Liange (Banca Chinei): Prin înfiinţarea sucursalei de la Bucureşti, vom creşte capacitatea serviciilor noastre în Europa Centrală şi de Est
România devine a 60-a dintre ţările şi regiunile pe care Banca Chinei le acoperă, iar prin înfiinţarea sucursalei de la Bucureşti va creşte capacitatea serviciilor băncii în Europa Centrală şi de Est, participând la construirea iniţiativei "O centură, un drum", a declarat, luni, preşedintele Consiliului de Administraţie al băncii, Liu Liange.
"Europa Centrală şi de Est a fost întotdeauna o piaţă deosebit de importantă pentru Banca Chinei, care oferă deja, de ceva timp, prin intermediul instituţiilor noastre aflate în vecinătate, servicii financiare clienţilor din China şi din România. Astăzi se înfiinţează sucursala din Bucureşti, iar România devine cea de-a 60-a dintre ţările şi regiunile pe care le acoperă Banca Chinei peste hotare, marcând un punct de reper. Sperăm că prin înfiinţarea sucursalei de la Bucureşti vom creşte capacitatea serviciilor noastre în Europa Centrală şi de Est, participând la construirea iniţiativei 'O centură, un drum'. De asemenea, vom direcţiona în mod activ întreprinderile chinezeşti în procesul de internaţionalizare să investească în Europa Centrală şi de Est şi vom susţine intens întreprinderile locale să se extindă pe piaţa din China, construind, astfel, o punte financiară solidă de cooperare sino-română", a afirmat Liu Liange, la evenimentul de inaugurare a sucursalei.
Potrivit acestuia, Banca Chinei funcţionează fără întrerupere de 107 ani şi este cea mai veche din China, oferind cel mai înalt nivel de globalizare, cea mai completă gamă de servicii, incluzând servicii bancare, servicii comerciale, investiţii directe, asigurări, administrare de fonduri, leasing şi altele.
Liu Liange a menţionat că Banca Chinei are în prezent aproximativ 320.000 de angajaţi, cu peste 11.000 de puncte de lucru în China şi în afară. Cu active listate în valoarea totală de aproximativ 3200 de miliarde de dolari şi cu un profit net de aproximativ 30 de miliarde de dolari, Banca Chinei ocupă locul patru în topul celor 1.000 de bănci la nivel mondial publicat de revista britanică The Banker în 2019.
De asemenea, Banca Chinei s-a implicat activ în procesul de internaţionalizare a monedei chinezeşti, construind o reţea de compensare la nivel global al renminbi-ului eficientă şi convenabilă care plasează Banca Chinei pe primul loc în lume la volumul de compensare şi tranzacţii peste graniţă în moneda chinezească.
Banca Chinei, a patra cea mai mare instituţie bancară din lume, şi-a inaugurat luni sucursala din Bucureşti, cu ocazia împlinirii a 70 de ani de relaţii diplomatice între Republica Populară Chineză şi România.
La ceremonie au participat, printre alţii, ambasadorul Republicii Populare Chineze în România, Jiang Yu, preşedintele Consiliului de Administraţie al Băncii Chinei, Liu Liange, directorul general pe regiunea Europei Centrale şi de Est al băncii, Xu Haifeng, directorul general al sucursalei din Bucureşti a băncii, Guo Lixin, preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu, şi prim-viceguvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Florin Georgescu. AGERPRES/(A - autor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CCIB a deschis un Birou de Reprezentare la Colombo în Sri Lanka
Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB) a deschis un Birou de Reprezentare la Colombo (Sri Lanka), iar Vithana Arachchige Teshan Dilannka a fost numit la conducerea acestuia, a anunțat, miercuri, Camera bucureșteană. 'Biroul de Reprezentare CCIB din Colombo va asigura reprezentarea instituțională în relația cu autoritățile centr
CNIR: Creșterea schemei de personal reprezintă o etapă graduală și eficientă de operaționalizare a companiei, corelată cu portofoliul de proiecte
Solicitarea de dimensionare a personalului până la nivelul de 150 de salariați, în anul 2026, nu depășește nivelul avut în vedere de legiuitor, ci reprezintă o etapă graduală, proporțională și eficientă de operaționalizare a companiei, corelată cu portofoliul de proiecte, au transmis reprezentanții Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), la solici
Comisia Europeană: România și-a respectat angajamentele cu privire la reforme și investiții
Implementarea etapelor cheie ale reformelor și investițiilor care trebuiau efectuate de România până la 30 aprilie 2026 pare a fi, în general, pe drumul cel bun, a apreciat Comisia Europeană în cadrul Pachetului de primăvară al semestrului european 2026, prezentat miercuri. Potrivit Executivului european, România a demarat lucrări
Petrescu (ASF): OCDE estimează o contracție a economiei României de 0,1% în 2026, urmată de o revenire în 2027
România va traversa o perioadă economică dificilă pe termen scurt, cu o contracție estimată a PIB de 0,1% în 2026, după scăderile înregistrate la finalul anului 2025 și începutul lui 2026, urmând ca economia să revină pe creștere în 2027, când avansul PIB ar putea ajunge la 2,5%, potrivit celui mai recent raport OECD Economic Outlook
Tanczos Barna: Comisia pentru agricultură a Camerei Deputaților a votat prelungirea plafonării adaosului la alimentele de bază
Comisia pentru agricultură a Camerei Deputaților a votat miercuri prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază până la sfârșitul anului, măsură cerută de ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna. 'Am cerut prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază până la sfârșitul anului. UDMR a
Volker Raffel (E.ON): Eliminând rapid blocajele din rețele, putem reduce prețul energiei pe piața angro cu 40% în următorii 10 ani
Helsinki - Trimisul special al AGERPRES, Nicoleta Gherasi, transmite: Eliminarea blocajelor din rețele poate duce la diminuarea prețului energiei pe piața angro cu aproximativ 40% în următorii zece ani și cu mai mult de jumătate din această reducere chiar în următorii patru-cinci ani, a declarat, miercuri, Volker Raffel, CEO al E.ON România.
