Bătălia de la Varniţa şi Muncelu s-a desfăşurat între 15/28 august - 21 august/3 septembrie 1917 şi a constat într-o acţiune ofensivă a armatei germano-austro-ungare, care a fost oprită de armata română cu preţul unor pierderi grele. În ultima zi a bătăliei a căzut în luptă, în sectorul Muncelu, sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu, ''Eroina de la Jiu''.

Renunţând la continuarea ofensivei pe frontul Armatei 1 române, comandamentul german a hotărât să atace cu flancul stâng al Corpului 18 armată în zona de joncţiune a armatelor 1 şi 2 române. Această acţiune era menită să vină în sprijinul Grupului Gerock care acţiona pe valea Oituzului, şi împreună să treacă la încercuirea forţelor române de sub comanda generalului Alexandru Averescu, se arată în ''Istoria militară a poporului român'', vol. V (Editura Militară, Bucureşti, 1988).

Comandantul Armatei 9 germane ordonase la 9 august Corpului 18 armată să cucerească Muncelul şi înălţimile de la nord de acesta, ocupând comunicaţia ce duce la Răcoasa. Corpului 1 rezervă german i-a cerut să renunţe la încercarea de a mai cuceri Mărăşeştii, pentru a se economisi forţele. După o pauză operativă de opt zile, timp în care s-au efectuat regrupări şi completări de forţe şi mijloace de luptă, inamicul a reluat ofensiva.

În ziua de 15/28 august 1917, Divizia 216 germană şi Corpul alpin au atacat puternic poziţiile Corpului 8 rus, cucerind Muncelul şi înălţimile cu cotele 395, 422 şi 354. Situaţia gravă creată prin retragerea trupelor ruse a fost restabilită de regimentele 18 infanterie şi 2 vânători, din Armata 2 română, care prin două contraatacuri simultane au reuşit să oprească înaintarea inamicului pe aliniamentul Mangalaciu, cota 441. În zilele următoare, forţele Armatei 1 române au încercat prin susţinute riposte ofensive să elibereze terenul pierdut şi să oprească definitiv înaintarea germană. Dar inamicul, puternic organizat la teren şi dispunând de o numeroasă artilerie, a rezistat cu înverşunare, în ciuda marilor pierderi.

La 21 august/3 septembrie, generalul von Eben a ordonat încetarea ofensivei Corpului 18 armată german şi trecerea la apărare pe întregul front al Armatei 9 germane. Trupele germane au primit ordin să se consolideze la teren pe aliniamentul general Varniţa, marginea de est Muncelu, Panciu, Tişiţa, Doaga şi în continuare pe Siret până la confluenţa acestuia cu Dunărea. În aceeaşi zi, generalul Eremia Grigorescu, cu ''Ordinul de operaţii nr.43'', hotăra încetarea acţiunilor ofensive pentru eliberarea terenului pierdut: ''a) toate trupele sectorului de atac se vor menţine pe poziţiile cucerite; b) trupele se vor fixa solid la teren, care va fi pus în stare de apărare, organizându-se cât mai puternic'' (''Istoria militară a poporului român'', vol. V, Editura Militară, Bucureşti, 1988).

Descrieri impresionante şi amănunţite ale bătăliei de la Varniţa şi Muncelu a lăsat şi Constantin Kiriţescu în ampla sa lucrare ''Istoria Războiului pentru Întregirea României. 1916-1919'' (Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989). Noaptea de 16/17 august 1917 a fost o noapte foarte agitată, scrie acesta. "Pe dealurile dintre Putna şi Şuşiţa şi dincolo de Şuşiţa, trupele se grăbesc să-şi ocupe cele mai bune poziţii de luptă. Se sapă în grabă şanţuri, se întind reţele de sârmă, artileria soseşte în trapul cailor. Rachetele brăzdează întunericul nopţii şi înlesnesc prietenului ca şi duşmanului să-şi mişte trupele spre punctele de mare primejdie. Se anunţă o zi sângeroasă. Comandamentul român a înţeles gravitatea situaţiei. Zilele grele de la Mărăşeşti şi Oituz au revenit, după o aparentă destindere. Ofensiva dintre Ireşti şi Muncelu se arată ca o acţiune în stil mare, ca o reluare a bătăliei de la Mărăşeşti. Trebuie să i se răspundă cu contramăsuri de importanţă egală (...)'' (''Istoria Războiului pentru Întregirea României. 1916-1919'').

Generalul Alexandru Averescu şi-a aşezat trupele Diviziei a 3-a pe crestele dealurilor dintre Momâia, Ireşti şi Varniţa. Ofensiva proiectată a fost amânată pentru a doua zi, când, în sectorul de vest, trupele Diviziei a 216-a germane au atacat cu violenţă frontul Diviziei a 3-a române. O luptă sângeroasă s-a încins de-a lungul acestui front, pe o linie nord-sud, care încrucişa valea Şuşiţei, lângă Varniţa. Luptele purtate a doua zi sunt descrise astfel de Constantin Kiriţescu: ''De cinci ori au reînnoit germanii atacurile, sub protecţia violentului bombardament pornit din toate calibrele. Toate atacurile au ajuns la lupta corp la corp, la grenada de mână şi la baionetă. Rău adăpostiţi în tranşeele săpate sumar în timpul nopţii, fără protecţie eficace împotriva artileriei, soldaţii noştri au luptat cu vitejie şi au rezistat cu eroism. Contraatacuri violente au aruncat înapoi pe duşmanul care se apropia prea mult de linia noastră (...) În fruntea companiei sale, pe care o conducea la contraatac, a căzut căpitanul Petre Ştefănescu din Regimentul 2 vânători.(...)'' (''Istoria Războiului pentru Întregirea României. 1916-1919''). Cel din urmă atac inamic s-a dat seara, şi a fost respins, ca toate celelalte. Trupele române şi-au păstrat toate poziţiile, iar satul Varniţa a fost reocupat.

În timp ce Divizia a 3-a română lupta eroic pe linia dealul Porcului-Varniţa, grupul de divizii român general I. Popescu îşi desfăşura mişcarea ofensivă de la nord la sud, pe platoul Muncelului. Grupul de divizii avea ca prim obiectiv o linie care trecea prin Muncelu, iar ca al doilea obiectiv, linia Mangalaciu - dealul Podişu - sudul satului Muncelu. Acţiunea a fost condusă de diviziile 9 şi 13 române, intercalate între Corpul 8 rus, aflat la stânga, şi Divizia a 3-a română, aflată la dreapta. Pierderile suferite de trupele române în luptele purtate aici au fost foarte mari.

În dimineaţa zilei de 21 august 1917 bombardamentul artileriei române a durat două ore, de la 6.00 la 8.00. Atacul de infanterie a fost început de trupele Brigăzii a 26-a din Divizia a 13-a, asupra satului Muncelu şi a împrejurimilor acestuia, urmat apoi de Regimentul 57 din Divizia a II-a, aflat în rezerva grupului. Atacul s-a desfăşurat anevoios.

Germanii au fost nevoiţi să se ţină în defensivă, pentru a rezista asalturilor pe care românii, trecuţi la ofensivă, le-au dat pe platoul Muncelului. Bătălia a luat sfârşit prin constatarea că niciunul dintre adversari nu poate rupe echilibrul tactic stabilit între cele două armate, se arată în lucrarea ''Istoria Războiului pentru Întregirea României. 1916-1919''. AGERPRES/ (Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Andreea Preda)

Sursa fotografiilor: Ministerul Apararii Nationale, Romania/Facebook