ANCOM: 5,1 milioane de conexiuni la Internet fix şi 19,6 milioane de conexiuni mobile, în primul semestru
Numărul conexiunilor la Internet fix a ajuns la 5,1 milioane în prima jumătate a anului, în creştere cu 0,9% faţă de aceeaşi perioadă din 2018, în timp ce, în cazul Internetului mobil, s-a înregistrat o scădere de 1,4%, până la 19,6 milioane de conexiuni, conform datelor prezentate, luni, într-o conferinţă de specialitate, de către Eduard Lovin, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).
Statistica ANCOM arată că, din totalul celor 5,1 milioane de conexiuni la Internet fix, 3,5 milioane se găsesc în mediul urban (+0,2% faţă de S1 din 2018), iar 1,6 milioane în mediul rural (+2,4%).
În privinţa traficului de Internet fix, datele Autorităţii relevă faptul că totalul se ridică la 3,2 milioane de TB, în timp ce traficul mediu lunar/locuitor a fost de 27 GB (+4%), iar rata de acoperire în gospodării a ajuns la 62% la suta de locuitori.
Potrivit raportului prezentat de către oficialul ANCOM, 71% din totalul conexiunilor la Internet fix sunt egale sau mai mari de 100 Mpbs, iar 12% reprezintă conexiuni egale sau mai mari de 30 Mbps, dar sub 100 Mbps.
La capitolul cotelor de piaţă a furnizorilor de Internet fix pe baza numărului de locuitori, conduce RCD&RDS, cu 52%, urmat de Grupul Telekom - cu 22%, UPC (12%) şi restul operatorilor, cu 14% din total.
Raportul ANCOM dezvăluie că, în primele şase luni ale anului în curs, la nivel naţional, erau active 19,6 milioane de conexiuni la Internet mobil, în scădere cu 1,4% comparativ cu perioada similară din 2018. Din acest total, 16,5 milioane erau conexiuni 3G şi 4G (-0,8% raportat la perioada de referinţă). În acelaşi timp, 10,9 milioane de conexiuni erau de numai tip 4G (+5,9%), în timp ce traficul mediu lunar pe cap de locuitor s-a ridicat la 3,4 GB (+16%).
Cotele de piaţă ale furnizorilor de Internet mobil se împart astfel: Orange (39%), Vodafone (24%), Grupul Telekom (19%) şi Alţii (18%).
Pe de altă parte, un studiu de piaţă cantitativ, realizat de ANCOM în perioada iunie - august 2019, pe un eşantion de 1.430 de respondenţi, scoate în evidenţă faptul că 45% dintre consumatori utilizează atât Internet fix, cât şi mobil. Totodată, aproape un sfert (24%) dintre cei chestionaţi susţin că apelează numai la Internet mobil, iar 10% preferă Internetul fix.
Rezultatele raportului citat arată că peste două treimi (67%) dintre respondenţi s-au declarat mulţumiţi de serviciul de Internet utilizat, şi 27% sunt foarte mulţumiţi.
În acelaşi timp, 67% dintre utilizatori susţin că nu-şi limitează niciodată navigarea pe Internetul mobil, 23% spun că fac acest lucru pe motiv că nu vor să plătească în plus, şi 9% se limitează atunci când scade viteza.
Pe de altă parte, din studiul ANCOM reiese că mai mult de jumătate dintre români (55%) nu sunt determinaţi de niciun motiv pentru a se conecta la servicii de Internet fix sau mobil.
