Ladoşi (APCPR): România se confruntă cu o lipsă totală de credibilitate vizând capacitatea reală de a menţine sub control PPA
România se confruntă cu o lipsă totală de credibilitate vizând capacitatea reală de a menţine sub control pesta porcină africană, iar proiectul de ordin privind condiţiile de biosecuritate în exploataţiile de porcine ar trebui să apară, în primul rând, pentru restabilirea credibilităţii, a declarat, joi, Ioan Ladoşi, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR).
"Noi, ca asociaţie, am participat la multe discuţii cu autorităţile vizavi de acest ordin şi credem că este absolut necesar mai ales datorită faptului că, după cum aţi putut constata şi din discuţiile ulterioare prezentării de astăzi, la acest moment noi ne confruntăm ca ţară cu o lipsă totală de credibilitate vizând capacitatea noastră reală de a menţine sub control această boală. Ori, acest ordin trebuie să apară în primul rând pentru ca să ne restabilim credibilitatea. Indiferent de comentariile care sunt pe marginea lui, sigur, de aceea e acolo pus pe site-ul ANSVSA să existe discuţii publice pe marginea lui, credem că acest lucru ar rezolva cele două elemente: identificarea şi transportul", a spus Ioan Ladoşi, la seminarul "Viitorul sectorului de creştere a porcilor din România. Opţiuni pentru politica guvernamentală".
Seminarul "Viitorul sectorului de creştere a porcilor din România. Opţiuni pentru politica guvernamentală" a fost organizat de Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc din România, în colaborare cu Wageningen Economic Research şi Facultatea de Ingineria şi Gestiunea Producţiilor Animaliere şi cu sprijinul USAMV Bucureşti.
În cadrul seminarului a fost prezentat un studiu privind impactul bolii asupra sectorului de creşterea porcilor din România şi soluţiile pentru viitorul acestui sector zootehnic. Studiul a fost realizat de către Institutul Wageningen Economic Research, din cadrul Wageningen University & Research din Olanda.
"Este foarte clar pentru toată lumea, din studiul realizat de o entitate de renume în Europa, faptul că a venit cu nişte recomandări clare care sunt legate preponderent de implementarea unei legislaţii existente şi suplimentar, identificarea acelor elemente care nu sunt acoperite de legislaţie. Mă refer în primul rând la două elemente: identificarea animalelor peste tot şi transportul, mişcarea animalelor în teritoriu. Evident, şi cu prevederile sau referirile care se referă la partea de mistreţi, care este de asemenea extrem de greu de ţinut sub control. Dar, în primul rând, aşa cum vedem este vorba de voinţă, voinţă politică de a implementa nişte reglementări", a afirmat Ioan Ladoşi.
Secretarul de stat în Ministerului Agriculturii, George Scarlat, a declarat la acelaşi seminar că pesta porcină africană este mai periculoasă decât coronavirusul pentru România, iar pentru a o combate este nevoie de un pact transpartinic.
"Pesta porcină africană a evoluat şi politic şi ar trebui să tragem învăţăminte din ce a păţit Spania, aproximativ 35 de ani, unde problema a fost tot politică. Până nu au făcut un pact transpartinic... aşa cum există astăzi pactul pentru Armată şi în care indiferent cine va guverna România va trebui să asigure cei 2%, trebuie să se înţeleagă că pentru România pesta porcină africană este mai periculoasă decât coronavirusul. Din toate punctele de vedere", a afirmat George Scarlat.
ANSVSA a pus în dezbatere publică un proiect de ordin prin care se stabilesc reguli minimale de bună practică în creşterea porcinelor, acestea fiind benefice pentru creşterea suinelor în sistem gospodăresc (nonprofesional), dar şi pentru dezvoltarea micilor ferme comerciale şi a celor industriale.
Propunerile au rolul de a identifica soluţiile optime care să permită crescătorilor de porci, atât din gospodăria populaţiei (sistemul de creştere nonprofesional), cât şi din fermele comerciale să continue creşterea suinelor şi să diminueze la minimum pagubele economice cauzate de răspândirea virusului pestei porcine africane pe teritoriul României.
În urma consultărilor cu crescătorii, asociaţiile de fermieri şi asociaţiile procesatorilor de carne a rezultat un proiect de ordin comun (ANSVSA şi MADR) în care se stabilesc anumite reguli generale de biosecuritate.
ANSVSA precizează că găsirea unor soluţii optime pentru proprietarii de porci este o prioritate a conducerii instituţiei, creşterea suinelor în gospodăria ţărănească (gospodăria populaţiei) nu va fi interzisă, iar oamenii vor avea în continuare posibilitatea de a desfăşura aceasta activitate tradiţională.
