Cîţu: Cred că bugetul va fi prezentat în Parlament săptămâna viitoare; nu avem intenţii să introducem alte taxe în 2020
Bugetul pentru 2020 este gata, a fost construit pe legislaţia şi taxele în vigoare şi cred că va fi prezentat în Parlament săptămâna viitoare, a declarat, marţi seara, la Digi24, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.
"Bugetul este gata, va fi prezentat în Parlament, cred că săptămâna viitoare (...) Bugetul a fost construit pe legislaţia în vigoare şi taxele în vigoare. Nu introducem alte taxe, nu avem intenţii să introducem alte taxe în 2020", a spus Cîţu.
Ministrul a precizat că punctul de amendă pentru circulaţie va fi îngheţat la nivelul actual, de 145 lei, şi nu va creşte cu salariul minim, aşa cum nu se vor majora nici salariile demnitarilor şi că, în acest moment, nu se are în vedere o altă formulă de calcul pentru amenzile de circulaţie.
Cîţu a afirmat că, marţi, a fost prezentat în Guvern proiectul de lege privind plafoanele unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2020 şi a subliniat că urmează să se facă o tranziţie de la o politică fiscală prociclică către una normală, iar această perioada de tranziţie va dura circa un an şi jumătate.
"Din păcate, trebuie să arătăm pentru anul viitor şi anul care urmează, 2021, un deficit peste 3%, asta pentru că ar fi o ajustare mult prea abruptă pentru economie, având în vedere decelerarea creşterii economice la nivel global, cât şi în România, şi atunci e o ajustare graduală. Ce facem acum este să facem o tranziţie de la o politică fiscală prociclică către o politică fiscală normală, şi aici este o perioadă de tranziţie pe care să o facem într-un an, un an şi jumătate", a explicat ministrul Finanţelor.
Întrebat dacă va fi primit acceptul Comisiei Europene în ceea ce priveşte depăşirea plafonului de 3% privind deficitul bugetar, şeful de la Finanţe a răspuns că nu este vorba despre accept sau nu, ci despre o procedură şi va trebui discutat cu partenerii internaţionali pentru a se vedea cum poate fi adusă politica fiscală, astfel încât să nu mai reprezinte un element de volatilitate în economie.
Totodată, ministrul a reiterat că, în anul 2020, economia "va fi curăţată" şi "va fi pregătită pentru 2021, când creşterea se va baza pe investiţii".
"Ceea ce facem noi acum, să trecem de la aceasta politică prociclică către una anticiclică, una normală, va reduce presiunea pentru deficitul comercial. Bineînţeles că nu se întâmplă peste noapte şi nu vrem să facem mişcări bruşte. Va dura această perioadă, dar, după cum am mai spus, 2020 este anul în care curăţăm economia, o stabilizăm şi o pregătim pentru 2021. Din 2021 o să vedeţi o creştere economică bazată pe investiţii, o creştere economică sustenabilă",a susţinut Florin Cîţu.
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a publicat, marţi seara, proiectul de lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2020, care prevede pentru anul viitor un deficit bugetar de 3,6% şi pentru 2021 de 3,34%. În acelaşi timp, plafonul pentru datoria publică este stabilit la 45% din Produsul Intern Brut (PIB). AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Gherasi, editor: Daniel Badea, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bursa de Valori București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de vineri, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 102,76 milioane de lei (19,23 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 0,88%, până la
Chiriac (CONAF): Nu putem avea o economie mai puternică colectând mai mult de la cei care muncesc deja
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită revizuirea regimului contribuțiilor sociale minime aplicabile anumitor contracte part-time, în contextul în care proiectul rectificării bugetare pentru 2026 este fundamentat pe o contracție economică de 0,4%, iar veniturile estimate din impozitul pe salarii au fost diminuate cu aproxima
Alexandru Petrescu: Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență și încredere
Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență, încredere și capacitatea de a transforma inițiativa individuală în progres colectiv, susține președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. Acesta a participat la Palatul Elisabeta, în cursul acestei săptămâni, la întâ
Autoritatea Vamală avertizează asupra riscurilor transportului de petarde și artificii ascunse în autoturisme
Inspectorii vamali și polițiștii de frontieră depistează tot mai frecvent, în această perioadă, articole pirotehnice ascunse printre bagajele din autoturismele care intră în România, fiind identificate recent zeci de petarde și artificii în punctele de trecere a frontierei Albița și Siret, potrivit unui comunicat al Autorității Vamale Rom&acir