Lideri şi decidenţi din IT&C şi industriile conectate din Români au participat, luni, la o conferinţă de specialitate, în preambulul celei de-a XVI-a ediţii a evenimentului Gala C@municaţii Mobile, organizată la Bucureşti de publicaţia cu acelaşi nume. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bursa de Valori București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de vineri, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 102,76 milioane de lei (19,23 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 0,88%, până la
Chiriac (CONAF): Nu putem avea o economie mai puternică colectând mai mult de la cei care muncesc deja
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită revizuirea regimului contribuțiilor sociale minime aplicabile anumitor contracte part-time, în contextul în care proiectul rectificării bugetare pentru 2026 este fundamentat pe o contracție economică de 0,4%, iar veniturile estimate din impozitul pe salarii au fost diminuate cu aproxima
Alexandru Petrescu: Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență și încredere
Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență, încredere și capacitatea de a transforma inițiativa individuală în progres colectiv, susține președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. Acesta a participat la Palatul Elisabeta, în cursul acestei săptămâni, la întâ
Autoritatea Vamală avertizează asupra riscurilor transportului de petarde și artificii ascunse în autoturisme
Inspectorii vamali și polițiștii de frontieră depistează tot mai frecvent, în această perioadă, articole pirotehnice ascunse printre bagajele din autoturismele care intră în România, fiind identificate recent zeci de petarde și artificii în punctele de trecere a frontierei Albița și Siret, potrivit unui comunicat al Autorității Vamale Rom&acir
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei
Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 6 - 13 noiembrie 2026, cea de-a XI-a ediție Fidelis din acest an, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei și de până la 6,60% la cele în euro, potrivit unui comunicat al instituției. Persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta de pes
Autoritatea pentru Digitalizarea României lansează GIA, asistentul AI integrat în aplicația Ghișeul.ro
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) anunță lansarea GIA, un asistent digital integrat în aplicația mobilă Ghișeul.ro, disponibilă momentan doar pe Android și iOS. Potrivit unui comunicat al ADR transmis AGERPRES, soluția schimbă modul în care cetățenii interacționeaz
Guvernul a aprobat modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din 2025
Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din anul 2025, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit unui comunicat al MADR, a fost adoptată Hotărârea pentru modificarea și completarea HG nr. 751/2026 priv
Chisăliță, la Cernavodă: Proiectele de investiții din programul nuclear românesc, esențiale pentru asigurarea securității energetice
Proiectele de investiții care fac parte din programul nuclear românesc sunt esențiale pentru asigurarea securității energetice a României, a declarat, vineri, ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a efectuat o vizită de lucru la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă. ''Proiectele de investiții care fac parte din
Guvernul a aprobat vineri prima rectificare bugetară din 2026; fonduri suplimentare pentru sănătate, pensii și bugetele locale
Guvernul a aprobat, vineri, prima rectificare bugetară din 2026, care prevede fonduri suplimentare pentru medicamente și servicii medicale, plata pensiilor, servicii sociale și bugete locale, în condițiile menținerii țintei de deficit cash la 6,2% din PIB, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor. ''Guvernul a aprobat a
VIDEO Guvernul a adoptat o ordonanță cu măsuri pentru prevenirea unor blocaje financiare la sfârșitul anului (ministru)
Guvernul a adoptat, vineri, o ordonanță care cuprinde măsuri pentru prevenirea unor blocaje financiare la sfârșitul anului, inclusiv alocarea a 300 de milioane de lei pentru împrumuturi destinate asigurării încălzirii în sezonul rece, a anunțat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, în briefingul de la finalul ședinței Executivului.
VIDEO Nazare: Bugetul pe 2027 va fi complicat de construit; pierdem 1,5% din PIB din PNRR
Bugetul pentru anul 2027 va fi complicat de construit, în condițiile în care România pierde finanțări din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) echivalente cu 1,5% din PIB și trebuie să integreze cheltuieli importante pentru apărare, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după ședința de Guvern.
Protecția Consumatorilor a dat amenzi de peste 5,1 milioane de lei, în urma unor controale în toată țara
Comisarii pentru protecția consumatorilor au aplicat amenzi de peste 5,1 milioane de lei în urma unor controale efectuate în toată țara, care au vizat modul de comercializare a produselor alimentare și nealimentare, precum și prestarea de servicii. Potrivit unui comunicat al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (AN
VIDEO Ministrul Finanțelor: Prima rectificare bugetară este vitală pentru accesul României pe piețele internaționale
Prima rectificare bugetară este vitală pentru accesul României pe piețele internaționale, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, care a avertizat însă că țara este într-un echilibru foarte fragil.
Consiliul Fiscal: Există premise ca deficitul să atingă ținta de 6,25% din PIB în 2026, dar persistă riscuri
Deficitul bugetar cash ar putea atinge ținta de 6,25% din Produsul Intern Brut (PIB) în acest an, însă absorbția fondurilor europene și rambursarea sumelor prevăzute în buget reprezintă principalele riscuri pentru execuția bugetară, potrivit opiniei Consiliului Fiscal (CF) referitoare la proiectul primei rectificări a bugetului general consolidat pe
Ministrul Florin Barbu, consultări cu fermierii pe teme majore din agricultură
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, s-a întâlnit, vineri, cu reprezentanți ai Alianței pentru Agricultură și Cooperare, ai Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România și ai altor organizații ale fermierilor pentru a analiza situația curentă din sector și a evalua opțiunile de lucru pentru prioritățile














