SĂRBĂTORI: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor
Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (prăznuit la 27 octombrie), ale cărui sfinte moaşte se află la Catedrala Patriarhală, a început în 22 octombrie. Pelerinajul din acest an, organizat de Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, se va des
BISERCI ŞI CATEDRALE: Schitul Lacu - Sfântul Munte Athos
Schitul Lacu se află în partea de nord-est a peninsulei Athos, între Turnul Amalfinon şi Mănăstirea Sfântul Pavel. Sfântul Munte Athos - "numit pe drept cuvânt Grădina Maicii Domnului, este simbolul Ortodoxiei de pretutindeni în care convieţuiesc de veacuri monahi din toate ţările ortodoxe, ca semn al unităţii şi univer
31 octombrie - Ziua mondială a oraşelor
Ziua mondială a oraşelor este marcată anual, la data de 31 octombrie, începând din 2014, notează https://urbanoctober.unhabitat.org/, sub genericul "Better City, Better Life". Ziua mondială a oraşelor încheie evenimentul "Octombrie Urban", care se desfăşoară în fieca
30 octombrie - Ziua pacientului cu arsuri
Ziua pacientului cu arsuri, instituită prin Legea nr.180/2019, este marcată, anual, la data de 30 octombrie. Iniţiativa legislativă a fost adoptată la 12 decembrie 2018, de Senat şi la 11 septembrie 2019, de Camera Deputaţilor, conform http://www.cdep.ro/. Ziua de 30 octombrie aminteşte de data l
TEATRU ŞI FILME ROMÂNEŞTI: ''Doar cu buletinul la Paris'' (2015)
Filmul "Doar cu buletinul la Paris", regizat de Şerban Marinescu după un scenariu scris de regizor şi Denis Dinulescu, a avut premiera în 2015. Un modest profesor de franceză, care ajunge suplinitor la un liceu din localitatea Ciorogârla, unde predă religie şi sport, uneori şi geografie, strânge de câţiva ani câte un leu
TIMP LIBER: Expoziţia ''Dacia. Ultima frontieră a romanităţii'' se deschide la Muzeul Naţional de Istorie a României
La 27 octombrie 2022, începând cu ora 17.00, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr. 12, are loc vernisajul expoziţiei "Dacia. Ultima frontieră a romanităţii", un proiect conceput şi coordonat de Muzeul Naţional de Istorie a României, sub egida Ministerului Culturii, realizat în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei - Chişin
Cutremure cu magnitudinea peste 6 grade pe scara Richter produse în lume (cronologie 2022)
Un seism cu magnitudinea 6,4 s-a produs, la 25 octombrie 2022, în nordul Filipine, a anunţat Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), o expertă din cadrul instituţiei precizând că e posibil ca mişcarea telurică să fi provocat pagube importante, informează AFP.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 26 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir Greco-catolice Sf. M. Dumitru, Izvorâtorul de Mir Romano-catolice Ss. Dumitru, m.; Paul al VI-lea, pp.; Lucian şi Marcian, m. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir,
O PERSONALITATE PE ZI: Ieroschimonahul Orest Baldovin (Muntele Athos)
Părintele Orest împreună cu fratele său, Anastasie, au fost cei mai apropiaţi ucenici ai Sfântului Ierarh Calinic, monahul şi stareţul ascet de la Cernica. După hirotonia întru arhiereu a Sfântului Calinic, la 26 octombrie 1850, în calitatea sa de ierarh, la plecare a luat cu sine din obştea de la Cernica câţiva monahi ca să
O PERSONALITATE PE ZI: Cântăreţul Vanilla Ice
Robert Matthew Van Winkle, cunoscut sub pseudonimul Vanilla Ice, s-a născut la 31 octombrie 1967, în Dallas, Texas, SUA şi este un cântăreţ de muzică rap şi actor american, cunoscut mai ales datorită piesei "Ice Ice Baby" din anul 1990. A fost crescut de mama lui, Camilla Beth (Dickerson). Tatăl său a plecat când avea patru ani şi,
O PERSONALITATE PE ZI: Regizorul şi scenaristul Claude Lelouch
Regizorul şi scenaristul Claude Lelouch s-a născut la 30 octombrie 1937, în Paris. S-a remarcat în principal pentru stilul său vizual luxuriant şi a devenit cunoscut în 1966 cu filmul său "Un Homme et une femme", care a câştigat Marele Premiu la festivalul de film de la Cannes şi două premii Oscar (pentru cel mai bun film străin şi pentru ce
DOCUMENTAR: Clubul italian Juventus Torino împlineşte 125 de ani de existenţă (1 noiembrie)
Clubul de fotbal profesionist Juventus Torino, al treilea cel mai vechi din Italia, a fost fondat la 1 noiembrie 1897, ca Sport Club Juventus, de un grup de tineri studenţi torinezi, printre care şi primul preşedinte al clubului, Eugenio Canfari, şi fratele său, Enrico, potrivit site-ului oficial, www.juventus.com. &I
ATUNCI ŞI ACUM: Spitalul Clinic ''Sfânta Maria'' din Bucureşti
Spitalul Clinic "Sfânta Maria" este o unitate sanitară publică situată pe Bulevardul Ion Mihalache din Bucureşti, în apropiere de Piaţa Victoria, şi se află în administrarea Primăriei Municipiului Bucureşti prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti. Acest spital a fost înfiinţat în anii '50 ş
DOCUMENTAR: Actriţa Teodora Mareş împlineşte 60 de ani (27 octombrie)
Actriţa Teodora Mareş, cunoscută şi apreciată pentru roluri în filme de succes, precum "Declaraţie de dragoste" (1985), dar şi în teatru, s-a născut la Buzău, la 27 octombrie 1962, arată https://www.cinemagia.ro/. A urmat şcoala generală în Brăila, unde s-a mutat cu mama ei. To
Rishi Sunak, premier al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (fişă biografică)
La 25 octombrie 2022, Rishi Sunak, declarat noul lider al Partidului Conservator de şeful Comitetului 1922 al parlamentarilor conservatori, a fost numit oficial premier al Regatului Unit de către regele Charles al III-lea, cu p










