Adrian Câciu: Mai mult de jumătate din reformele cuprinse în PNRR sunt îndeplinite

Mai mult de jumătate dintre cele 66 de reforme cuprinse în Planul de Redresare şi Rezilienţă al României (PNRR) sunt îndeplinite şi alte 23 de reforme sunt în curs de îndeplinire, a anunţat, miercuri, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu.
"38 de reforme (57,6% din total), adică mai mult de jumătate din cele 66 de reforme cuprinse în Planul de Redresare şi Rezilienţă al României sunt îndeplinite! Alte 23 de reforme sunt în curs de îndeplinire iar restul de 5 reforme sunt programate pentru a fi îndeplinite în a doua jumătate a anului 2025 şi prima jumătate a anului 2026. Se vorbeşte mult despre reformele din PNRR şi stadiul acestora, se distorsionează partinic adevărul pentru a se prezenta o altă realitate şi a se lăsa impresia că România nu face reforme", a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.
Potrivit acestuia, realizarea reformelor este în deplină concordanţă cu noul calendar de implementare a PNRR, aprobat în decembrie 2023. Din cele 38 de reforme, 21 sunt închise definitiv, iar 17, având aprobate elementele cheie de legiferare şi implementare, au asociate ţinte de rezultat, efect şi impact care se măsoară în anii 2025-2026.
"Dintre care cele mai relevante reforme realizate aş aminti: Legile justiţiei (legi privind statutul magistraţilor, organizarea judiciară, Consiliul Superior al Magistraturii) şi modificările aduse codului penal şi Codului de procedură penală; lupta împotriva corupţiei (legea privind protecţia avertizorilor şi Strategia naţională anticorupţie); Legea pensiilor (noii legi privind sistemul de pensii, reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale); reforma ANAF prin digitalizare (SPV, criterii de risc, structuri de control fiscal); îmbunătăţirea mecanismului de programare bugetară (planificare bugetară multianuală, analiza cheltuielilor din sănătate şi educaţie, consiliul fiscal); securitatea cibernetică (lege, strategie, ocupaţii noi digitale în codul COR); cloud-ul guvernamental; transport sustenabil (decarbonizarea rutieră în conformitate cu principiul "poluatorul plăteşte"); mobilitatea urbană durabilă (lege şi plan de mobilitate urbană durabilă (PMUD); Legile educaţiei (preuniversitar, universitar); înfiinţarea ghişeelor unice pentru furnizarea de servicii de consiliere în domeniul energiei. Când Guvernul Ciolacu a fost investit erau doar 9 reforme realizate, acum sunt 38 plus 23 în curs de îndeplinire. Deranjează acest lucru? Mi-aş dori să nu!", a notat Adrian Câciu. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Marinescu, editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Bursa de la București a închis cu scăderi pe majoritatea indicilor ședința de joi
Bursa de la București a închis cu scăderi pe majoritatea indicilor ședința de joi, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 49,6 milioane de lei (aproape 10 milioane euro). Cele mai lichide titluri pe piața reglementată au fost ale Premier Energy, cu schimburi de 14,5 milioane de lei, urmate de acțiunile Banca Transilvania, cu puțin peste 5,6 mi
Cea mai mare despăgubire plătită de Omniasig în baza unei polițe RCA,aproape 3,2 milioane lei
Cea mai mare despăgubire plătită de Omniasig anul trecut în baza unei polițe RCA a fost de aproape 3,2 milioane lei, în urma unui accident în Italia, a anunțat joi compania. 'În topul aferent liniei RCA, cea mai mare despăgubire, în valoare de aproape 3,2 milioane lei, a fost plătită în urma unui accident în Italia
ANPC a propus suspendarea temporară a activității la restaurantul din Parlament
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a propus oprirea activității pentru o perioadă de cel mult șase luni pentru restaurantul de la Parlament și a dat amenzi de 72.000 de lei pentru aceeași unitate, în urma neregulilor constatate de comisarii care au mers joi în control. 'ANPC a efectuat astăzi, 13 martie 2025, un contro
Peste 5.000 de joburi vor fi oferite de 80 de companii la Angajatori de TOP, în 28-29 martie
Angajatori de TOP, unul dintre evenimentele de carieră din România, va avea loc pe 28-29 martie la Sala Palatului din București, anunță organizatorii într-un comunicat transmis AGERPRES. Persoanele care sunt în căutarea unui loc de muncă vor putea aplica la peste 5.000 de joburi disponibile, oferite de 80 de companii. Ediția din această primă
ANAF: Prejudiciu de aproape 1,73 milioane lei, identificat la un operator economic din București
