Salariaţii ROMATSA primesc prime în decembrie din fondul pentru merite deosebite, aflat la dispoziţia directorului general
Salariaţii ROMATSA vor primi sume suplimentare, în luna decembrie, din fondul de prime aflat la dispoziţia directorului general pentru merite deosebite, acordarea constituind obligaţii prevăzute de contractul individual de muncă şi contractul colectiv de muncă, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, Gabriel Tudorache, liderul Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR).
"Fondul de prime la dispoziţia directorului general există, cu acordul sindicatului, din fondul de salarii, fondul de salarii care trebuie cheltuit. Noi am stabilit cu patronatul ca 10% dintr-o anumită sumă - astea sunt prime la dispoziţia directorului general pentru merite deosebite - activităţi în afara fişei postului. Înainte erau manageri de proiect care primeau 35% pe lună acum vreo 5-6 ani, păi pe ăla îl interesa să muncească 7 ani, că lua 35% să termine proiectul, nu să-l termine în trei luni... Şi atunci noi am solicitat: 'Nu mai vrem aşa, ci pentru activităţile astea la finalul proiectului, dacă se termină, la dispoziţia directorului general trebuie să aveţi 10% din proiectul ăsta'. Şi se fac adrese către sindicat. Dacă şi sindicatul este de acord, deci numai cu acordul sindicatului, pentru că sunt nişte principii aici: nu e în fişa postului, a fost o muncă extra, în afara programului, şi atunci noi suntem de acord cu aşa ceva. Ce e important este că, şi dacă nu face nimeni nimic sau nu e cazul, nu avem de ce să premiem pe nimeni şi nu apare nici de la directorul general către noi ca să fim de acord, aceste sume oricum se dau. Adică se dau pentru că ele sunt în fondul de salarii. Se dau în continuare exact cum se dă şi salariul în luna decembrie, chiar aşa şi scrie: dacă nu s-a dat nimic, în luna decembrie se dau ca şi salarii. Adică se împarte suma la numărul de angajaţi", a explicat şeful ATSR.
Potrivit acestuia, sumele se repartizează salariaţilor ROMATSA după data de 1 decembrie.
"Se dă la salariaţi un cuantum. E vorba doar de 10% dintr-un fond specificat clar, că e la fondul de salarii, în bugetul de venituri şi cheltuieli. Sunt obligaţii conform contractului individual de muncă, sunt în fondul de salarii, aprobate şi prin buget. ROMATSA faţă de salariaţi este obligată să plătească banii ăştia", a adăugat Tudorache.
Întrebat de unde ar fi dat aceste prime în condiţiile în care pe conturile regiei existau popriri puse de fraţii Micula, Gabriel Tudorache a explicat că se decisese să se vândă nişte titluri de stat în valoare de 30.000 de euro.
Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, că ROMATSA riscă să rămână fără bani şi, ca urmare, a luat decizia de a plăti suma pentru care există un titlu executoriu, în baza deciziei Curţii arbitrale ICSID în speţa fraţii Micula împotriva statului român.
În opinia sa, în acest caz, s-a ajuns la o situaţie "extrem de gravă".
Fraţii Ioan şi Viorel Micula şi două societăţi controlate de aceştia - Multipack SRL şi Starmill SRL - au instituit sechestru definitiv asupra unui număr de 67.071.301 acţiuni deţinute de statul român la Nuclearelectrica şi asupra a 5.083.372 de acţiuni pe care statul le are la Conpet Ploieşti, însă executarea este suspendată provizoriu până la soluţionarea cererii de suspendare a executării formulată de Ministerul Finanţelor Publice (MFP), potrivit unor rapoarte ale celor două companii remise Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
În acelaşi dosar, fraţii Micula au instituit, cu mult timp în urmă, sechestru şi pe conturile Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA, chiar premierul Ludovic Orban atrăgând atenţia, pe 6 noiembrie, la preluarea mandatului de ministru al Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor de către Lucian Bode, că regia se află în pericol de a nu mai putea funcţiona ca urmare a blocării conturilor.
ROMATSA are popriri de 394,9 milioane de euro pe conturi, în urma unui proces câştigat de fraţii Micula împotriva statului român, a declarat, la rândul său, Lucian Bode, la preluarea portofoliului de ministru.
Instituirea sechestrelor pe conturile companiilor la care acţionar majoritar este statul român a venit în urma încercării de punere în executare a deciziei din 2013 a Centrului Internaţional de Reglementare a Disputelor privind Investiţiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID), prin care ţara noastră a fost obligată la plata de despăgubiri pentru retragerea, în 2005, a unei scheme de încurajare a investiţiilor prin facilităţi fiscale, cu patru ani înainte de expirarea sa, prevăzută pentru 2009.
