logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Proiectul de buget pe anul 2020 este construit pe o creştere economică de 4,1% şi un deficit bugetar de 3,59% din PIB

Imagine din galeria Agerpres

Proiectul de buget pe anul 2020 este construit pe o creştere economică de 4,1%, un deficit bugetar de 3,59% şi o rată medie a inflaţiei de 3,1%, potrivit Raportului privind situaţia macroeconomică pe anul 2020 şi proiecţia acesteia pe anii 2021-2023 publicat marţi dimineaţa pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.

Veniturile prevăzute pentru 2020 sunt de 360,149 miliarde de lei, cu o pondere în PIB de 31,89%, iar cheltuielile sunt estimate la 400,694 miliarde de lei, respectiv 35,48% din PIB.

Ţinta de deficit bugetar cash pe anul 2020 este estimată la 3,59% din PIB (40,545 miliarde de lei), iar deficitul ESA la 3,58% din PIB, urmând ca acesta să ajungă în anul 2023 la 1,94% din PIB, încadrându-se astfel în prevederile regulamentelor europene.

Deficitul de cont curent este prognozat la 10,6 miliarde de euro în anul 2020, având o pondere în PIB în scădere faţă de anul precedent, respectiv de 4,5%, cu un deficit al balanţei de bunuri de 7,7% din PIB.

Produsul intern brut în preţuri curente este estimat la 1.129,2 miliarde de lei pentru 2020, în creştere faţă de 1.040,8 miliarde de lei valoare raportată pentru acest an.

"Investiţiile constituie motorul creşterii economice şi al creării de locuri de muncă, cu efect multiplicator şi aport direct la formarea brută de capital fix. Pentru anul 2020 investiţiile sunt estimate la 4,5% din PIB, mai mari cu 6,3 miliarde lei ca în anul 2019", se arată în proiect.

Câştigul salarial brut are o valoare de 5.429 lei în 2020, iar cel net de 3.324 lei. Rata şomajului în 2020 este estimată la 3%, faţă de 3,2% în 2019, iar numărul şomerilor la 275.000.

Se aşteaptă o majorare a numărului de salariaţi de 1,9%, concomitent cu reducerea ratei şomajului înregistrat la 3,0% la sfârşitul anului 2020.

Pentru anul 2020, se estimează că inflaţia se va reduce atât ca medie anuală până la 3,1%, cât şi la sfârşitul anului până la 3,0%.

Măsurile care au stat la baza construcţiei bugetare pe orizontul 2020-2023 au fost: eliminarea mecanismului plăţii defalcate a TVA în vederea compatibilizării cu acquis-ul comunitar în domeniu; executarea silită a sumelor existente în contul de TVA se va aplica în mod corespunzător de către instituţiile de credit, în limita sumei totale a obligaţiilor bugetare, astfel cum aceasta este individualizată în adresa de înfiinţare a popririi.

De asemenea, începând cu 1 ianuarie 2020, indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică şi funcţiile asimilate acestora, prevăzute în anexa IX la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, se menţin la nivelul aferent lunii decembrie 2019. Astfel, valoarea indemnizaţiei de hrană se menţine la nivelul din anul 2019, iar începând cu luna ianuarie 2020, cuantumul lunar al indemnizaţiei de merit se menţine la nivelul de 6.240 lei, se menţionează în proiect.

"Beneficiarii dreptului la pensie aparţinând atât sistemului public de pensii, cât şi sistemelor neintegrate sistemului public care realizează venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activităţi pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire, potrivit legii, în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, nu pot cumula pensia cu veniturile astfel realizate", se arată în documentul MFP.

În 2020 se va asigura 2% din PIB pentru apărare.

Potrivit MFP, în acest context se impune o construcţie bugetară responsabilă şi credibilă şi evitarea politicilor prociclice, crearea de spaţiul fiscal, vital în economii emergente în vremuri cu incertitudini mari şi pieţe financiare uşor schimbătoare, argumente pentru evitarea deteriorării stabilităţii financiare, a evaluării riscului suveran, a finanţării şi dinamicii economiei şi pentru susţinerea din partea mediului de afaceri şi a partenerilor externi.