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei
Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 6 - 13 noiembrie 2026, cea de-a XI-a ediție Fidelis din acest an, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei și de până la 6,60% la cele în euro, potrivit unui comunicat al instituției. Persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta de pes
Autoritatea pentru Digitalizarea României lansează GIA, asistentul AI integrat în aplicația Ghișeul.ro
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) anunță lansarea GIA, un asistent digital integrat în aplicația mobilă Ghișeul.ro, disponibilă momentan doar pe Android și iOS. Potrivit unui comunicat al ADR transmis AGERPRES, soluția schimbă modul în care cetățenii interacționeaz
Guvernul a aprobat modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din 2025
Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din anul 2025, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit unui comunicat al MADR, a fost adoptată Hotărârea pentru modificarea și completarea HG nr. 751/2026 priv
Chisăliță, la Cernavodă: Proiectele de investiții din programul nuclear românesc, esențiale pentru asigurarea securității energetice
Proiectele de investiții care fac parte din programul nuclear românesc sunt esențiale pentru asigurarea securității energetice a României, a declarat, vineri, ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a efectuat o vizită de lucru la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă. ''Proiectele de investiții care fac parte din
Guvernul a aprobat vineri prima rectificare bugetară din 2026; fonduri suplimentare pentru sănătate, pensii și bugetele locale
Guvernul a aprobat, vineri, prima rectificare bugetară din 2026, care prevede fonduri suplimentare pentru medicamente și servicii medicale, plata pensiilor, servicii sociale și bugete locale, în condițiile menținerii țintei de deficit cash la 6,2% din PIB, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor. ''Guvernul a aprobat a
VIDEO Guvernul a adoptat o ordonanță cu măsuri pentru prevenirea unor blocaje financiare la sfârșitul anului (ministru)
Guvernul a adoptat, vineri, o ordonanță care cuprinde măsuri pentru prevenirea unor blocaje financiare la sfârșitul anului, inclusiv alocarea a 300 de milioane de lei pentru împrumuturi destinate asigurării încălzirii în sezonul rece, a anunțat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, în briefingul de la finalul ședinței Executivului.
VIDEO Nazare: Bugetul pe 2027 va fi complicat de construit; pierdem 1,5% din PIB din PNRR
Bugetul pentru anul 2027 va fi complicat de construit, în condițiile în care România pierde finanțări din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) echivalente cu 1,5% din PIB și trebuie să integreze cheltuieli importante pentru apărare, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după ședința de Guvern.
Protecția Consumatorilor a dat amenzi de peste 5,1 milioane de lei, în urma unor controale în toată țara
Comisarii pentru protecția consumatorilor au aplicat amenzi de peste 5,1 milioane de lei în urma unor controale efectuate în toată țara, care au vizat modul de comercializare a produselor alimentare și nealimentare, precum și prestarea de servicii. Potrivit unui comunicat al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (AN
VIDEO Ministrul Finanțelor: Prima rectificare bugetară este vitală pentru accesul României pe piețele internaționale
Prima rectificare bugetară este vitală pentru accesul României pe piețele internaționale, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, care a avertizat însă că țara este într-un echilibru foarte fragil.
Consiliul Fiscal: Există premise ca deficitul să atingă ținta de 6,25% din PIB în 2026, dar persistă riscuri
Deficitul bugetar cash ar putea atinge ținta de 6,25% din Produsul Intern Brut (PIB) în acest an, însă absorbția fondurilor europene și rambursarea sumelor prevăzute în buget reprezintă principalele riscuri pentru execuția bugetară, potrivit opiniei Consiliului Fiscal (CF) referitoare la proiectul primei rectificări a bugetului general consolidat pe
Ministrul Florin Barbu, consultări cu fermierii pe teme majore din agricultură
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, s-a întâlnit, vineri, cu reprezentanți ai Alianței pentru Agricultură și Cooperare, ai Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România și ai altor organizații ale fermierilor pentru a analiza situația curentă din sector și a evalua opțiunile de lucru pentru prioritățile














