Constantinescu (ANPC): Consumatorul trebuie să ştie câte E-uri conţin produsele şi că a demarat procesul de îmbălsămare din timpul vieţii

Ordinul care stabileşte detalierea informaţiilor din meniurile restaurantelor a fost emis după ce am stabilit abordarea la nivel european iar alături de numele produsului va trebui pus într-o paranteză şi numărul de E-uri ca să ştii că, la momentul acela, ai demarat deja procesul de îmbălsămare încă din timpul vieţii, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu.
"Vreau să fac o paranteză legat de ordinul ce stabileşte ce informaţii trebuie să ne pună la dispoziţie operatorul economic din alimentaţie publică, fie că vorbim despre cantină, fie că vorbim despre restaurante sau unităţi de alimentaţie de tip fast-food. Am emis un Ordin în urma discuţiilor cu asociaţiile de protejare a intereselor consumatorilor şi după ce am stabilit abordarea la nivel european, în sensul în care consider şi acum necesar ca pentru ciorba de perişoare să ne fie comunicate toate informaţiile de care cu siguranţă avem nevoie, cum ar fi din ce carne sunt făcute perişoarele, existând variante din ce în ce mai multe. În curând pot să fie făcute şi din greieri, dar măcar să ştim acest lucru. De asemenea, trebuie să luăm în calcul că mulţi operatori economici servesc, astăzi, produse similare ca aspect şi ca gust produselor cu care suntem familiarizaţi, în sensul utilizării cremelor vegetale pe bază de ulei de palmier în locul smântânii sau a unor produse similare cu brânza feta, ca aspect şi ca textură, în condiţiile în care şi acestea sunt făcute cu puţin zer şi foarte multă grăsime de palmier. Mă gândesc că dacă Dumnezeu voia ca noi, cei din spaţiul danubiano-carpato-pontic, să mâncăm grăsime de palmier, cu siguranţă am fi avut pe dealurile ţării noastre păduri destul de aglomerate cu astfel de copăcei", a susţinut Constantinescu.
În viziunea şefului ANPC, acestea reprezintă practică înşelătoare, iar în baza Ordinului emis operatorii vor fi nevoiţi să scrie în meniu "cremă vegetală" şi să explice din ce este alcătuit un produs pentru a se lua o decizie în cunoştinţă de cauză din partea consumatorului.
"Citeam dimineaţă un mesaj primit din partea FIHR - Federaţiei Industriei Hoteliere din România, care doreşte să anuleze Ordinul, pentru că, probabil, doreşte să nu aflăm ce mâncăm, să nu aflăm ce compoziţie calorică are (un produs, n.r.), ce impact are asupra metabolismului în condiţiile în care pe toate posturile de televiziune apare mesajul de interes public "Evitaţi consumul de sare, zahăr sau grăsimi". Probabil că numai dacă se ridică din farfurie şi se prezintă "Bună ziua, sunt zahărul ! Evită-mă!"... Mai mult decât atât, din studierea unor meniuri ale restaurantelor celebre de fast-food, o să constataţi numărul de E-uri prezente în produs. Aveam să aflu că un gyros de porc/vită avea până la 27 de E-uri. În acest Ordin, la care vom da, în această săptămână, mai multe recomandări de implementare, alături de numele produsului va trebui pus într-o paranteză şi numărul de E-uri. De exemplu, la ciorba sau tocăniţa de porc va trebui să pui în paranteză "7E", ca să ştii că la momentul acela ai demarat deja procesul de îmbălsămare încă din timpul vieţii...Voi duce toate aceste "bătălii" pentru a trezi la realitate atât consumatorii, cât şi operatorii economici. Nu mi se pare normal să ni se pună în farfurie produse fără a citi detalii despre produs", a afirmat Horia Constantinescu.
Acesta a adăugat că Ordinul care stabileşte ce informaţii trebuie să pună la dispoziţie operatorul economic din alimentaţie publică va intra în vigoare pe data de 15 martie 2023.
