Eliberarea lui Nelson Mandela din închisoare la 11 februarie 1990, după 27 de ani de detenție, a fost cel mai reprezentativ moment al sfârșitului apartheidului în Africa de Sud. Eroul luptei anti-apartheid Nelson Mandela a fost arestat în 1962 și condamnat în 1964 pentru sabotaj și complot împotriva statului ca lider al aripii înarmate a Congresului Național African (ANC). A suportat condiții dure menite să-i înfrângă determinarea, dar Mandela a refuzat să renunțe la eforturile sale de a obține egalitatea pentru toți oamenii, potrivit https://humanrights.ca/. În anii 1980, 'Free Nelson Mandela' a devenit o campanie la nivel mondial, indică https://history.gov.uk/.

Nelson Mandela a ieșit din închisoare, la câteva zile după ce președintele Africii de Sud ales în 1989, Frederik Willem de Klerk, a anunțat reforme ce vizau o relaxare a legilor apartheidului, între care: tranziția negociată spre democrație, anularea interzicerii Congresului Național African (ANC) și eliberarea de deținuți politici, conform https://www.bbc.com/.

La 11 februarie 1990, mii de oameni s-au adunat în Cape Town, pentru a-l aclama pe luptătorul pentru drepturile omului, la eliberarea din închisoare. Nelson Mandela s-a adresat mulțimii, subliniind că: 'Lupta noastră a ajuns la un moment decisiv. Marșul nostru către libertate este ireversibil.', arată https://www.bbc.com/.

Apartheid înseamnă 'aparte' în limba afrikaans. Legile apartheid - sistemul instituționalizat al supremației albe și segregației rasiale din Africa de Sud - i-au separat pe sud-africani în patru categorii rasiale diferite: 'alb/europeni', 'negri', 'de culoare (persoane de rasă mixtă)' sau 'indieni/asiatici'. Oamenii albi - 15% din populația sud-africană - s-au aflat în fruntea societății, deținând puterea și bogăția. Negrii africani de Sud - 80 la sută din populație - au fost retrogradați pe scara cea mai de jos a societății, indică https://humanrights.ca.

Mulți sud-africani au sfidat apartheidul, organizând campanii de nesupunere civilă, greve naționale și boicoturi. Nelson Mandela s-a alăturat acestei lupte în anii 1940 ca tânăr avocat. În 1944, a devenit liderul aripii de tineret din Johannesburg a Congresului Național African (ANC), organizație politică a negrilor din Africa de Sud înființată în 1944. În 1952, a devenit președintele național adjunct al ANC, susținând rezistența nonviolentă la apartheid.

Guvernul sud-african a răspuns cererilor de egalitate și libertate prin represiune și violență. Ei au împușcat și au ucis demonstranți neînarmați și au reținut și arestat mulți alții. Mandela a primit în 1952, o sentință de privare de libertate cu suspendare și a fost declarat persona non-grata în Johannesburg, timp de șase luni. Mandela a fost arestat de mai multe ori, pentru ca în 1956 să fie judecat pentru înaltă trădare, iar Congresul Național African a fost scos în afara legii, potrivit https://www.sahistory.org.za/ și https://www.nelsonmandela.org/.

Sfidarea apartheidului începuse în mod pașnic, dar după masacrul manifestanților de la Sharpeville în 1960, Nelson Mandela a acceptat faptul că lupta armată era singura cale de urmat. El și alți luptători împotriva apartheidului au format un grup de rezistență armat numit 'Umkhonto weSizwe' ('Spear of the Nation'), conform https://humanrights.ca/.

La 11 ianuarie 1962, Mandela a părăsit în secret Africa de Sud, sub numele fals David Motsamayi, în vederea obținerii de sprijin pentru lupta armată. A primit pregătire militară în Maroc și Etiopia și s-a întors în Africa de Sud în iulie 1962. A fost arestat într-un baraj rutier al poliției pe 5 august, în timp ce se întorcea din KwaZulu-Natal, unde îl informase pe șeful Congresului Național African, Albert Luthuli, despre călătoria sa. El a fost acuzat de părăsirea țării fără permis și de incitarea lucrătorilor la grevă. A fost condamnat la cinci ani de închisoare, pe care a început să-i execute la închisoarea locală din Pretoria. La 27 mai 1963 a fost transferat pe Insula Robben din largul Cape Town, potrivit https://www.nelsonmandela.org/.

