Comunicat de presă - Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București
Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București a suspendat activitatea la creșă
Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București a suspendat activitatea la creșa din București, sector 2, unde au fost înregistrate mai multe cazuri de toxiinfecție alimentară la copiii care frecventau unitatea de învățământ și la unitatea de catering care a asigurat mâncarea copiilor.
Inspectorii DSPMB au constatat mai multe nereguli în cele două unități, după ce au efectuat o anchetă epidemiologice pe care au demarat -o în după amiaza zilei de ieri.
S-au aplicat și sancțiuni contravenționale în valoare de 80.000 de lei, conform legislației în vigoare.
Astfel, în unitatea de învățământ s-a constat că nu sunt amenajate cabinet medical și izolator.
Nu se asigură personal medical pentru efectuarea triajului epidemiologic.
Din afirmațiile reprezentantului legal al unității reiese faptul ca triajul epidemiologie este efectuat o dată pe săptămână de către un părinte care este medic, fără a exista un contract în acest sens. Nu există o evidență a triajului.
Meniurile nu sunt vizate de personal medical și nu se efectuează ancheta alimentară. Nu se respectă prevederile Ordinului nr. 541/2025 pentru aprobarea Listei alimentelor nerecomandate preșcolarilor și școlarilor și a principiilor care stau la baza unei alimentații sănătoase pentru copii și adolescenți în unitățile de învățământ preuniversitar, nerespectându-se alimentele recomandate pe grupe de vârstă.
La data controlului nu se face dovada documentelor care atestă calitatea și proveniența preparatelor culinare servite.
Nu se asigură cubajul minim în dormitor (30 pătuțuri pliante/aprox. 95 mc). Pătuțurile nu sunt prevăzute cu saltele și nici cu protecție. Aceste sunt improvizate din burete și vatelină.
Nu se asigură substanțele dezinfectante avizate sanitar pentru oficiul alimentar, suprafețe și mâini 9TP1, TP2, TP4).
Nu se efectuează operațiuni DDD.
Nu sunt întocmite grafice de curățenie și dezinsecție.
Nu există spațiu pentru depozitarea deșeurilor menajere. În tomberonul din curte au fost găsite alimente (lapte, cereale, ciocolată, gemuri, parizer, acadele, pâine, etc.)
Locul de joacă nu este amenajat corespunzător.
Nu s-a făcut dovada efectuării examenelor medicale periodice.
Nu au fost efectuate cursuri pentru însușirea noțiunilor fundamentale de igienă.
Pentru neconformitățile constatate, inspectorii DSPMB au aplicat și sancțiuni contravenționale în valoare de 55 000 de lei, conform HG nr. 857/2011.
La firma de catering, s- au constatat:
- lipsă circuite funcționale
- lipsă probe alimentare
- stare igienico-sanitară necorespunzătoare,
- lipsă substanțe dezinfectante TP 1 și TP 2,
- lipsa fișe aptitudine,
- lipsă probe alimentare timp de 48 ore.
Și firma de catering a fost amendată conform HG 857/2011 art 41 lit C, art 41 F și 16F cu 25.000 lei.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].