Un operator economic din București a adus un prejudiciu de aproape 1,73 milioane lei bugetului de stat, reprezentând TVA și impozitul pe profit, pentru recuperarea căruia au fost instituite măsuri asigurătorii și au fost sesizate organele de cercetare penală, informează, joi, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). 'În urma unui contr
Ministerul Finanțelor a atras, joi, peste 500 de milioane lei de la bănci
Ministerul Finanțelor (MF) a împrumutat, joi, 505,1 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligațiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 104 luni, la un randament mediu de 7,39% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Valoarea nominală a emisiunii de joi a fost de 400 de milioane de lei
Alexandrescu (INS): România are un deficit comercial consistent care a crescut an de an
România are un deficit comercial consistent, care a crescut an de an, a declarat, joi, șeful de cabinet al președintelui Institutului Național de Statistică (INS), Vladimir Alexandrescu, la o conferință de specialitate. 'România a ajuns la un nivel al exporturilor de 92,6 miliarde de euro în 2024 și al importurilor de 133,4 miliarde de eu
Aproape 2,7 milioane de pensionari români au venituri mai mici sau egale cu 2.574 lei
Aproape 2,7 milioane de pensionari români au venituri mai mici sau egale cu 2.574 lei iar dintre aceștia 86.263 locuiesc în străinătate, potrivit Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS). Executivul a aprobat joi o ordonanță de urgență privind acordarea, în anul 2025, a unui sprijin financiar în valoa
Stocklosa (CCIB): Una din problemele economice ale României o constituie deficitul cronic al balanței comerciale
Una din problemele economice ale României o constituie deficitul cronic al balanței comerciale, 30 de miliarde de euro în primele 10 luni ale anului trecut, deficit care nu poate fi acoperit cu surplusul balanței din comerțul cu servicii, a declarat, joi, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), Iuliu Stocklosa, la o conferință
ANPC: Amenzi în valoare de 41,094 milioane lei, aplicate în perioada 7 februarie - 10 martie
Comisarii pentru protecția consumatorilor au aplicat amenzi de 41,094 milioane lei în perioada 7 februarie - 10 martie și au dispus oprirea definitivă de la comercializare a unor mărfuri neconforme, în valoare totală de 3,27 milioane lei. 'Valoarea totală a amenzilor aplicate este de 41.094.350 lei, reflectând severitatea abaterilor desco
APIA a demarat plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, pentru trimestrele II și III din 2024
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează începând de joi, 13 martie, plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, aferentă perioadei 1 aprilie - 30 iunie 2024 (trimestrul II/2024 - îmbunătățiri funciare), respectiv 1 iulie - 30 septembrie 2024 (trimestrul III/2
Bursa de Valori București lansează o secțiune de educație financiară pe platforma BVB Research Hub
Bursa de Valori București (BVB) lansează o nouă secțiune de educație financiară pe platforma BVB Research Hub, dedicată investitorilor de retail, conform unui comunicat de presă. BVB, ca operator al pieței de capital, demarează acest proiect din necesitatea de a crește nivelul de educație financiară și de a promova cultura investițională. Plat
România își extinde producția de energie curată printr-un sprijin de 30 de milioane de euro de la BEI
Banca Europeană de Investiții (BEI) angajează până la 30 de milioane de euro pentru un proiect important de energie eoliană în România, accelerând tranziția verde și independența energetică a țării, conform unui comunicat al băncii. Sprijinul BEI cofinanțează cel de-al doilea parc eolian terestru planificat în Peș
Margarina, igiena și cosmetica și serviciile poștale, în topul scumpirilor din februarie 2025
Margarina, igiena și cosmetica și serviciile poștale se află în topul scumpirilor înregistrate în februarie 2025, comparativ cu luna similară a anului anterior, potrivit datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS). Astfel, margarina s-a scumpit cu 17% comparativ cu februarie 2024, igiena și cosmetica, plu
Tsakiris (BEI): România este un partener cheie pentru Grupul BEI; finanțări de 2,49 miliarde de euro în 2024
România este un partener cheie pentru Grupul Băncii Europene de Investiții, iar în 2024 instituția a acordat finanțări în valoare de 2,49 miliarde de euro, a declarat, joi, vicepreședintele BEI, Ioannis Tsakiris. 'România este un partener cheie pentru Grupul Băncii Europene de Investiții. Angajamentul nostru față de