Comisia Europeană consideră că România a luat măsuri eficiente pentru corectarea deficitului excesiv
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, pachetul de primăvară al semestrului european 2026 în care se precizează că Austria, Belgia, Finlanda, Franța, Ungaria, Italia, Polonia, România și Slovacia au luat măsuri eficiente în vederea corectării deficitului excesiv și, prin urmare, nu este necesar să se ia măsuri suplimentare în cadrul procedurii de defi
AEI: Scumpirea accelerată a carburanților a determinat o parte importantă a pieței să cumpere mai mult și mai repede
Prețul benzinei și al motorinei a înregistrat, în martie 2026, una dintre cele mai abrupte creșteri lunare din ultimii ani, însă volumele livrate către piață au crescut puternic, în special la motorină, arată o analiză realizată de Asociația Energia Inteligentă (AEI). 'La prima vedere, datele INS privind vânzările de produse p
Flota TAROM va avea o nouă aeronavă care va purta numele 'Mircea Lucescu'
TAROM a încheiat, miercuri, un protocol de utilizare a numelui fostului internațional și antrenor al echipei naționale de fotbal, Mircea Lucescu, pentru denumirea primei aeronave moderne, Boeing 737 MAX, care înnoiește flota companiei, a anunțat compania aeriană într-un comunicat. Aeronava Boeing 737 MAX, cea mai performantă din dotarea TAROM
Muncitorii români au la dispoziție 234 de locuri de muncă în SEE, prin Eures România
Firmele din Spațiul Economic European (SEE) pun la dispoziția muncitorilor români 234 de locuri de muncă, prin intermediul rețelei Eures România, conform datelor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), publicate miercuri. Astfel, cele mai multe posturi vacante sunt în Malta (81) pentru factor poștal; coord
ANOFM: Angajatorii oferă 30.201 de locuri de muncă, la nivel național
Un număr de 30.201 locuri de muncă sunt vacante la nivel național, în acest moment, conform datelor publicate, miercuri, de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Potrivit sursei citate, cele mai multe posturi sunt oferite pentru: conducător auto transport rutier (2.783); manipulant mărfuri (2.101); muncitor necalific
ANPIS a primit peste 80.000 de solicitări din partea cetățenilor, în primele patru luni
Peste 80.000 de solicitări din partea cetățenilor au fost transmise prin toate canalele de comunicare disponibile (call-center, e-mailuri, social media și petiții scrise), în primele patru luni ale anului, relevă datele centralizate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS). Potrivit unui comunicat de presă a institu
APAPR: Pilonul 2 de pensii private obligatorii a generat un câștig net de aproape 18 miliarde de euro
Pilonul 2 de pensii private obligatorii a generat un câștig net de 93,4 miliarde de lei (17,8 miliarde de euro) în primii 18 ani de funcționare efectivă (20 mai 2008 - 22 mai 2026), potrivit datelor anunțate miercuri de Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR). Astfel, pe data de 22 mai 2026 cele 7 fo
CNIR: Stadiul lucrărilor pe lotul Chiribiș-Biharia al Autostrăzii A3 Transilvania a depășit 50%
Lucrările pe lotul Chiribiș-Biharia al Autostrăzii A3 Transilvania au depășit stadiul de execuție de 50%, la finele lunii mai, în creștere cu 9% față de raportarea anterioară, a anunțat, miercuri, Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR). Potrivit sursei citate, pe șantierul autostrăzii dintre Chiribiș și Biharia (28,5 km), Asocie
Comisia Europeană a rambursat României peste 1,1 miliarde de euro pentru investiții în agricultură și dezvoltare rurală
Comisia Europeană (CE) a rambursat României peste 1,1 miliarde de euro pentru investițiile realizate în sectorul agroindustrial și pentru dezvoltarea comunităților rurale, precum și pentru plățile compensatorii acordate fermierilor pentru pierderile de venit, informează Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). 'Fo








