Retrospectiva evenimentelor interne 4-8 noiembrie 2024
Participarea preşedintelui Klaus Iohannis la Summitul Comunităţii Politice Europene şi la Consiliul European informal de la Budapesta, anunţul premierului Marcel Ciolacu privind posibilitatea luării unei decizii cu privire la intrarea României în Schengen cu frontiera terestră până la finalul lunii decembrie (cu aplicare din martie 2025), vizita de
O PERSONALITATE PE ZI: Sociologul şi academicianul Mihail M. Cernea
Sociologul Mihail M. Cernea, membru titular al Academiei Române, s-a născut la 14 octombrie 1931, la Iaşi, potrivit dicţionarului "Membrii Academiei Române (1866-2003)" (Editura Enciclopedică / Editura Academiei Române, 2003). A urmat cursurile Facultăţii de Filosofie din cadrul Universităţii Bucureşti între 1950 şi 1954. A de
DESTINAŢII DE WEEKEND: sfârşit de săptămână în Bucureşti şi în ţară
* Cea de-a 23-a ediţie a festivalului UniFEST, organizat de Uniunea Studenţilor din România, sub sloganul "Distracţie gratis, NU degeaba!'' se desfăşoară în perioada 8-18 noiembrie în 12 oraşe din ţară: Bucureşti, Constanţa, Iaşi, Suceava, Cluj-Napoca, Sibiu, Târgu Mureş, Braşov, Craiova, Oradea, Arad şi Timişoara, anunţă https://unifest.
DOCUMENTAR: Scriitorul japonez Sir Kazuo Ishiguro, laureat Nobel în 2017, împlineşte 70 de ani (8 noiembrie)
Sir Kazuo Ishiguro este un scriitor britanic de origine japoneză, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 2017, ale cărui romane au fost traduse în peste 50 de limbi străine. Unele dintre cele mai bună cărţi ale sale - "The Remains of the Day" (1989) şi "Never Let Me Go" (2005) - au fost vândute, fiecare, în peste 1 milion
8 noiembrie - Ziua internaţională a radiologiei
Ziua internaţională a radiologiei este marcată în fiecare an la 8 noiembrie, dată care reprezintă descoperirea razelor X de către Wilhelm Roentgen, în 1895. În 2024, organizatorii îndeamnă la recunoaşterea şi promovarea rolului esenţial pe care radiologia îl joacă în viaţa pacientului, conform
8 noiembrie - Ziua martirilor români de la Beliş
La 8 noiembrie 2024 este marcată Ziua martirilor români de la Beliş, potrivit Legii nr. 138/2020. ''Pentru a sublinia continuitatea sacrificiilor poporului român din Munţii Apuseni şi în tradiţia eroilor martiri Horea, Cloşca şi Crişan, la data de 8 noiembrie, se va comemora Ziua Martirilor Români de la Beliş'', menţione
CITATUL ZILEI
"Frunzele căzute culcate pe iarbă sub soarele de noiembrie aduc mai multă fericire decât narcisele". - Cyril Connolly (sursa: https://www.wisesayings.com/)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 8 noiembrie
Ortodoxe Soborul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri Greco-catolice Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi toate cetele puterilor cereşti Romano-catolice Sf. Adeodat, pp.; Fer. Ioan Duns Scotus, pr. Soborul Sfinţilor
Consiliul European informal de la Budapesta pe tema competitivităţii (8 noiembrie)
O reuniune informală a şefilor de stat şi de guvern ai Uniunii Europene va avea loc la 8 noiembrie 2024, la Budapesta, în capitala ţării care deţine preşedinţia actuală a Uniunii Europene. Se va discuta despre un nou pact privind competitivitatea, una dintre priorităţile preşedinţiei ungare a Uniunii (iul.- dec. 2024), precum şi despre evoluţiile din Georgia. De asemen
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 8 noiembrie
Este a 313-a zi a anului 2024. Au mai rămas 53 de zile până la sfârşitul anului. Soarele răsare la 07 h 03 m şi apune la 16 h 56 m. Luna răsare la 13 h 23 m şi apune la 22 h 34 m. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Suzana Cristache Drăgan)
O PERSONALITATE PE ZI: Actorul Dean Stockwell
Actorul de film, teatru şi televiziune, Dean Stockwell, cu o carieră de aproape şapte decenii, s-a remarcat în producţii precum "Quantum Leap" (1989-1993) sau "Dune" (1984). A primit o nominalizare la un Premiu Oscar la categoria cel mai bun actor în rol secundar pentru rolul său din "Married to the Mob" (1988). Robert
Festivalul de Film Românesc de la Washington, din 7-10 noiembrie 2024
Cea de-a cincea ediţie a Festivalului de Film Românesc de la Washington are loc în perioada 7-10 noiembrie 2024, la Landmark's E Street Cinema, sub titlul "New Romanian Perspectives", conform informării Ambasadei României în SUA. Cel mai mare eveniment de promovare a cinematografiei naţionale din spaţiul nord-american, der
Cea de-a cincea reuniune a Comunităţii Politice Europene, la Budapesta (7 noiembrie)
Cea de-a cincea reuniune a Comunităţii politice europene (CPE) are loc la 7 noiembrie 2024, la Budapesta, şi va dezbate provocările în materie de securitate cu care se confruntă Europa, conform scrisorii de invitaţie la summit publicate pe site-ul https://www.consilium.europa.eu/, la 25 octombrie. Comunitat
7 noiembrie - Ziua internaţională împotriva violenţei şi a bullying-ului la şcoală, inclusiv a cyberbullying-ului (UNESCO)
Ziua internaţională împotriva violenţei şi a bullying-ului la şcoală, inclusiv a cyberbullying-ului, este marcată în prima zi de joi a lunii noiembrie, în 2024, la 7 noiembrie, potrivit site-ului UNICEF, https://www.unicef.org/. Bullying-ul se poate identifica, indică site-ul https://www.u
CITATUL ZILEI
"În noiembrie, pământul se linişteşte. Îşi face patul, un pat de iarnă pentru flori şi mici creaturi. Patul este alb şi tăcut şi multă viaţă se poate ascunde sub păturile sale." - Cynthia Rylant (sursa: https://www.goodreads.com/)





