Florin Cîţu: Sistemul de pensii din România are nevoie de o revizuire completă (Reuters)
Sistemul de pensii din România are nevoie de o revizuire completă, care să se concentreze asupra contribuţiilor şi fondurilor private pentru a deveni sustenabil, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, într-un interviu acordat marţi Reuters.
În 2008, sistemul de pensii din România a fost revizuit, devenind obligatoriu ca toţi românii angajaţi, care aveau mai puţin de 35 de ani, să contribuie la schemele de pensii private (sau Pilonul II) şi la fondul de pensii de stat (Pilonul I).
Guvernul liberal se confruntă cu o creştere masivă, de 40%, a pensiilor de stat din septembrie 2020, introdusă de precedentul Executiv de centru-stânga, măsură care va arunca în aer plafonul de deficit bugetar stabilit de UE şi ar putea duce la retrogradarea ratingului suveran al României de către agenţiile de evaluare financiară, comentează Reuters.
Majorarea pensiilor va lăsa probabil ţara vulnerabilă în următorii ani deoarece numărul pensionarilor ar urma să crească semnificativ după 2030, când va ieşi la pensie generaţia celor născuţi după 1966, când a crescut rata natalităţii după ce a fost interzisă întreruperea de sarcină.
"Viziunea noastră este pentru un întreg sistem nou de pensii, nu doar pentru o nouă lege. Sper că nu va fi prea târziu deoarece orice restructurare are nevoie de câteva decenii pentru a avea efect iar anul 2030 se apropie", a declarat Cîţu.
Cele şapte fonduri private de pensii din România gestionează acum active de aproape 13 miliarde de euro şi sunt cei mai mari investitori instituţionali la bursă.
Precedentul Guvern, demis prin moţiune de cenzură în octombrie, s-a concentrat pe majorarea pensiilor de stat.
La începutul acestui an, Executivul a plafonat la 3,75% contribuţiile către fondurile private de pensii, reducând comisioanele plătite administratorilor fondurilor private de pensii şi sporind cerinţele privind capitalul social la un nivel prohibitiv.
Noul Guvern, care a venit la putere în noiembrie, va anula săptămâna aceasta aceste cerinţe printr-o ordonanţă de urgenţă, iar ministrul Finanţelor Publice a declarat că va propune majorarea contribuţiilor către fondurile private de pensii la 5% în 2021 şi la 6% în 2022.
"Contribuţiile vor rămâne doar anul viitor neschimbate, ţinând cont de actuala situaţie financiară. Vrem un sistem bazat pe contribuţii, unul care să ofere un rol mai important părţii administrate privat, care furnizează randamente", a explicat Cîţu.
Majorarea pensiilor cu 40% în 2020 a determinat agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's să înrăutăţească perspectiva ratingului României de la stabilă la negativă.
Confruntându-se cu alegeri anul viitor, Guvernul a anunţat că va aplica actuala actuala legislaţie, va reduce cheltuielile statului şi va majora colectarea taxelor, pentru a stopa adâncirea deficitelor.
Guvernul României se aşteaptă ca deficitul să scadă la 3,6% din PIB în 2020 şi la 3,3% din PIB în 2021, de la un nivel estimat de 4,4% din PIB anul acesta, dar până în 2022 va rămâne peste plafonul stabilit de UE, de 3% din PIB.
Comisia Europeană a estimat că deficitul României va atinge 6,1% din PIB în 2021, dacă nu sunt luate măsuri suplimentare.
"Estimările sunt făcute înainte de a veni acest Guvern. Încercăm să asigurăm Comisia Europeană şi pieţele financiare că suntem pe calea consolidării fiscale", a declarat Cîţu, adăugând că trecerea de la politica fiscală prociclică nu va fi abruptă, pentru a nu afecta creşterea economiei.
"Vreau să le arăt că orice va fi peste plafonul de 3% din PIB va merge spre investiţii publice", a spus ministrul Finanţelor Publice.
Acesta a adăugat că va propune ca Executivul să amâne cu un an, printr-o ordonanţă de urgenţă, orice majorări de cheltuieli propuse de Parlament.
Necesităţile brute de finanţare ale ţării în 2020 vor fi mai reduse decât cele pentru 2019 şi sunt estimate la 90 miliarde de lei (21 miliarde de dolari), a explicat Cîţu.