"Măsurile care stau la baza construcţiei bugetare pe anul 2020 şi perspectiva 2021-2022, precum şi evoluţia descendentă a deficitului bugetar pe termen mediu indică tendinţa clară de eliminare graduală a politicii fiscale pro-ciclice, anul 2020 fiind primul pas pentru revenirea la ţinta de deficit bugetar sub 3% din PIB prevăzut în Tratatul de la Maastricht", se mai precizează în document.AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Anda Badea)

 

Citiţi şi:

 

Veniturile bugetului general centralizat al unităţilor administrativ-teritoriale, pe anul 2020, sunt estimate 7,3% din PIB (Raport)

 

7,9% din PIB pentru susţinerea sistemului public de pensii şi sistemului asigurărilor pentru şomaj, în 2020 (proiect)

 

Credite bugetare reduse pentru şapte ministere, în 2020 (proiect)

 

Deficitul bugetar se va reduce de la 3,58% din PIB în 2020 la 1,94% din PIB în 2023 (Raport)

 

Afisari: 45

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 26-04-2026 17:15

Ministerul Mediului: Acreditarea ideii că fermierii ar urma să fie excluși din zonele prioritare pentru biodiversitate reprezintă o dezinformare

Acreditarea ideii că fermierii sau crescătorii de animale ar urma să fie excluși din zonele prioritare pentru biodiversitate reprezintă o dezinformare care denaturează deliberat conținutul legii și induce în eroare publicul, transmite, duminică, Ministerul Mediului. 'Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor constată proliferarea, în ultimele zi

Economic Intern 26-04-2026 16:29

Circulație feroviară oprită temporar între stațiile Merișor-Crivadia și Toplița-Răstolița pentru îndepărtarea copacilor prăbușiți pe linii

Traficul feroviar este oprit temporar, duminică după-amiaza, între stațiile Merișor - Crivadia (Regionala CF Timișoara) și Toplița - Răstolița (Regionala CF Brașov), unde personalul feroviar acționează pentru îndepărtarea copacilor prăbușiți pe liniile de cale ferată și înlocuirea firelor de contact rupte de vântul puternic. Potrivit un

Economic Intern 26-04-2026 13:10

Bursa de la București a pierdut peste 17 miliarde de lei la capitalizare în săptămâna care se încheie duminică

Bursa de la București a pierdut peste 17 miliarde de lei la capitalizare în săptămâna care se încheie duminică, valoarea acțiunilor listate scăzând la 581,374 miliarde de lei, de la 598,606 miliarde de lei în săptămâna precedentă, potrivit datelor consultate de AGERPRES. Și valoarea tranzacțiilor s-a redus cu 99,6 milioane d

Economic Intern 26-04-2026 12:17

Chisăliță (AEI): Fără reforme, prețurile cresc mult; cu reforme, cresc mai puțin sau se stabilizează

Creșterea producției de energie solară și eoliană nu garantează scăderea prețului final la consumator, ea poate reduce prețul în anumite ore, dar poate crește costul total al sistemului dacă este făcută fără rețele adaptate, stocare, flexibilitate, capacități de echilibrare, piețe lichide, reguli corecte pentru prosumatori, management performant și coordonare instituți

Economic Intern 26-04-2026 11:13

CNIR a scos la licitație contractul de supervizare pentru Drumul Expres Bacău-Piatra Neamț,estimat la 87,7 milioane lei

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a lansat o licitație pentru achiziția serviciilor de supervizare a contractului 'Drum Expres Bacău - Piatra Neamț', valoarea estimată fiind cuprinsă între 74,3 milioane lei și 87,77 milioane lei, fără TVA. Potrivit anunțului de participare, contractul vizează asigurarea serviciilor de supervizare pe

Economic Intern 26-04-2026 11:11

Programul 'Noua Casă' va continua și în acest an, cu un plafon de garantare în valoare de 500 milioane lei (proiect)

Programul 'Noua Casă' va continua și în acest an, cu un plafon de garantare în valoare de 500 milioane lei, în condițiile unei creșteri constante a cererii pentru locuințe, corelate cu o ofertă limitată, se arată într-un proiect de act normativ. 'Pentru anul 2026, se propune continuarea Programului 'Noua Casă' cu un

