Ortodoxe
Sf. Cuv. Maria Egipteanca; Sf. Cuv. Macarie Mărturisitorul; Sf. Mc. Gherontie; Sf. Cuv Varsanufie de la Optina

Greco-catolice
Sf. cuv. Maria Egipteanca

Romano-catolice
Sf. Hugo, ep.


Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca este pomenită în calendarul creștin ortodox la 1 aprilie.

Sfânta Maria s-a născut în Egipt, la mijlocul veacului al IV-lea. Viața sa a fost scrisă de patriarhul Ierusalimului, Sofronie (634-638), care primise istorisirea despre Sfânta Maria Egipteanca nescrisă, fiind păstrată de la o generație de monahi la alta, din auzite, spre învățătură.

'Această povestire sfântă, care a ajuns până la mine, nu o voi tăcea de loc', spune patriarhul Sofronie: 'Însă nimeni să nu fie necredincios pentru cele ce voi scrie și pe care eu singur le-am văzut; nici să mă socotească cineva că îndrăznesc a scrie lucruri neadevărate, îndoindu-se de acest lucru mare. Să nu-mi fie mie a minți în cele sfinte! Iar de vor fi oarecare din cei ce vor afla scrierea aceasta și, minunându-se de acest preaslăvit lucru, nu vor voi să creadă, acelora milostiv să le fie Domnul. Deoarece aceia, cugetând la neputința firii omenești, socotesc că sunt cu neputință cele ce grăiesc despre oameni, ca lucruri preaslăvite'. (Viețile Sfinților)

Patriarhul Sofronie arată în scrierea sa că un monah dintr-o mănăstire din Palestina, pe nume Zosima, dorind să cunoască viața părinților pustiei din preajma Iordanului, a mers până dincolo de Iordan, unde, în pustia cea mai adâncă, a întâlnit-o pe Sfânta Cuvioasă Maria.

Din spusele ei, cuviosul Zosima a aflat despre viața ei, cum din tinerețe a avut o viață desfrânată în orașul Alexandria.

În această stare s-a aflat până în momentul în care a ajuns din Egipt la Ierusalim, împreună cu un numeros grup de credincioși care doreau să se închine Sfintei Cruci. Aici o putere nevăzută a oprit-o la ușa Sfintei Bisericii, nu putea să intre nicicum; toți ceilalți închinători cu care se amesteca intrau în Biserică, numai ea era ținută în prag.

'Fiind în rușine și în deznădăjduire, m-am depărtat și stam într-un colț al pridvorului bisericii. Abia în urmă mi-am venit în simțire și am înțeles care a fost pricina ce mă oprea a vedea lemnul făcător de viață al Crucii Domnului. Pentru că se atinsese de ochii inimii mele lumina înțelegerii celei mântuitoare, porunca Domnului cea strălucită, care luminează ochii cei sufletești, arătându-mi că tina faptelor mele îmi oprește intrarea în biserică. Deci, am început a plânge, a mă tângui și a mă bate în piept, scoțând suspinuri din adâncul inimii mele', spune Sfânta Cuvioasă Maică Maria. (Viețile Sfinților)

Plângând, a văzut sus icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, și a zis către ea, cu ochii și cu mintea fără de abatere privind: 'O, Fecioară, Stăpână, care ai născut cu trup pe Dumnezeu Cuvântul! Știu cu adevărat, știu că nu este cu cuviință, nici cu plăcere ție ca să privesc eu desfrânata, cea atât de necurată, spre cinstită icoana ta, a Preacuratei și pururea Fecioarei Maria, care ai sufletul și trupul curat. Și cu dreptate este ca eu, desfrânata și urâta, să fiu lepădată de la fecioreasca ta curățenie. Dar de vreme ce am auzit că pentru aceasta Dumnezeu S-a făcut om, pe care L-ai născut, ca să cheme pe cei păcătoși la pocăință, ajută-mi mie, care, fiind singură, nu am de la nimeni ajutor. Poruncește ca să-mi fie și mie neoprită intrarea în biserică și nu mă lipsi de a vedea cinstitul Lemn, pe care cu trupul S-a pironit Dumnezeu, Cel născut din tine, Care și-a dat Sângele Său pentru a mea izbăvire. Poruncește, o, Stăpână, ca și mie nevrednicei să mi se deschidă ușa, spre închinarea dumnezeieștii Cruci, și să-mi fii tu mie mijlocitoare preavrednică de credință către Cel ce s-a născut din tine. Căci de acum nu-mi voi mai întina trupul cu nici un fel de faptă a necuratei desfrânări. Că, după ce voi vedea Lemnul cel Sfânt al Crucii Fiului Tău, mă voi lepăda cu totul de lume și de cele din ea și îndată voi ieși, oriunde, tu singură ca o chezășuitoare a mântuirii mele, mă vei povățui pe mine'. (Viețile Sfinților)