Anul viitor, Ministerul intenţionează să atragă de pe pieţele externe minimum 5 miliarde de euro (5,51 miliarde de dolari), aceeaşi sumă ca şi în acest an. Pentru început, planul este de accesare a pieţelor internaţionale pentru mai mult de 2 miliarde de euro la începutul anului 2020. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu; editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bursa de Valori București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de vineri, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 102,76 milioane de lei (19,23 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 0,88%, până la
Chiriac (CONAF): Nu putem avea o economie mai puternică colectând mai mult de la cei care muncesc deja
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită revizuirea regimului contribuțiilor sociale minime aplicabile anumitor contracte part-time, în contextul în care proiectul rectificării bugetare pentru 2026 este fundamentat pe o contracție economică de 0,4%, iar veniturile estimate din impozitul pe salarii au fost diminuate cu aproxima
Alexandru Petrescu: Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență și încredere
Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență, încredere și capacitatea de a transforma inițiativa individuală în progres colectiv, susține președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. Acesta a participat la Palatul Elisabeta, în cursul acestei săptămâni, la întâ
Autoritatea Vamală avertizează asupra riscurilor transportului de petarde și artificii ascunse în autoturisme
Inspectorii vamali și polițiștii de frontieră depistează tot mai frecvent, în această perioadă, articole pirotehnice ascunse printre bagajele din autoturismele care intră în România, fiind identificate recent zeci de petarde și artificii în punctele de trecere a frontierei Albița și Siret, potrivit unui comunicat al Autorității Vamale Rom&acir
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei
Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 6 - 13 noiembrie 2026, cea de-a XI-a ediție Fidelis din acest an, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei și de până la 6,60% la cele în euro, potrivit unui comunicat al instituției. Persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta de pes
Autoritatea pentru Digitalizarea României lansează GIA, asistentul AI integrat în aplicația Ghișeul.ro
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) anunță lansarea GIA, un asistent digital integrat în aplicația mobilă Ghișeul.ro, disponibilă momentan doar pe Android și iOS. Potrivit unui comunicat al ADR transmis AGERPRES, soluția schimbă modul în care cetățenii interacționeaz
Guvernul a aprobat modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din 2025
Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din anul 2025, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit unui comunicat al MADR, a fost adoptată Hotărârea pentru modificarea și completarea HG nr. 751/2026 priv
Chisăliță, la Cernavodă: Proiectele de investiții din programul nuclear românesc, esențiale pentru asigurarea securității energetice
Proiectele de investiții care fac parte din programul nuclear românesc sunt esențiale pentru asigurarea securității energetice a României, a declarat, vineri, ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a efectuat o vizită de lucru la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă. ''Proiectele de investiții care fac parte din
Guvernul a aprobat vineri prima rectificare bugetară din 2026; fonduri suplimentare pentru sănătate, pensii și bugetele locale
Guvernul a aprobat, vineri, prima rectificare bugetară din 2026, care prevede fonduri suplimentare pentru medicamente și servicii medicale, plata pensiilor, servicii sociale și bugete locale, în condițiile menținerii țintei de deficit cash la 6,2% din PIB, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor. ''Guvernul a aprobat a
VIDEO Guvernul a adoptat o ordonanță cu măsuri pentru prevenirea unor blocaje financiare la sfârșitul anului (ministru)
Guvernul a adoptat, vineri, o ordonanță care cuprinde măsuri pentru prevenirea unor blocaje financiare la sfârșitul anului, inclusiv alocarea a 300 de milioane de lei pentru împrumuturi destinate asigurării încălzirii în sezonul rece, a anunțat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, în briefingul de la finalul ședinței Executivului.
VIDEO Nazare: Bugetul pe 2027 va fi complicat de construit; pierdem 1,5% din PIB din PNRR
Bugetul pentru anul 2027 va fi complicat de construit, în condițiile în care România pierde finanțări din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) echivalente cu 1,5% din PIB și trebuie să integreze cheltuieli importante pentru apărare, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după ședința de Guvern.
Protecția Consumatorilor a dat amenzi de peste 5,1 milioane de lei, în urma unor controale în toată țara
Comisarii pentru protecția consumatorilor au aplicat amenzi de peste 5,1 milioane de lei în urma unor controale efectuate în toată țara, care au vizat modul de comercializare a produselor alimentare și nealimentare, precum și prestarea de servicii. Potrivit unui comunicat al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (AN
VIDEO Ministrul Finanțelor: Prima rectificare bugetară este vitală pentru accesul României pe piețele internaționale
Prima rectificare bugetară este vitală pentru accesul României pe piețele internaționale, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, care a avertizat însă că țara este într-un echilibru foarte fragil.
Consiliul Fiscal: Există premise ca deficitul să atingă ținta de 6,25% din PIB în 2026, dar persistă riscuri
Deficitul bugetar cash ar putea atinge ținta de 6,25% din Produsul Intern Brut (PIB) în acest an, însă absorbția fondurilor europene și rambursarea sumelor prevăzute în buget reprezintă principalele riscuri pentru execuția bugetară, potrivit opiniei Consiliului Fiscal (CF) referitoare la proiectul primei rectificări a bugetului general consolidat pe
Ministrul Florin Barbu, consultări cu fermierii pe teme majore din agricultură
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, s-a întâlnit, vineri, cu reprezentanți ai Alianței pentru Agricultură și Cooperare, ai Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România și ai altor organizații ale fermierilor pentru a analiza situația curentă din sector și a evalua opțiunile de lucru pentru prioritățile














