REZERVAŢII NATURALE: Detunatele din Apuseni
Rezervaţia naturală Detunatele se găseşte în prelungirea Munţilor Metaliferi, grupă montană a Munţilor Apuseni, pe teritoriul administrativ al comunei Bucium din judeţul Alba. Punctele de atracţie ale rezervaţiei sunt două masive stâncoase, sedimentaro-vulcanice, aflate la aproximativ 1,5 km distanţă una de alta, denumite Detunata Goală şi Detunata Flocoasă, potrivit totb.ro.
Cele două Detunate, declarate rezervaţie naturală din categoria geologică încă din anul 1936, atrag prin prezenţa coloanelor de bazalt din formă prismatic-hexagonală, de provenienţă vulcanică, de o remarcabilă regularitate, ceea ce le conferă celor două formaţiuni aspectul unor orgi bisericeşti uriaşe.
.jpg)
Potrivit cercetătorului Ajtay Ferenc, citat la peterlengyel.wordpress.com, Detunatele reprezintă ultimele erupţii de la sfârşitul vulcanismului neogen, la sfârşitul Pliocenului şi limita cu Pleistocenul, în urmă cu două milioane de ani.
În compoziţia Detunatelor se întâlnesc silicaţi de fier, de magneziu, piroxeni etc.
Detunata Flocoasă are înălţimea de 1.265 m, iar Detunata Goală se înalţă până la 1.158 m, potrivit primariabucium.ro. Prima îşi datorează numele pădurii dese de molid care o acoperă, pe când cea de-a doua are mai puţină vegetaţie.
.jpg)
Denumirea de "detunată" provine de la zgomotul pe care îl fac bolovanii uriaşi ce se desprind din masiv, prăbuşindu-se pe grohotişul de la poale.
De pe crestele celor două formaţiuni, dar în special de pe cea a Detunatei Goale, pot fi văzute alte repere pitoreşti ale Apusenilor, precum Muntele Găina, Muntele Mare, Negrilesei şi Vulcanului.
În volumul său "Munţi, animale şi pământ", publicat în 1935, Ion Pop Reteganul, "cel mai mare folclorist al Ardealului" după cum îl numea Ion Muşlea, scria astfel: "Detunata este un pisc de piatră de bazalt, compus din prisme mari de bazalt, ce stau oblu din jos, oblu din sus, ca şi când ar fi nişte arbori uriaşi, unul lângă altul, în Munţii Abrudului, spre miază-noapte răsărit de Bucium-saşa. Apare ca o casă mare, uriaşă, în mijlocul unui islaz, înaltă de vreo 200 de coţi şi în periferie de vreo mie de coţi. Azi apare ca şi când ar fi avut cândva o periferie cerculară, rotundă, şi ar fi căzut partea spre apus. În Europa, numai despre Scoţia se zice că ar avea asemenea locuri. De la Detunata spre veste este Ţara Moţilor".
.jpg)
Formaţiuni asemănătoare Detunatelor mai există, în Europa, lângă oraşul Aussig din Cehia; în bazinul Rinului, lângă Remagen; la peştera Fingal de pe insula scoţiană Staffa, precum şi în aria denumită Giant's Causeway din nordul Irlandei.
Încercând să-şi explice apariţia impresionantelor formaţiuni geologice, localnicii au ţesut numeroase poveşti şi legende în jurul lor. Una dintre acestea spune că, iniţial, a existat o singură stâncă, ce a fost apoi despicată în două de fulger, în urma unei neobişnuite furtuni de vară, notează locuridinromania.ro.
O comoară ce ar fi fost ascunsă de un rege avar la poalele stâncii i-ar fi stârnit curiozitatea Diavolului, care a început să o caute. Furios că a săpat degeaba, a lovit piatra, pe care a despărţit-o în cele două Detunate de astăzi.
Una dintre cele mai elaborate legende locale povesteşte despre o căpetenie a uriaşilor care ura zânele. Fiul acestuia, aflat în pădure, aude doina cântată de o zână şi se îndrăgosteşte de personajul mitologic. Tatăl uriaşului află însă şi o omoară pe zână. Zdrobit de durere, fiul îşi înjunghie părintele, moment în care pământul se deschide, flăcări năvalnice înghit armata uriaşilor, dar şi trupurile îndrăgostiţilor. La sfârşit, flăcările se transformă în două stane de piatră, aducând aminte trecătorilor de tragica poveste a celor doi îndrăgostiţi. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: Arhiva istorică AGERPRES
***Explicaţie foto: Detunatele, 1964.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova
Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana
DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)
Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți
18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane
Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie
Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d
17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co
17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026
Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la
Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026
Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate
UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele
Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)
Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um