Acestea zicându-le, a plecat din locul acela și a intrat în biserică fără să mai fie oprită de nimic.

'Acum nimeni nu era care să mă împingă în lături, nimeni nu mă oprea, ca să mă apropii de ușile prin care se intra în biserică. Deci, m-a luat deodată o frică și o spaimă, încât tremuram cu totul și mă scuturam. Apoi, ajungând la ușile acelea, care atât mi se închiseseră, fără de osteneală am intrat înăuntru bisericii, iar cinstitul și de viață făcătorul lemn al Crucii m-am învrednicit a-l vedea și am văzut tainele lui Dumnezeu, Care este gata să primească pe cei ce se pocăiesc. Și, căzând la pământ, m-am închinat cinstitului lemn al Sfintei Cruci, l-am sărutat cu frică și am ieșit, sârguindu-mă a merge spre mijlocitoarea mea'. (Viețile Sfinților)

La icoana Maicii Domnului, Sfânta Maria s-a rugat ca oriunde voiește, să-i fie învățătoare spre mântuire. A auzit atunci un glas de departe strigând: 'De vei trece Iordanul, bună odihnă vei afla!'. A luat trei pâini și a trecut Iordanul.

A petrecut 47 de ani în pustiu, s-a hrănit cu verdețuri crude și a rămas goală în arșița soarelui, căci în scurtă vreme hainele i s-au zdrențuit. Prin această pocăință și nevoință a căpătat haruri extraordinare, căci a fost văzută de monahul Zosima cum era înălțată de la pământ în timpul rugăciunii, iar apa Iordanului o trecea pe deasupra.

Întorcându-se într-un alt an, monahul Zosima a găsit trupul Sfintei Cuvioase Maria fără suflare și l-a înmormântat, săpându-i mormântul, pe cât putea să fie acoperită cea care se îngropa, cu ajutorul unui leu.

'Iar eu - zice Sfântul Sofronie -, povestirea aceea ce am primit-o nescrisă, am arătat-o prin scris. Dacă alții au scris viața acestei cuvioase știind-o mai bine, aceasta nu știu încă, eu însă, pe cât am putut am scris, nimic mai mult decât cinstind adevărata povestire'.


* Sfântul Cuvios Macarie Mărturisitorul s-a născut în Constantinopol și, rămas orfan, a fost crescut de un bunic.

'Fiind dat la învățătura Sfintelor Scripturi și având firească istețime, și multă osârdie arătând, în scurtă vreme petrecând toată Scriptura, a cunoscut nimicnicia și grabnica stricăciune a celor vremelnicești, precum și veșnicia celor cerești. Pentru aceasta, ieșind din cetate, s-a dus la Mănăstirea numită Pelechit, și amestecându-se pe sine cu monahii de acolo, lepădând numele Hristofor, căci așa se numea mai înainte, Macarie de acum înainte s-a numit'. (Viețile Sfinților)

A suferit prigoană în timpul ereziei iconoclaste susținute de împăratul Leon Armeanul (813-820) în imperiul Roman de Răsărit. După multe chinuri și închisoare, a fost exilat și 'zăbovind în acea izgonire și mult nevoindu-se, și de minuni făcător acolo făcându-se, s-a mutat către Domnul'. (sursa: vol. 'Viețile Sfinților') AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Doina Lecea)