Stocklosa (CCIB): Una din problemele economice ale României o constituie deficitul cronic al balanței comerciale
Una din problemele economice ale României o constituie deficitul cronic al balanței comerciale, 30 de miliarde de euro în primele 10 luni ale anului trecut, deficit care nu poate fi acoperit cu surplusul balanței din comerțul cu servicii, a declarat, joi, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), Iuliu Stocklosa, la o conferință de specialitate.
'Susținerea prin toate mijloacele și pe termen lung a exportatorilor, îndeosebi a celor cu grad înalt de prelucrare, respectiv cu valoare adăugată mare, trebuie să constituie o prioritate strategică. Una din problemele economice ale României o constituie deficitul cronic al balanței comerciale, 30 de miliarde de euro în primele 10 luni (din 2024 - n. r.), deficit care nu poate fi acoperit cu surplusul balanței din comerțul cu servicii. Creșterea constantă a exporturilor de bunuri contribuie nu numai la ameliorarea deficitului acestor balanțe, la diminuarea presiunii pe cursul valutar, ci și la creșterea organică a Produsului Intern Brut', a afirmat președintele CCIB.
Acesta a precizat că instituția pe care o conduce a dezvoltat relații foarte bune cu membrii corpului diplomatic acreditat în România, cu diplomații români în străinătate, cu personalul ce activează în cadrul birourilor de promovare comercială economică, cu cele 115 organizații camerale partenere din lume și cu membrii Consiliului de Export, organism la ale cărui lucrări CCIB are statut de invitat permanent.
'Datorită acestui sistem complex de relații constituit de-a lungul timpului, CCIB vine în sprijinul firmelor interesate de extinderea pe piețe externe cu instrumente și acțiuni utile și eficiente. Ne concentrăm pe susținerea internaționalizării afacerilor companiilor românești, acordând o atenție sporită spațiului extracomunitar', a spus Iuliu Stocklosa.
Potrivit acestuia, Camera de Comerț se concentrează în special pe Africa de Nord, cu accent pe zona maghrebiană, dar și pe Orientul Mijlociu, zona Caucaziană și Asia Centrală. Toate aceste regiuni oferă oportunități economice de cooperare și investiționale semnificative, îndeosebi în industriile energetică, auto, chimie, petrochimie, materiale de construcție, agricultură, turism, tehnologia informației și comunicații.
Stocklosa susține că un avantaj al României îl constituie buna reputație a specialiștilor români în spațiile respective, îndeosebi în domeniul industrial.
În sprijinul oamenilor de afaceri și al exportatorilor români, CCIB organizează, sistematic, o serie de evenimente, cum ar fi Ziua Oportunităților de Afaceri, oferind antreprenorilor posibilitatea de a se întâlni într-un cadru organizat cu ambasadori sau atașați economici ai țărilor partenere, dar și cu factori decizionali din Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), Ministerul de Externe și Agenția Română de Investiții și Comerț Exterior (ARICE), pentru a afla informații valoroase și utile privind tendințele în comerțul exterior, cadrul juridic bilateral și accesul la piețele cu potențial, participarea la licitații pe proiecte, oportunități de afaceri și investiționale și stimulente acordate exportatorilor.
Președintele CCIB a menționat că nu este neglijată nici dezvoltarea relațiilor economice și de cooperare cu țările din Balcani și cu cele reprezentate de Federația Camerelor Dunărene, al cărei membru fondator este.
'Concomitent cu dezvoltarea activității de export, consider că este necesară stimularea investițiilor în domenii care oferă oportunități certe din fonduri private, dar și din proiecte finanțate prin diverse programe europene, îndeosebi prin PNRR. Gestionate cu atenție, fondurile europene pot fi o șansă pentru România de a-și rezolva vulnerabilitățile sistemice și de a trece de la o creștere economică bazată pe consum la una bazată pe investiții și pe dezvoltarea infrastructurii în afaceri. În plus, PNRR oferă șansa de a corecta decalajul de competitivitate între companiile românești și cele din vestul Europei, datorită fondurilor disponibile pentru digitalizare, retehnologizare, automatizare, robotizare, dar și prin măsuri dedicate cercetării/dezvoltării și inovării', a transmis Stocklosa.
Președintele CCIB a precizat, de asemenea, că Bucureștiul deține 19% din exporturile naționale, iar importurile au ajuns undeva la 35%.
'Deci, balanța comercială a Bucureștiului este negativă și trebuie neapărat să găsim soluții ca zona Capitalei să îmbunătățească această balanță', consideră șeful CCIB.
Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv au organizat, joi, Forumul diplomației comerciale și al exportatorilor, ediția a IV-a, o dezbatere autentică și constructivă despre exporturi și companiile exportatoare, care a analizat atât oportunitățile, cât și provocările acestora. AGERPRES/(A - redactor: Cristian Anghelache, editor: Oana Tilică, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ANSVSA: Vaccinarea ovinelor și caprinelor începe duminică în județele Constanța și Tulcea
Campania de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor începe duminică, 25 octombrie, în județele Constanța și Tulcea, cu o zi mai devreme decât era programat inițial, după ce ultimele tranșe de vaccin din stocurile strategice ale Uniunii Europene au ajuns în România, a anunțat, sâmbătă, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară
CNPP: 885.745 beneficiari de indemnizație socială pentru pensionari, în septembrie 2026
Numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost, în septembrie 2026, de 885.745 persoane, cu 652 mai multe comparativ cu luna anterioară, dintre care 850.009 erau pensionari din sistemul public, iar 35.736 pensionari proveniți din fostul sistem de pensii al agricultorilor, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii
Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România
Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr
Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului
Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e
Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu
ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice







