Reuniunea juriului pentru desemnarea Premiului Prințesa de Asturia pentru Cercetare Tehnică și Științifică (11-12 iunie)
Juriul responsabil pentru acordarea Premiului Prințesa de Asturia pentru Cercetare Tehnică și Științifică din 2025 se reunește în zilele de 11 și 12 iunie, la Oviedo. Acesta este cel de-al șaptelea dintre cele opt premii internaționale conferite de Fundația Prințesa de Asturia în acest an, competiție aflată la cea de-a 45-a ediție. Întâlnirile vor avea loc la Hotelul Barcelo Oviedo Cervantes.
În total, 59 de candidaturi, reprezentând 23 de naționalități diferite, sunt în cursă pentru acest premiu.
Conform Regulamentului Fundației, Premiile Prințesa de Asturia au ca scop recompensarea 'activității științifice, tehnice, culturale, sociale și umanitare desfășurate la nivel internațional de către persoane fizice, instituții sau grupuri de persoane fizice'. În conformitate cu aceste principii, Premiul Prințesa de Asturia pentru Cercetare Tehnică și Științifică are drept scop 'recunoașterea activității de stimulare și promovare a cercetării, descoperirilor și/sau inovării în domeniul astronomiei și astrofizicii, chimiei, științelor Pământului și spațiului, științelor vieții, matematicii, științelor medicale, fizicii sau științelor tehnologice, inclusiv disciplinelor conectate fiecăruia dintre aceste domenii, precum și tehnologiilor aferente acestora', notează www.fpa.es.
Fiecare Premiu Prințesa de Asturia cuprinde o sculptură Joan Miro, o diplomă, o insignă și o recompensă în valoare de 50.000 de euro.
În prima zi a reuniunii, la ora locală 11:00, se va realiza o fotografie de familie a membrilor juriului în 'Salon Regenta', urmată de o întâlnire cu presa, înainte de întrunirea oficială și începerea deliberărilor, care vor începe la ora locală 11:30. Fiecare juriu are un președinte și un secretar interimar. Ambii sunt numiți de Fundația Prințesa de Asturia și au drept de vot.
Decizia juriului va fi anunțată pe data de 12 iunie, la ora locală 12:00 (GMT+2:00), în 'Salon Regenta'. Ulterior, membrii juriului pot fi intervievați.
În 2024, Premiul Prințesa de Asturia pentru Cercetare Tehnică și Științifică a fost acordat cercetătorilor Daniel J. Drucker, Jeffrey M. Friedman, Joel F. Habener, Jens Juul Holst și Svetlana Mojsov. Drucker, Habener, Holst și Mojsov împărtășesc recunoașterea pentru inițierea și dezvoltarea încă din anii 1970 a cercetării privind semaglutida, care produce o reducere notabilă a apetitului, ceea ce a contribuit semnificativ la succesul Ozempic, unul dintre medicamentele produse cu acest ingredient activ. La rândul său, Friedman a descoperit un alt hormon în 1994, leptina, care este generată în celulele adipoase sau adipocite și acționează asupra regiunii creierului care controlează apetitul. Revista Science a desemnat aceste medicamente anti-obezitate drept cel mai mare progres științific al anului 2023, evidențiază sursa citată.
***
Fundația Prințesa de Asturia este o instituție privată non-profit ale cărei obiective esențiale sunt contribuția la promovarea acelor valori științifice, culturale și umaniste care fac parte din patrimoniul universal al umanității și consolidarea legăturilor existente dintre Principatul Asturia (o comunitate autonomă în cadrul Regatului Spaniol, fostul Regat al Asturiilor din Evul Mediu, situat pe coasta nordică) și titlul deținut în mod tradițional de moștenitorii Coroanei Spaniei.
Majestatea Sa Regele Felipe al VI-lea a fost președinte onorific al Fundației de la crearea acesteia, în 1980, până la proclamarea sa ca Rege al Spaniei, la 19 iunie 2014, în urma căreia Alteța Sa Regală Leonor de Borbon y Ortiz, Prințesa de Asturia, a devenit președinte onorific al acestei instituții care acordă anual Premiile Prințesa de Asturia.
Distincțiile sunt acordate în opt categorii: Comunicare și Științe Umaniste (6-7 mai 2025), Literatură (13-14 mai 2025), Științe Sociale (20-21 mai 2025), Arte (23 mai 2025), Sport (27-28 mai 2025), Concordie (3-4 iunie 2025), Cercetare Tehnică și Științifică (11-12 iunie 2025), Cooperare Internațională (17-18 iunie 2025).
Laureații din acest an ai premiilor acordate până în prezent sunt: filosoful sud-coreean Byung-Chul Han (Comunicare și Științe Umaniste), autorul spaniol Eduardo Mendoza (Literatură), sociologul și demograful american Douglas Massey (Științe sociale), fotografa mexicană Graciela Iturbide (Arte), jucătoarea americană de tenis Serena Williams (Sport), Muzeul Național de Antropologie din Mexic (Concordie).
Premiile sunt înmânate în cadrul unei ceremonii oficiale care se desfășoară, în fiecare toamnă, la Teatrul Campoamor din Oviedo. Ceremonia de decernare a premiilor este considerată unul dintre cele mai importante evenimente culturale din calendarul internațional. La evenimentul din 2024, a participat ca laureată scriitoarea Ana Blandiana, distinsă cu premiul Prințesa de Asturia pentru Literatură.
De-a lungul timpului, premiile au primit mai multe recunoașteri la nivel mondial, precum declarația UNESCO din 2004, care atestă contribuția lor extraordinară la patrimoniul cultural al umanității.
La sfârșitul perioadei de depunere a candidaturilor în acest an, în data de 6 martie, birourile Fundației primiseră 354 de candidaturi din 60 de țări, conform www.fpa.es. AGERPRES/(Documentare - Roxana Losneanu, editor: Liviu Tatu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.fpa.es
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul, profesorul și activistul Daniel Vighi
Fondator al Societății Timișoara și membru al Alianței Civice, Daniel Vighi a fost una dintre cele mai respectate voci ale societății civile românești, nota pagina https://www.memorialsighet.ro/ în noiembrie 2022. A fost prozator al generației literare din anii '80, eseist și profesor de lite
DOCUMENTAR: 20 de ani de la punerea pietrei de temelie a Memorialului Victimelor Holocaustului din România (9 octombrie)
În ziua de 9 octombrie 2006, a avut loc ceremonia punerii pietrei de temelie a Memorialului Victimelor Holocaustului din România. La evenimentul din București a fost prezent președintele României de atunci, Traian Băsescu, alături de miniștri, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la București, membri ai comunității evreiești din România.
Cea de-a zecea ediție a Spotlight - Festivalul Internațional al Luminii (9-11 octombrie)
Între 9 și 11 octombrie 2026, este programată cea de-a zecea ediție a Spotlight - Festivalul Internațional al Luminii, eveniment dedicat instalațiilor de light art, video mapping și experiențe interactive. Sub tema 'Playground', festivalul propune 19 proiecte, dintre care 13 instalații și șase spectacole de video mapping, realizate de artiști și studiouri din R
9 octombrie - Ziua mondială a poștei (ONU)
Anual, la 9 octombrie, este marcată Ziua mondială a poștei, dată la care, în 1874, a fost înființată Uniunea Generală a Poștelor, prin semnarea Tratatului de la Berna (Elveția). Ziua mondială a poștei a fost stabilită de Congresul Uniunii Poștale Universale (UPU), desfășurat la Tokyo, Japonia, în 1969, potrivit
9 octombrie - Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România
Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România este marcată, în fiecare an, la 9 octombrie, fiind stabilită prin Hotărârea de Guvern nr. 672/5 mai 2004, dată ce reprezintă începutul deportării evreilor din România în Transnistria, se arată pe https://roholocaust.com/.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 9 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Iacob al lui Alfeu; Sf. Cuv. Andronic și Atanasia Greco-catolice Sf. ap. Iacob al lui Alfeu; Sf. Andronic și Atanasia Romano-catolice Ss. Dionisie, ep. și îns., m.; Ioan Leonardi, pr.; Abraham, patriarh Sfântul Apos
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 9 octombrie
Este a 282-a zi a anului 2026. Au mai rămas 83 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 23 m și apune la 18 h 42 m. Luna răsare la 05 h 54 m și apune la 17 h 54 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Kimjang, procesul tradițional de preparare și împărțire a kimchi-ului în Republica Coreea
Kimchi este denumirea coreeană pentru legumele conservate, condimentate cu mirodenii și fructe de mare fermentate. Kimjang, procesul tradițional de preparare și împărțire a kimchi-ului, reafirmă identitatea coreeană și reprezintă o oportunitate excelentă de a consolida cooperarea în cadrul familiei, explică site-ul
8 octombrie - Ziua mondială a vederii
Ziua mondială a vederii ('World Sight Day' - WSD) este marcată anual, în cea de-a doua zi de joi a lunii octombrie, respectiv la 8 octombrie anul acesta, pentru a sublinia importanța sănătății ochilor și necesitatea ca toți să aibă acces egal la îngrijire oftalmologică, conform https:/
Ziua Europeană a Donării (European Donation Day - EDD) (8-10 octombrie)
Ziua Europeană a Donării (European Donation Day - EDD) - oficial, Ziua Europeană a Donării de Organe, Țesuturi și Celule - reprezintă o rază de speranță pentru cei care au nevoie de un tratament capabil să le salveze sau să le schimbe viața. Este un prilej de a recunoaște generozitatea donatorilor și a familiilor acestora, de a crește gradul de conștientizare cu privire la i
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 8 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Pelaghia și Taisia Greco-catolice Sf. cuv. Pelaghia Romano-catolice Ss. Ioan Calabria, pr.; Pelagia, fc. m. Sfânta Cuvioasă Pelaghia este pomenită în calendarul creștin ortodox în ziua de 8 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 8 octombrie
Este a 281-a zi a anului 2026. Au mai rămas 84 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 22 m și apune la 18 h 44 m. Luna răsare la 04 h 42 m și apune la 17 h 35 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Cântărețul Lewis Capaldi
Lewis Capaldi, născut la 7 octombrie 1996 la Glasgow, Scoția, este un cantautor celebru a cărui voce puternică și interpretare plină de pasiune i-au adus un public numeros la nivel mondial, precum și o serie de single-uri și albume de succes. A pătruns în curentul muzical pop dominant la sfârșitul anilor 2010, cu piese precum 'Bruises' și hitul internațio
7 octombrie - Ziua mondială a bumbacului
Ziua mondială a bumbacului este sărbătorită în 2026 în cadrul evenimentului cu tema 'Cotton for Good: Building Prosperity Through Trade, Transformation and Partnership', organizat în Tașkent, Uzbekistan, potrivit www.fao.org. Bumbacul reprezintă o cultură, un mod de viață și o tradiție
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 7 octombrie
Ortodoxe Sf. Mari Mc. Serghie și Vah; Sf. Mc. Iulian preotul, Chesarie diaconul și Polihornie Greco-catolice Sf. m. Sergiu și Vach; Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului Romano-catolice Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului Sfinții Mari Mucenici Serghi