"Ordinul a fost în dezbatere publică, este deja semnat, emis şi publicat în Monitorul Oficial. A fost inclusiv comunicat Comisiei Europene, pentru că având impact din perspectiva unor acte normative europene, cum ar fi Regulamentul 1169, legat de etichetare şi transmitere de informaţii, era nevoie de acordul Comisiei. Aceasta nu s-a opus emiterii unui astfel de Ordin (...) Ordinul trebuia pus în operă pe 20 sau 21 decembrie (2022, n.r.). La rugămintea reprezentanţilor mai multor asociaţii patronale şi federaţii am stabilit întâlniri şi s-a hotărât intrarea în vigoare pe data de 15 martie - Ziua Consumatorului, la nivel mondial", a spus Constantinescu.
ANPC precizează că Ordinul nr. 201/2022 al preşedintelui Autorităţii conţine elemente esenţiale pentru sănătatea consumatorilor, considerate de specialiştii instituţiei a fi deosebit de importante, în beneficiul consumatorilor, ţinând cont că, în conformitate cu Regulamentul UE nr. 1169/2011, există obligativitatea prezentării tuturor datelor legate de ingredientele produselor alimentare şi valorile lor nutriţionale, tot aşa este normal să se regăsească acelaşi tip de informaţii care să descrie un preparat culinar servit într-o locaţie de alimentaţie publică.
Conform datelor prezentate, joi, comisarii de la Protecţia Consumatorilor au aplicat, în 2022, amenzi în valoare de 217,4 milioane de lei, în creştere cu 80,7% faţă de anul precedent, când cuantumul a fost de 120,3 milioane de lei.
În acest context, anul trecut, valoarea amenzilor încasate s-a ridicat la 43,5 milioane de lei, în creştere de la 16 milioane de lei, în 2021, respectiv de la 12,7 milioane de lei, în 2020. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
ANRE aprobă noile tarife reglementate de distribuție a gazelor naturale, aplicabile de la 1 iulie 2025
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a actualizat noile tarife reglementate de distribuție a gazelor naturale, aplicabile de la 1 iulie 2025, acestea fiind, în medie, cu 0,005 lei/kWh mai mari decât cele practicate pentru perioada iulie 2024 - iulie 2025, a anunțat, miercuri, ANRE. ''&Icir
Piața de capital din România a fost recunoscută de furnizorul global de indici MSCI ca Piață de Frontieră Avansată
Piața de capital din România a fost recunoscută de furnizorul global de indici MSCI ca Piață de Frontieră Avansată (Advanced Frontier Market), acesta fiind un moment de referință în direcția obținerii statutului de Piață Emergentă, a anunțat, miercuri, Bursa de Valori București (BVB). Această clasificare este un nou pas înain
Negrescu (Unicredit): România va avea cel mai mare deficit bugetar din regiune, chiar și după începerea ajustării fiscale
România are și va continua să aibă cel mai mare deficit bugetar din regiune, chiar și după ce începe ajustarea fiscală, care va fi suportată de mai multe sectoare ale economiei, conducând la o încetinire a consumului și a investițiilor private, susține economistul UniCredit Bank, Anca Negrescu. 'România are și
DNSC atenționează utilizatorii față de tentativele de fraudă în care se folosește numele CEC Bank
O serie de apeluri telefonice frauduloase care pretind că sunt reprezentanți CEC Bank vizează, în aceste zile, diverse persoane, avertizează Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC). 'Diverse persoane sunt contactate de indivizi care pretind a fi reprezentanți CEC Bank, susținând că s-ar fi depus o cerere de c
Diana Buzoianu a numit doi consilieri onorifici pe protecția mediului, biodiversitate și adaptarea la schimbările climatice
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, anunță numirea a doi consilieri onorifici pe zona protejării mediului înconjurător, conservării biodiversității și adaptării la schimbările climatice. 'Pentru că lucrurile bune se întâmplă în echipă, astăzi am decis să-i numesc în calitate de consilieri
Miruță: 982 de dosare din programul Start-Up Nation au fost deblocate și își vor primi banii