'Am prețuit idealul unei societăți democratice și libere, în care toate persoanele să trăiască împreună în armonie și cu șanse egale. Este un ideal pentru care sper să-l trăiesc și să-l ating. Dar dacă este nevoie, este un ideal pentru care sunt pregătit să mor.' declara Nelson Mandela, la procesul Rivonia, în 1964, potrivit site-ului Muzeului pentru Drepturile Omului din Canada, https://humanrights.ca/.

Mandela și-a petrecut primii 18 din cei 27 de ani de detenție la brutala închisoare Robben Island. Închis într-o celulă mică, fără pat sau instalații sanitare, a fost forțat să facă muncă grea într-o carieră. Putea să scrie și să primească o scrisoare o dată la șase luni și o dată pe an i se permitea să se întâlnească cu un vizitator timp de 30 de minute. Pereții de sticlă separau prizonierii de vizitatori, care vorbeau la telefoane, în timp ce gardienii ascultau fiecare cuvânt. Scrisorile erau puternic cenzurate, cuvintele fiind înnegrite, dacă nu erau strict personale. Cu toate acestea, determinarea lui Mandela a rămas constantă, fiind în continuare liderul simbolic al mișcării anti-apartheid.

În timpul detenției, Nelson Mandela și alți prizonieri au pledat pentru îmbunătățirea condițiilor și a drepturilor pentru toți prizonierii, indiferent de rasă. În 1966, prizonierii de culoare și-au asigurat dreptul de a purta pantaloni lungi în loc de pantaloni scurți. În cele din urmă, prizonierilor li s-a permis să aibă un birou în celule și să citească și să studieze. Au plantat chiar și o mică grădină. Deținuții au obținut și dreptul de a juca fotbal, tenis și volei. La închisoare au avut loc jocuri de vară. Muzica a devenit un alt mod pentru prizonieri de a-și exprima umanitatea comună.

'Am considerat lupta din închisoare ca un microcosmos al luptei în ansamblu. Ne-am luptat înăuntru așa cum ne-am luptat afară. Rasismul și represiunea au fost aceleași; pur și simplu a trebuit să lupt în termeni diferiți.' amintea Nelson Mandela, citat de site-ul https://humanrights.ca/.

În afara zidurilor închisorii de pe Robben Island, sud-africanii au continuat să reziste regimului de apartheid. În 1985, sub o presiune tot mai mare, guvernul a făcut o ofertă de a-l elibera pe Mandela, cu condiția să renunțe la violență ca instrument politic. Mandela a respins oferta, el având ca scop obținerea libertății pentru toți sud-africanii, nu doar pentru el însuși. În 1986, el a început să contacteze guvernul sud-african pentru a vedea dacă există interes în negocierea încetării apartheidului. Patru ani mai târziu, pe 11 februarie 1990, era eliberat din închisoare.

După eliberarea sa, Mandela a condus Congresul Național African, în negocierile sale cu guvernul minoritar pentru încetarea apartheidului și stabilirea unui guvern multirasial. Negocierile au fost tensionate, violența politică și războiul civil amenințau să cuprindă țara.

În 1993, în Africa de Sud a fost adoptată o constituție interimară. Acest lucru a deschis calea pentru primele alegeri democratice din țară. În același an, Premiul Nobel pentru Pace a fost acordat în comun lui Mandela și președintelui sud-african F. W. de Klerk (1989-1994).

Primele alegeri democratice din Africa de Sud au avut loc în 1994. Congresul Național African a câștigat majoritatea electorală la primele alegeri libere din această țară, iar Mandela a fost ales președinte al Africii de Sud. Mandela și-a dedicat anii rămași din viață transformării țării sale. El a recunoscut întotdeauna că mai sunt încă multe de făcut și că depindea de generațiile viitoare să continue lupta pentru libertate.

Nelson Mandela s-a retras din politică în 1999, dar a rămas un avocat global al păcii și justiției sociale până la moartea sa la 5 decembrie 2013. AGERPRES/ (Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto:www.britannica.com