"Asigurăm toţi cetăţenii crescători de porci - gospodăria populaţiei, fermă de tip A, fermă comercială - că vor putea creşte porci în România, cu respectarea măsurilor de biosecuritate specifice formei de organizare", se arată într-un comunicat al Autorităţii. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Amânarea rectificării bugetare ar putea costa economia între 10 și 15 milioane de lei pe zi (analiză)
Amânarea rectificării bugetare ar putea genera costuri pentru economie cuprinse între 10 și 15 milioane de lei pe zi, respectiv 300-450 de milioane de lei lunar, pe fondul întârzierii plăților statului către companii și al cheltuielilor suplimentare cu dobânzile și penalitățile, potrivit unei analize realizate de Frames. 'Mini
Chisăliță, la reuniunea Alianței Nucleare: România susține recunoașterea rolului energiei nucleare în viitorul cadru energetic european
România susține recunoașterea rolului energiei nucleare în viitorul cadru energetic european și este nevoie de reguli predictibile și de acces efectiv la finanțare pentru investițiile care asigură energie curată, disponibilă permanent și la costuri competitive pentru populație și industrie, a afirmat ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, în marja reuniunii
FNGCIMM: Rata de default a creditelor garantate pentru agricultură este de 2,4%, iar în sectorul alimentar ajunge la 3,5%
Rata de default a creditelor garantate de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) este de 2,4% din punct de vedere valoric și de 1,6% din punct de vedere numeric în sectorul agricol, în timp ce în sectorul alimentar aceasta ajunge la aproximativ 3,5%, a declarat joi Dan Stoian, director executiv al F
Juriul programului Bursele ANIS 2026 a ales 35 de proiecte pentru etapa finală de evaluare
Toate cele opt centre universitare care au participat la ediția 2026 a programului Bursele ANIS sunt reprezentate în etapa finală a competiției, iar cele 35 de proiecte finaliste provin din Timișoara, Iași, București, Cluj-Napoca, Brașov, Craiova, Galați și Sibiu, se arată într-un comunicat de presă al Asociației Patronale a Industriei de Software și Servicii, tr
Vânzarea bunurilor personale pe platformele digitale poate genera obligații fiscale, în anumite condiții (analiză)
Vânzarea ocazională a bunurilor personale este, în principiu, neimpozabilă, însă comercializarea acestora cu regularitate și continuitate, în scopul obținerii de venituri, poate genera obligații privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale, potrivit unei analize realizate de consultanții EY România. 'Din perspectivă fis
Kerekes (APIA): Portalul unic destinat fermierilor se află în etapa de început; obiectivul nostru este ca acesta să devină funcțional în 2028
Portalul unic destinat fermierilor solicitanți ai sprijinului în agricultură, gestionat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, va permite dezvoltarea unor funcționalități prin care aceștia vor putea transmite electronic documentele justificative aferente cererilor de plată, vor fi informați asupra termenelor aplicabile și vor urmări stadiul cererilor și
TAROM a primit titlul de Furnizor al Casei Regale a României pentru servicii de transport aerian
Compania Națională de Transporturi Aeriene Române - TAROM a primit titlul de Furnizor al Casei Regale a României pentru servicii de transport aerian, certificatul fiind înmânat de Principesa Elena, în numele Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române, potrivit unui comunicat al companiei. 'Inaugurăm un partener
Prețul unui apartament în România a crescut, în medie, cu aproape 5%, în 2026 (analiză)
Un apartament costă, în medie, în România 114.900 de euro, cu aproape 5% mai mult decât în urmă cu un an, iar pentru o casă este nevoie de un buget mediu de 170.000 de euro, reiese dintr-o analiză publicată, joi, de o platformă imobiliară. Potrivit datelor centralizate de Imobiliare.ro, în ceea ce privește apartamentele, deș
FSCE 2026/Suciu (DEER): Siguranța în alimentarea cu energie nu așteaptă următorul buget;avem nevoie astăzi,poate chiar ieri, de soluții
Siguranța în alimentarea cu energie nu așteaptă următorul buget ci este nevoie de soluții astăzi, poate chiar ieri, deoarece fără ele nu se poate vorbi despre energie electrică nici ieftină, nici scumpă, a declarat joi, la deschiderea Forumului Național de Securitate Cibernetică în Energie, directorul general al Distribuție Energie Electrică România, Mihael
Bursa de Valori București a deschis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de joi
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de joi, cu un rulaj total în valoare de 29 milioane lei (5,4 milioane euro), după prima oră de tranzacționare. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, a urcat cu 0,44%, iar indicele BET-Plus, care urmărește evoluți
Departamentele de vânzări, relații cu clienții și administrativ/logistică au cea mai mare nevoie de personal (platformă)
Departamentele de vânzări, relații cu clienții, administrativ/logistică și financiar/contabilitate sunt cele pentru care companiile semnalează cele mai mari nevoi de personal în această perioadă, arată datele pe primele trei trimestre ale anului, analizate de către specialiștii unei platforme de recrutare online. Conform eJobs, planurile de recruta
Simulare de accident aviatic, joi, pe Aeroportul Henri Coandă; traficul aerian nu este afectat
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) organizează joi, începând cu ora 10:00, un exercițiu de gestionare a unei situații de urgență pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București, care presupune simularea unui incendiu izbucnit la motorul unei aeronave Boeing 737, aflate în procedură de aterizare, cu pasageri la bord. Potrivit u
Grupul BRD a înregistrat un profit net de aproape 1,18 miliarde lei în primele 9 luni, în creștere cu 1,55%
Grupul BRD a înregistrat un profit net de 1,176 miliarde lei în primele nouă luni ale acestui an, în creștere cu 1,55% față de aceeași perioadă din 2025, când a raportat un rezultat net de 1,158 miliarde lei, conform unui comunicat al băncii. Rentabilitatea capitalurilor proprii (ROE), excluzând taxa pe cifra de afaceri, s-a situa
Carlyle și BERD au ajuns la un acord pentru vânzarea Black Sea Oil & Gas către Mazarine Energy
Compania globală de investiții Carlyle și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) au ajuns la un acord pentru vânzarea Black Sea Oil & Gas S.A. și BSOG Holding Activity S.A. către Mazarine Energy B.V. Potrivit unui comunicat al companiilor, tranzacția este supusă obținerii aprobărilor necesare din partea autorităților de reglementar
Alro a semnat o facilitate de credit sindicalizată în valoare de 260 milioane de dolari sub coordonarea BCR
Producătorul de aluminiu Alro a semnat o facilitate de credit sindicalizată în valoare de 260 de milioane de dolari, sub coordonarea Băncii Comerciale Române (BCR), cu scopul asigurării finanțării capitalului de lucru și pentru continuarea planurilor de dezvoltare. Potrivit unui comunicat de presă al companiei, publicat joi pe Bursa de Valori Bucur