Peste 980 de dosare din programul Start-Up Nation au fost deblocate, cele mai multe vor primi finanțarea luni, iar restul în următoarele 2 - 3 zile, a anunțat, miercuri, ministrul Economiei și Digitalizării, Radu Miruță, pe pagina sa de
Structurile de Combatere a Criminalității Organizate gestionau 928 de dosare despre fraude informatice, în primele 4 luni
Structurile de Combatere a Criminalității Organizate gestionau 928 de dosare despre fraude informatice în primele 4 luni din acest an, iar 169 de dosare au fost soluționate, a declarat miercuri Flavius Nistor, șef serviciu Direcția de Combatere a Criminalității Organizate din cadrul IGPR. 'Numai în primele patru luni al anului
Piața asigurărilor din România a crescut cu 7% în primul trimestru, la 6 miliarde lei
Piața asigurărilor din România a înregistrat, în primul trimestru al acestui an, un volum total al primelor brute subscrise de aproximativ 6 miliarde lei, în creștere cu 7% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit unui raport publicat miercuri de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Conform surse
Ioan Mircea Pașcu cere înființarea unui grup de lucru la guvern pentru achizițiile militare
Fostul ministru al Apărării Ioan Mircea Pașcu, în prezent consilier al guvernatorului BNR, a susținut, miercuri, la o conferință de specialitate, înființarea unui grup de lucru la nivelul Guvernului pentru atragerea de fonduri europene necesare industriei de apărare românești. Consiliul Uniunii Europene a votat recent inițiat
Gheorghe: Stocurile de produse 'non SGR' din piață, una dintre problemele cu caracter de urgență
Stocurile de produse 'non SGR' de pe piață reprezintă una dintre problemele cu caracter de urgență care trebuie rezolvate, având în vedere că termenul limită pentru comercializarea acestora este 30 iunie 2025, susține Ovidiu Gheorghe, fost consilier de stat în Cancelaria Prim-Ministrului. 'Punctual, cu caracter de
Scutaru: Guvernul să-și asume decizia numirii unui secretar de stat politic pentru achizițiile de apărare
Guvernul Bolojan trebuie să-și asume decizia numirii unui secretar de stat politic pentru achizițiile în industria de apărare, a declarat, miercuri, George Scutaru, director executiv New Strategy Center, fost parlamentar și fost consilier prezidențial. 'Una din deciziile pe care guvernul trebuie să și le asume este să avem un secreta
Nuclearelectrica: Ambele unități ale CNE Cernavodă funcționează la parametri normali
Sursa degajării de fum din partea administrativă a amplasamentului CNE Cernavodă a fost identificată și gestionată, în prezent neexistând niciun risc aferent și ambele unități ale centralei funcționează la parametri normali, informează Nuclearelectrica printr-un comunicat. 'În data de 25 iunie 2025, în partea admini
Nicoleta Pauliuc: Mă aștept ca Guvernul Bolojan să vină cu un plan concret de finanțare a industriei de apărare
Președintele Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Senat, Nicoleta Pauliuc (PNL), a declarat, miercuri, la o dezbatere de specialitate, că așteaptă ca Guvernul Ilie Bolojan și miniștrii Economiei, Apărării și Finanțelor, să prezinte un plan concret pentru atragerea de finanțare pentru industria de apărare. 'Așt
Ministrul Finanțelor a dispus trimiterea de urgența a Corpului de Control la Vama Constanța
Ministrul Finanțelor a dispus trimiterea de urgență a Corpului de Control la Vama Constanța după apariția în spațiul public a informațiilor referitoare la blocaje și întârzieri nejustificate în procesul de vămuire a mărfurilor, precum și a acuzațiilor aduse unor funcționari vamali, conform unui comunicat al Ministerului Finanțelor.
Adjunct DNSC: O parte din banii alocați unui proiect trebuie să meargă și spre securitatea cibernetică
Adoptarea tehnologiilor emergente pentru managementul instalațiilor de apă este o prioritate suportată atât prin finanțare, cât și prin parteneriate, iar o parte din resursa financiară alocată unui proiect trebuie să meargă și spre securitatea cibernetică, a declarat, miercuri, la un workshop pe teme de securitate cibernetică în industria apei din R