logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Structurile de Combatere a Criminalității Organizate gestionau 928 de dosare despre fraude informatice, în primele 4 luni

Image

Structurile de Combatere a Criminalității Organizate gestionau 928 de dosare despre fraude informatice în primele 4 luni din acest an, iar 169 de dosare au fost soluționate, a declarat miercuri Flavius Nistor, șef serviciu Direcția de Combatere a Criminalității Organizate din cadrul IGPR.

'Numai în primele patru luni al anului 2025, la nivelul Structurilor de Combatere a Criminalității Organizate, sunt gestionate 928 de dosare penale, asta pe partea de fraude informatice, în care polițiștii au făcut vreo 600 de audieri, investigații. Pe scurt, 9 acțiuni cu 54 de percheziții și 57 de suspecți, dintre care 19 au fost reținuți', a precizat Nistor, în cadrul unei întâlniri cu presa organizată de ING Bank România.

Potrivit datelor prezentate de acesta, în primele patru luni ale anului au fost soluționate 169 de dosare. În aceeași perioadă au fost înregistrate 170 de dosare.

Pe partea de atacuri informatice au fost gestionate 1.187 de dosare, din care au fost soluționate 256. Anul acesta au fost înregistrate 256 de dosare. Tot în primele patru luni au avut loc 737 de audieri și au fost investigate 97 de persoane.

'Ce am văzut noi? Nu numai noi am văzut treaba asta, am văzut bineînțeles frauda de tip investment fraud (fraudă investițională n.r.). Este frauda numărul unu la nivel european, cred că și la nivel internațional, la nivelul întregii luni. Acum 4-5 ani în țările din Europa îți spuneau că, din punct de vedere al fraudelor, sunt probleme cu campaniile phishing, era acea metodă business email compromise, care în continuare există. Dar de anul trecut toate țările au spus că este frauda numărul 1, creează un număr foarte mare de victime, folosesc metode inovative, provocatoare', a adăugat Flavius Nistor. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 226

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 03-06-2026 19:56

Pîslaru: Proiectul pe legea salarizării nu are cum să mulțumească pe toată lumea, nu e un proiect de creștere salarială, ci de echitate

Proiectul legii salarizării nu are cum să mulțumească pe toată lumea, nu e un proiect de creștere salarială, ci de echitate, dar important este că niciun venit aflat în plată în sectorul public nu va scădea ca urmare a acestei legi, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene și ministrul interimar al Mu

Economic Intern 03-06-2026 19:18

Pîslaru: România a depășit 60% din absorbția pe PNRR; vineri, Consiliul EcoFin ar putea da ultima bifă pentru cererea patru

România a depășit, în acest moment, 60% din absorbția pe PNRR iar vineri, pe 5 iunie, vom avea, cel mai probabil, Consiliul EcoFin care va da ultima bifă necesară pentru cererea de plată numărul patru, a anunțat miercuri, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru. Potrivit acestuia, în perioada următoare urmează să

Economic Intern 03-06-2026 18:04

Volker Raffel: E.ON este un investitor orientat pe termen lung în România; capitolul privind vânzarea furnizării e închis complet

Helsinki - Trimisul special al AGERPRES, Nicoleta Gherasi, transmite: E.ON este un investitor orientat pe termen lung în România și își va dezvolta activitățile, capitolul privind vânzarea părții de furnizare din companie fiind închis, a declarat, miercuri, Volker Raffel, CEO al E.ON România. 'Ne dezvoltăm activitățile.

Economic Intern 03-06-2026 17:17

CCIR deschide primul birou de reprezentare externă, în China, la Guangzhou

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) va deschide la Guangzhou, capitala provinciei chineze Guangdong, primul birou de reprezentare externă din istoria instituției, care va funcționa ca punct de contact permanent pentru facilitarea schimburilor economice și educaționale dintre România și China. Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, preș

Economic Intern 03-06-2026 17:15

OCDE: România trebuie să continue consolidarea finanțelor publice și reformele structurale

România are nevoie de o consolidare fiscală susținută după 2026 pentru a stabiliza datoria publică și a reduce dezechilibrele externe, arată cele mai recente previziuni ale Organizației pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (OCDE), publicate miercuri. În acest document, în care OCDE prognozează că economia României se va contracta cu

Economic Intern 03-06-2026 17:02

Patronatul Operatorilor de Service Auto solicită modificarea cadrului de raportare a despăgubirilor RCA achitate în regie proprie

