logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Primăria Municipiului Alexandria

Redeschiderea Complexului de Odihnă și recreere Ștrand Vedea din Municipiul Alexandria

Primăria Municipiului Alexandria informează că, începând cu data de 1 mai 2026, Complexul de odihnă și recreere 'Ștrand Vedea' își redeschide porțile, iar accesul va fi gratuit pentru cetățenii municipiului Alexandria exclusiv în data de 1 mai.

Astfel, cetățenii municipiului Alexandria, precum și toți cei dornici de relaxare, agrement și activități recreative, sunt invitați să se bucure de facilitățile complexului.

Program de funcționare:
Luni - Duminică: 09.00 - 21.00
Joi: 14.00 - 21.00

Saună
Luni - Duminică: 17.00 - 21.00

Jacuzzi
Luni - Duminică: 17:00 - 21:00

Teren fotbal / tenis
Luni - Duminică: 08.00 - 22.00

Tarife:
Bazin înot:
Adulți: 20 lei/zi
Copii: 10 lei/zi

Abonamente
10 zile: 120 lei
15 zile: 140 lei
30 zile: 200 lei

Abonament familial 200 lei/ 30 intrări

Saună: 20 lei/ zi

Jacuzzi 20 lei/ 30 minute

Teren fotbal/tenis
60 lei/ oră (08.00 - 19.00)
80 lei/ oră (19.00 - 22.00)

Abonamente teren fotbal
6 luni: 70 lei/oră (25 ore)
12 luni: 70 lei/ oră (50 ore)

Facilități și reduceri:
- copiii cu vârsta sub 7 ani au acces gratuit, numai însoțiți de un adult.
- elevii și studenții cursurilor de zi, cu domiciliul în municipiul Alexandria, beneficiază de o reducere de 50% la bilete și abonamente, pe perioada vacanțelor.
- pensionarii, cu domiciliul în municipiul Alexandria, beneficiază de o reducere de 50% la bilete și abonamente, în afara perioadelor vacanțelor școlare.
- elevii din clasele I-XII, cu domiciliul în municipiul Alexandria, care au obținut premiul I în anul școlar precedent, beneficiază de acces gratuit pe perioada vacanțelor. Precizăm, totodată, că elevii beneficiază de gratuitate în baza unei legitimații eliberate de Administrația Domeniului Public Alexandria.
- elevii și sportivii care au obținut premiul I, II sau III la olimpiade (faza națională) sau premiul I, II sau III la campionatele naționale, europene ori mondiale beneficiază de acces gratuit pe perioada vacanțelor, pe baza adeverințelor eliberate de școală sau de clubul sportiv.
- grupurile organizate de școli sau cluburi sportive (în baza unui tabel nominal), însoțite de profesori delegați, beneficiază de o reducere de 50% la taxa de acces la bazin.
- copilul cu handicap, precum și persoana care îl însoțește legal, beneficiază de gratuitate la bilete.
- adultul cu handicap grav sau accentuat, precum și persoana care îl însoțește legal, beneficiază de gratuitate la bilete.
- adultul cu handicap mediu sau ușor beneficiază de o reducere de 50% la bilete.
- însoțitorul copilului cursant este scutit de plata taxei de acces în incinta complexului.

Alte informații
1. Cursurile de înot se desfășoară în bazin, la solicitare, pe baza unui abonament care include 10 ședințe a câte o oră. Contravaloarea taxei de intrare se achită de către cursant la recepția complexului și este de 100 lei/ședință/copil, respectiv 60 lei/ședință/copil pe perioada vacanțelor școlare.

Cursurile se desfășoară pe parcursul zilei, conform unui program propus de instructorul/profesorul/antrenorul de înot și aprobat de conducerea Administrației Domeniului Public Alexandria, în funcție de solicitări. Programul se depune la ADP cu cel puțin 2 zile înainte de începutul fiecărei luni, pentru o perioadă de 15 zile calendaristice, fiind însoțit de un tabel care cuprinde numele și prenumele cursanților, categoria, precum și data și ora fiecărei ședințe.

Programul aferent celei de-a doua jumătăți a lunii se depune cu cel puțin o zi înainte de data de 15 a lunii, pentru perioada rămasă până la finalul acesteia, tabelul conținând aceleași elemente ca în prima parte a lunii.

În perioada estivală, instructorii/profesorii/antrenorii de înot au obligația de a-și programa cursurile în intervalul luni-vineri, în funcție de disponibilitate.

În cadrul Secției de Natație și Pentatlon Modern a Clubului Sportiv Municipal Alexandria se organizează cursuri de inițiere și performanță, destinate copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani

Înscrierile se realizează telefonic, direct la instructorii secției, care pot oferi toate informațiile necesare:
Nan Cătălina - 0752278026
Chiar Florina - 0760468112
Teodorescu Crenguța - 0728049049
Sima Ionuț - 0762145250
Candidatu Liviu - 0765445114

Temperatura apei din bazin, conform normativelor în vigoare, va fi cuprinsă între 24-32°C.

Șef serviciu,
Răboj Mona

Întocmit,
Vîrban Liliana

Afisari: 177

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.