O PERSONALITATE PE ZI: Actorul Louis de Funes
Îndrăgitul actor Louis de Funes a format împreună cu Fernandel şi Bourvil tripleta de aur a comicilor cinematografului francez. Şi-a impus mai târziu şi după o îndelungată experienţă filmică personajul: un omuleţ irascibil, agitat, cârcotaş, care gesticulează şi se strâmbă mult, inventând astfel un limbaj internaţional pentru un public care apreciază comedia bufă, potrivit volumului ''Dicţionar de cinema'' (Editura Univers Enciclopedic, 1997). Rolul său cel mai popular a fost "jandarmul", din filmele lui Jean Girault.
Louis de Funes s-a născut la 31 iulie 1914, la Courbevoie (periferia Parisului). Tatăl său, Carlos Luis de Funes de Galarza, a fost avocat în Sevilia (Spania) şi apoi a devenit bijutier, iar mama, Leonor Soto Reguera, fată a unui notar, era casnică. A fost pasionat de desen şi pian. Şi-a făcut studiile la Liceul Condorcet din capitala franceză.
A renunţat la şcoală şi a lucrat în diverse locuri de muncă, mai ales ca pianist de jazz în cartierul Pigalle, făcând clienţii să râdă de fiecare dată când făcea o grimasă, potrivit imdb.com. De asemenea, a avut o scurtă apariţie pe scenă, la recomandarea actorului Daniel Gelin.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, şi-a continuat studiile de pian la o şcoală de muzică. Funes a continuat să cânte la pian în cluburi, până când, la îndemnul soţiei şi în urma încurajărilor primite de la actorul Daniel Gelin, s-a îndreptat către actorie. A debutat în 1945, la vârsta de 31 de ani, pentru ca apoi să joace în peste 130 de roluri în film şi peste 100 de roluri pe scenă.
A interpretat multă vreme roluri de mică importanţă în teatru şi cinema, reuşind să se facă remarcat în filmul ''La traversee de Paris'' (1956), unde i-a avut alături pe Jean Gabin şi Bourvil. Succesul a venit imediat, cu ''Pouis-Pouic'' al regizorului Jean Girault (1963), ''Fantomas'' cu Jean Marais, în 1964, anul în care a fost lansat şi ''Jandarmul din Saint-Tropez'', prima peliculă din seria care a inclus filmele ''Jandarmul se însoară'' (1968), ''Jandarmul la plimbare'' (1970), ''Jandarmul şi extratereştrii'' (1979), încheiată în 1982 cu ''Jandarmul şi jandarmeriţele''.
.jpg)
În pofida unei crize cardiace prin care a trecut în 1975, Louis de Funes a continuat să joace în filme, confirmându-şi popularitatea în 1976 cu ''Aripioară sau picior'' şi în 1978 cu ''Zâzania''. A mai jucat în pelicule precum: ''Ispita de la Barbizon'' (1945), ''Milionari pentru o zi'' (1949), ''Nevastă-mea e formidabilă'' (1951), ''Necunoscuta din taxi'' (1952), ''Corsarii din Bois de Boulogne'' (1953), ''Nevăzut, necunoscut'' (1958), ''Căpitanul Fracasse'' (1961), ''Frumoasa americană'' (1961), ''Diavolul şi cele zece porunci'' (1962), ''Marile vacanţe'' (1967), ''Micul scăldător'' (1968), ''Aventurile rabinului Jacob'' (1973), ''Avarul'' (1980).

A murit la 27 ianuarie 1983 şi a fost înmormântat la Cimetiere du Cellier. Louis de Funes rămâne unul dintre marii campioni ai box-office-ului francez. ''Marea hoinăreală (1966), filmul în care formează un duet comic redutabil cu Bourvil, a fost mulţi ani de zile cea mai vizionată peliculă franceză.
Louis de Funes a fost, totodată, un actor care ''face legătura între generaţii. La filmele lui se adună adesea întreaga familie în faţa televizorului'', declara Sophie Adriansen, autoare a cărţii ''Louis de Funes - Regardez-moi la, vous!''. AGERPRES/ (Documentare - Suzana Cristache Drăgan, editor: Roxana Losneanu, editor online: Andreea Preda)
Sursa fotografiilor: Just Louis de Funès/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026
Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la
Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026
Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate
UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele
Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)
Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um
16 octombrie - Ziua mondială a alimentației (ONU)
Ziua mondială a alimentației este sărbătorită la 16 octombrie, în fiecare an. Decizia de a marca Ziua mondială a alimentației în această zi a fost luată în cadrul celei de-a XX-a sesiuni a Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), care s-a desfășurat la Roma, în perioada 10-28 noiembrie 1979. Data de 16 oc
16 octombrie - Ziua europeană a resuscitării
Ziua europeană a resuscitării este marcată la 16 octombrie, cu scopul educării populației în ceea ce privește importanța acordării primului ajutor unei persoane care a suferit un stop cardio-respirator, în vederea reducerii numărului de decese înregistrate din această cauză. Inițiativă a Consiliului European de Resuscitare (ERC), această zi a
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 16 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Longhin Sutașul Greco-catolice Sf. Longin, sutașul; Sf. Margareta Maria Alacoque Romano-catolice Ss. Margareta M. Alacoque, călug.; Hedviga, călug.; Longin, m. Sfântul Mucenic Longhin Sutașul este pomenit în calendarul creș
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 16 octombrie
Este a 289-a zi a anului 2026. Au mai rămas 76 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 32 m și apune la 18 h 30 m. Luna răsare la 13 h 36 m și apune la 21 h 45 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
15 octombrie - Ziua națională a comerțului electronic
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua națională a comerțului electronic, instituită prin Legea 144/2020, cu scopul informării și conștientizării cu privire la existența acestui tip de comerț. Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, la 5 mai 2020, și Camera Deputaților, ca for decizional, la 30 iunie 2020, au adoptat propunerea le
15 octombrie - Ziua Părinților de Îngeri
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua Părinților de Îngeri, o zi în care sunt comemorați copiii decedați în timpul sarcinii, la naștere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, potrivit https://www.cdep.ro/. Un proiect de le
Cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival (15-18 octombrie)
În intervalul 15-18 octombrie 2026, este programată cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival, la Cinema Astra din Brașov, potrivit draculafilm.ro. Evenimentul este dedicat în exclusivitate producțiilor cinematografice horror, SF, thriller, fantasy și supranaturale. În program sunt inclu
Consiliul European de toamnă din 15-16 octombrie 2026
Consiliul European de toamnă se reunește în zilele de 15 și 16 octombrie, la Bruxelles, pentru a lua în discuție competitivitatea, Ucraina, securitatea și apărarea europeană, migrația, extinderea UE etc. Bugetul pe termen lung al UE se va afla în centrul dezbaterilor, mai ales în condițiile propunerii recente a președinției irlandeze a Uniunii de a re
15 octombrie - Ziua internațională a femeilor din mediul rural (ONU)
La 15 octombrie este sărbătorită, sub auspiciile Națiunilor Unite, Ziua internațională a femeilor din mediul rural pentru a aduce în atenția publică rolul femeilor din comunitățile rurale în asigurarea bunăstării familiilor lor, a dezvoltării economiei rurale, dar și a comunității rurale în ansamblul său, potrivit











