CITATUL ZILEI
"Dacă ne închidem şi ne ferecăm în noi şi ne acordăm numai nouă drepturi şi ne scutim de orice datorii suntem pierduţi şi vrednici de pedeapsa menită egocentrismului: singurătatea absolută." - Nicolae Steinhardt (Monahul Nicolae Delarohia); "Dăruind vei dobândi", Editura Mănăstirii Rohia, 2006.
Summitul NATO din 29-30 iunie 2022 de la Madrid
Liderii statelor membre ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) se reunesc la 29-30 iunie 2022, la Madrid, într-o întâlnire importantă la nivel înalt pentru viitorul organizaţiei precum şi în contextul situaţiei tensionate de la graniţa flancului estic al NATO dat fiind conflictul din Ucraina. În 28-29 iunie
CONSTRUCŢII CELEBRE: Baptisteriul San Giovanni din Florenţa
Baptisteriul San Giovanni (Battistero di San Giovanni), una dintre cele mai vechi biserici din Florenţa, se află în faţa Domului Santa Maria del Fiore. În plan octogonal, este îmbrăcat în totalitate cu plăci de marmură albă de Carrara şi verde de Prato. Este acoperită de o cupolă din opt segmente sprijinită pe pereţi perimetrali, dar cupola nu poate f
O PERSONALITATE PE ZI: Creatorul de modă Pierre Cardin
Creatorul de modă Pierre Cardin, un designer vizionar şi pionier al pret-a-porter-ului, s-a născut la San Biaggio di Callatla, lângă Veneţia, la 2 iulie 1922. La vârsta de doi ani a plecat împreună cu familia în Franţa, apoi a crescut la Saint Etienne. În 1945, s-a stabilit la Paris. A urmat studii de arhitectură şi a început să colaboreze
BISERICI ŞI CATEDRALE: Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel - Herăstrău
Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, a parohiei Herăstrău, este o biserică ortodoxă aflată în partea nordică a oraşului Bucureşti, în partea de răsărit a parcului Herăstrău, construit în anul 1936, şi în partea nordică a lacului Floreasca, se menţionează pe site-ul https://www.crestinortodox
4 iulie - Ziua Crucii Roşii Române
Ziua Crucii Roşii Române este sărbătorită, în fiecare an, la 4 iulie, aceasta fiind data la care, în 1876, s-a înfiinţat Societatea de Cruce Roşie din România şi a primit recunoaşterea Comitetului Internaţional al Crucii Roşii. Societatea Naţională de Cruce Roşie din România (SNCRR) este o organizaţie umanitară, membră a Miş
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 30 iunie
Este a 181-a zi a anului 2022. Au mai rămas 184 de zile până la sfârşitul anului. Soarele răsare la 05 h 35 m şi apune la 21 h 04 m. Luna răsare la 06 h 14 m şi apune la 22 h 32 m. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Cerasela Bădiţă)
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 29 iunie
Este a 180-a zi a anului 2022. Au mai rămas 185 de zile până la sfârşitul anului. Soarele răsare la 05 h 34 m şi apune la 21 h 04 m. Luna răsare la 05 h 20 m şi apune la 21 h 50 m. Lună Nouă la 05 h 52 m. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Cerasela Bădiţă)
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 28 iunie
Este a 179-a zi a anului 2022. Au mai rămas 186 de zile până la sfârşitul anului. Soarele răsare la 05 h 34 m şi apune la 21 h 04 m. Luna răsare la 04 h 34 m şi apune la 21 h 00 m. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Cerasela Bădiţă)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 28 iunie
Ortodoxe Aducerea moaştelor Sf. Mc. doctori fără de arginţi şi făcători de minuni Chir şi Ioan Greco-catolice Aducerea la Roma a moaştelor Sf. Chir şi Ioan, doctori fără plată Romano-catolice Sf. Irineu, ep. m. Aducerea moaştelor Sfinţilor Mucenici doc
CITATUL ZILEI
"Pentru cei care-L iubesc pe Dumnezeu toate conlucrează spre bine." - Sfântul Nectarie din Eghina ("Cunoşte-te pe tine însuţi sau Despre virtute", 2012)
FRAGMENT DE ISTORIE: 65 de ani de la înfiinţarea Arhivei Naţionale de Filme (4 iulie)
Arhiva Naţională de Filme (ANF) - Cinemateca Română este o instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, activitatea sa fiind reglementată de HG nr. 1063/2005 şi având ca activitate evidenţa, cercetarea, colecţionarea, conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a patrimoniului de filme, precum şi organizarea de evenimente şi promova
Cehia preia, la 1 iulie 2022, preşedinţia rotativă a Uniunii Europene (iulie-decembrie 2022)
La 1 ianuarie 2022, Cehia preia de la Franţa preşedinţia rotativă a Uniunii Europene (UE) pentru o perioadă de şase luni. Statele membre care deţin preşedinţia Uniunii lucrează împreună în grupuri de câte trei, numite "trio-uri", pentru o perioadă de 18 luni. Trio-ul actual este format din Franţa (ian.-iun. 2022), Cehia (iul.-dec. 2022) şi Suedia
DOCUMENTAR: 445 de ani de la naşterea pictorului flamand Peter Paul Rubens (28 iunie)
Peter Paul Rubens a fost unul dintre cei mai importanţi artişti flamanzi, un extraordinar reprezentant al artei secolului al XVII-lea a nordului Europei. A lăsat o vastă operă artistică, dar a îndeplinit şi un important rol diplomatic în politica şi diplomaţia europeană a secolului al XVII-lea, conform site-ului
DOCUMENTAR: 145 de ani de la naşterea scriitorului Hermann Hesse (2 iulie)
Scriitorul Hermann Hesse, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1946, cunoscut pentru capodopere precum "Jocul cu mărgele de sticlă" sau "Lupul de stepă", s-a născut la 2 iulie 1877, la Calw, în Germania. Copilăria sa la Calw a fost întreruptă de câţiva ani în care a locuit la Basel, în Elveţia