Patronatul Operatorilor de Service Auto (POSA) solicită Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) să modifice cadrul de raportare din piața RCA, astfel încât asigurătorii să fie obligați să comunice distinct numărul și valoarea despăgubirilor achitate în regie proprie, precum și ponderea acestora în totalul dosarelor și despăgubirilor RCA, apreciin

Economic Intern 03-06-2026 16:51

CONAF Argeș organizează 'Biblioteca Vie-Pactul pentru Tineri', un eveniment de orientare profesională pentru elevii de gimnaziu

Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), prin sucursala Argeș, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Argeș și Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București - Centrul Universitar Pitești, organizează, de Ziua Educației, evenimentul 'Biblioteca Vie - Pactul pentru Tineri', o întâlnire dedicată el

Economic Intern 03-06-2026 16:27

CCIB a deschis un Birou de Reprezentare la Colombo în Sri Lanka

Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB) a deschis un Birou de Reprezentare la Colombo (Sri Lanka), iar Vithana Arachchige Teshan Dilannka a fost numit la conducerea acestuia, a anunțat, miercuri, Camera bucureșteană. 'Biroul de Reprezentare CCIB din Colombo va asigura reprezentarea instituțională în relația cu autoritățile centr

Economic Intern 03-06-2026 16:19

CNIR: Creșterea schemei de personal reprezintă o etapă graduală și eficientă de operaționalizare a companiei, corelată cu portofoliul de proiecte

Solicitarea de dimensionare a personalului până la nivelul de 150 de salariați, în anul 2026, nu depășește nivelul avut în vedere de legiuitor, ci reprezintă o etapă graduală, proporțională și eficientă de operaționalizare a companiei, corelată cu portofoliul de proiecte, au transmis reprezentanții Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), la solici

Economic Intern 03-06-2026 15:49

Comisia Europeană: România și-a respectat angajamentele cu privire la reforme și investiții

Implementarea etapelor cheie ale reformelor și investițiilor care trebuiau efectuate de România până la 30 aprilie 2026 pare a fi, în general, pe drumul cel bun, a apreciat Comisia Europeană în cadrul Pachetului de primăvară al semestrului european 2026, prezentat miercuri. Potrivit Executivului european, România a demarat lucrări

Economic Intern 03-06-2026 15:34

Petrescu (ASF): OCDE estimează o contracție a economiei României de 0,1% în 2026, urmată de o revenire în 2027

România va traversa o perioadă economică dificilă pe termen scurt, cu o contracție estimată a PIB de 0,1% în 2026, după scăderile înregistrate la finalul anului 2025 și începutul lui 2026, urmând ca economia să revină pe creștere în 2027, când avansul PIB ar putea ajunge la 2,5%, potrivit celui mai recent raport OECD Economic Outlook

Economic Intern 03-06-2026 15:30

Tanczos Barna: Comisia pentru agricultură a Camerei Deputaților a votat prelungirea plafonării adaosului la alimentele de bază

Comisia pentru agricultură a Camerei Deputaților a votat miercuri prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază până la sfârșitul anului, măsură cerută de ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna. 'Am cerut prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază până la sfârșitul anului. UDMR a

Economic Intern 03-06-2026 15:24

Volker Raffel (E.ON): Eliminând rapid blocajele din rețele, putem reduce prețul energiei pe piața angro cu 40% în următorii 10 ani

Helsinki - Trimisul special al AGERPRES, Nicoleta Gherasi, transmite: Eliminarea blocajelor din rețele poate duce la diminuarea prețului energiei pe piața angro cu aproximativ 40% în următorii zece ani și cu mai mult de jumătate din această reducere chiar în următorii patru-cinci ani, a declarat, miercuri, Volker Raffel, CEO al E.ON România.

Economic Intern 03-06-2026 14:48

Comisia Europeană consideră că România a luat măsuri eficiente pentru corectarea deficitului excesiv

Comisia Europeană a adoptat, miercuri, pachetul de primăvară al semestrului european 2026 în care se precizează că Austria, Belgia, Finlanda, Franța, Ungaria, Italia, Polonia, România și Slovacia au luat măsuri eficiente în vederea corectării deficitului excesiv și, prin urmare, nu este necesar să se ia măsuri suplimentare în cadrul procedurii de defi

Economic Intern 03-06-2026 14:31

AEI: Scumpirea accelerată a carburanților a determinat o parte importantă a pieței să cumpere mai mult și mai repede

Prețul benzinei și al motorinei a înregistrat, în martie 2026, una dintre cele mai abrupte creșteri lunare din ultimii ani, însă volumele livrate către piață au crescut puternic, în special la motorină, arată o analiză realizată de Asociația Energia Inteligentă (AEI). 'La prima vedere, datele INS privind vânzările de produse p