Economic Intern 26-04-2026 10:03

Loteria Română: Report de peste 18 milioane de lei la Loto 6/49 și de aproape 6 milioane de lei la Noroc

Categoria I a jocului Loto 6/49 înregistrează un report de 18,04 milioane de lei (peste 3,54 milioane de euro), în timp ce reportul cumulat la Noroc depășește 5,74 milioane de lei (peste 1,12 milioane de euro), informează Loteria Română. Duminică, 26 aprilie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Nor

Economic Intern 25-04-2026 17:50

CNPP: 882.012 beneficiari de indemnizație socială pentru pensionari, în martie 2026

Numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost, în martie 2026, de 882.012 persoane, cu 1.286 mai puține comparativ cu luna anterioară, dintre care 842.773 erau pensionari din sistemul public, iar 39.239 pensionari proveniți din fostul sistem de pensii al agricultorilor, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii

Economic Intern 25-04-2026 16:38

Pîslaru: După preluarea mandatului, vom asigura transparența și dialogul social, pentru a adopta cea mai bună versiune a Legii Salarizării

Materialul privind Legea salarizării unitare, apărut pe surse, nu este un document oficial, nu reflectă forma finală, și, după preluarea mandatului, vom asigura transparența și dialogul social astfel încât să putem adopta cea mai bună versiune posibilă a acestui act normativ, a transmis, Dragoș Pîslaru, propus pentru a prelua, interimar, funcția de ministru

Economic Intern 25-04-2026 11:26

ONRC: 38.643 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele trei luni din 2026

Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a crescut în primele trei luni din 2026 cu 15,75% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 38.643 de înmatriculări, din care 21.228 SRL, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES. Cele mai multe înmatr

Economic Intern 25-04-2026 11:07

ASF: Memorandum de Înțelegere privind cooperarea între autoritățile competente pentru piețele de capital din Europa Centrală și de Sud-Est

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a participat vineri, la Bled (Slovenia), la semnarea unui Memorandum de Înțelegere privind cooperarea între autoritățile competente pentru piețele de capital din Europa Centrală și de Sud-Est, alături de instituțiile similare din Slovenia, Croația, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Slovacia și Macedonia de Nord. &l

Economic Intern 25-04-2026 10:27

ANPC a aplicat amenzi de peste 4,17 milioane lei, în urma controalelor din perioada 20-24 aprilie

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a desfășurat, în perioada 20-24 aprilie 2026, acțiuni de control la nivelul întregii țări, în cadrul cărora au fost verificați peste 1.300 de operatori economici, și a aplicat amenzi de peste 4,17 milioane lei. Conform unui comunicat al ANPC, în cadrul acțiunilor de control au fost c

Economic Intern 25-04-2026 10:17

Tarifele de călătorie cu metroul se majorează, de la 1 mai; Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial

Ordinul privind aprobarea tarifelor de călătorie cu metroul a fost publicat, vineri seara, în Monitorul Oficial, noile tarife, mai mari cu circa 40%, urmând să intre în vigoare începând cu 1 mai 2026. Astfel, tariful unei călătorii va crește de la 5 lei la 7 lei, cel pentru două călătorii de la 10 lei la 14 lei și pentru 10 călăto

Economic Intern 24-04-2026 18:49

Bursa de la București a închis pe creștere ultima ședință a săptămânii

Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ultima ședință din această săptămână iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 139,8 milioane de lei (27,5 milioane euro). Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 1,12%, pâ

Economic Intern 24-04-2026 16:53

Mediul de afaceri: România nu-și mai permite să amâne reformele necesare pentru înscrierea pe o traiectorie de construcție

România nu-și mai permite să amâne reformele necesare pentru înscrierea pe o traiectorie de construcție, de stabilizare, de restaurare a încrederii și credibilității, susțin mai multe organizații ale mediului de afaceri, într-un apel comun publicat vineri. 'După o perioadă electorală tensionată și prelungită, costisitoare pent