibilitatea de a intra în legalitate fără a părăsi România. La nivelul județului nostru, un număr de 8 străini au beneficiat deja de aceste noi dispoziții.

Aceste acțiuni și date concrete evidențiază atenția cu care polițiștii de imigrări din Județul Călărași își îndeplinesc atribuțiile zilnice, menținând un cadru legal și sigur pentru toți membrii comunității noastre.

BIROUL PENTRU IMIGRÃRI AL JUDEȚULUI CÃLÃRAȘI

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.