ICSID a obligat statul român să plătească firmelor conduse de fraţii Micula, care au şi cetăţenie suedeză, despăgubiri de 84,54 milioane euro plus dobânzi pentru retragerea acestei scheme. AGERPRES/(AS - autor: Oana Tilică, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bursa de Valori București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de vineri, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 102,76 milioane de lei (19,23 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 0,88%, până la
Chiriac (CONAF): Nu putem avea o economie mai puternică colectând mai mult de la cei care muncesc deja
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită revizuirea regimului contribuțiilor sociale minime aplicabile anumitor contracte part-time, în contextul în care proiectul rectificării bugetare pentru 2026 este fundamentat pe o contracție economică de 0,4%, iar veniturile estimate din impozitul pe salarii au fost diminuate cu aproxima
Alexandru Petrescu: Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență și încredere
Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență, încredere și capacitatea de a transforma inițiativa individuală în progres colectiv, susține președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. Acesta a participat la Palatul Elisabeta, în cursul acestei săptămâni, la întâ
Autoritatea Vamală avertizează asupra riscurilor transportului de petarde și artificii ascunse în autoturisme
Inspectorii vamali și polițiștii de frontieră depistează tot mai frecvent, în această perioadă, articole pirotehnice ascunse printre bagajele din autoturismele care intră în România, fiind identificate recent zeci de petarde și artificii în punctele de trecere a frontierei Albița și Siret, potrivit unui comunicat al Autorității Vamale Rom&acir
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei
Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 6 - 13 noiembrie 2026, cea de-a XI-a ediție Fidelis din acest an, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei și de până la 6,60% la cele în euro, potrivit unui comunicat al instituției. Persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta de pes
Autoritatea pentru Digitalizarea României lansează GIA, asistentul AI integrat în aplicația Ghișeul.ro
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) anunță lansarea GIA, un asistent digital integrat în aplicația mobilă Ghișeul.ro, disponibilă momentan doar pe Android și iOS. Potrivit unui comunicat al ADR transmis AGERPRES, soluția schimbă modul în care cetățenii interacționeaz
Guvernul a aprobat modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din 2025
Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din anul 2025, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit unui comunicat al MADR, a fost adoptată Hotărârea pentru modificarea și completarea HG nr. 751/2026 priv
Chisăliță, la Cernavodă: Proiectele de investiții din programul nuclear românesc, esențiale pentru asigurarea securității energetice
Proiectele de investiții care fac parte din programul nuclear românesc sunt esențiale pentru asigurarea securității energetice a României, a declarat, vineri, ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a efectuat o vizită de lucru la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă. ''Proiectele de investiții care fac parte din
Guvernul a aprobat vineri prima rectificare bugetară din 2026; fonduri suplimentare pentru sănătate, pensii și bugetele locale
Guvernul a aprobat, vineri, prima rectificare bugetară din 2026, care prevede fonduri suplimentare pentru medicamente și servicii medicale, plata pensiilor, servicii sociale și bugete locale, în condițiile menținerii țintei de deficit cash la 6,2% din PIB, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor. ''Guvernul a aprobat a
VIDEO Guvernul a adoptat o ordonanță cu măsuri pentru prevenirea unor blocaje financiare la sfârșitul anului (ministru)
Guvernul a adoptat, vineri, o ordonanță care cuprinde măsuri pentru prevenirea unor blocaje financiare la sfârșitul anului, inclusiv alocarea a 300 de milioane de lei pentru împrumuturi destinate asigurării încălzirii în sezonul rece, a anunțat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, în briefingul de la finalul ședinței Executivului.
VIDEO Nazare: Bugetul pe 2027 va fi complicat de construit; pierdem 1,5% din PIB din PNRR
Bugetul pentru anul 2027 va fi complicat de construit, în condițiile în care România pierde finanțări din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) echivalente cu 1,5% din PIB și trebuie să integreze cheltuieli importante pentru apărare, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după ședința de Guvern.
Protecția Consumatorilor a dat amenzi de peste 5,1 milioane de lei, în urma unor controale în toată țara
Comisarii pentru protecția consumatorilor au aplicat amenzi de peste 5,1 milioane de lei în urma unor controale efectuate în toată țara, care au vizat modul de comercializare a produselor alimentare și nealimentare, precum și prestarea de servicii. Potrivit unui comunicat al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (AN
VIDEO Ministrul Finanțelor: Prima rectificare bugetară este vitală pentru accesul României pe piețele internaționale
Prima rectificare bugetară este vitală pentru accesul României pe piețele internaționale, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, care a avertizat însă că țara este într-un echilibru foarte fragil.
Consiliul Fiscal: Există premise ca deficitul să atingă ținta de 6,25% din PIB în 2026, dar persistă riscuri
Deficitul bugetar cash ar putea atinge ținta de 6,25% din Produsul Intern Brut (PIB) în acest an, însă absorbția fondurilor europene și rambursarea sumelor prevăzute în buget reprezintă principalele riscuri pentru execuția bugetară, potrivit opiniei Consiliului Fiscal (CF) referitoare la proiectul primei rectificări a bugetului general consolidat pe
Ministrul Florin Barbu, consultări cu fermierii pe teme majore din agricultură
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, s-a întâlnit, vineri, cu reprezentanți ai Alianței pentru Agricultură și Cooperare, ai Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România și ai altor organizații ale fermierilor pentru a analiza situația curentă din sector și a evalua opțiunile de lucru pentru prioritățile














