PERSONALITATEA ZILEI: Regele fotbalului românesc, Gheorghe Hagi, împlinește 60 de ani
Supranumit 'Regele fotbalului românesc'' și ''Maradona din Carpați'', fostul mare fotbalist român Gheorghe Hagi s-a născut la 5 februarie 1965, în comuna Săcele, județul Constanța, potrivit 'Enciclopediei educației fizice și sportului din România' (Ed. Măiastra, București, 2015, Vol. VI).
Descoperit de antrenorul Iosif Bukossi, a luat contact cu fotbalul profesionist în aprilie 1975, când s-a înscris la Centrul de copii și juniori al echipei Farul Constanța. La 15 ani este selecționat în echipa națională de tineret, iar la 17 ani, în ziua de 11 septembrie 1982, debutează în Divizia A, jucând integral meciul S.C. Bacău-F.C Constanța (3-0).
În 1983, se transferă la Sportul Studențesc, devenind vicecampion al României în sezonul 1985-1986. În ianuarie 1987, trece la Steaua București. Din vara anului 1990, echipa spaniolă Real Madrid își asigură serviciile sale. În 1992 se transferă în Italia, la Brescia Calcio, antrenată la acea vreme de Mircea Lucescu, unde joacă timp de doi ani, pentru ca, în 1994, să ajungă la Barcelona, la solicitarea antrenorului olandez Johan Cruyff. Hagi este printre puținii jucători care au îmbrăcat tricourile celor două mari rivale, Real Madrid și Barcelona.

Gheorghe Hagi (dreapta), jucător la echipa de fotbal Sportul Studenţesc; meciul dintre Sportul Studenţesc şi Inter Milano (scor 1-0), in primul tur al Cupei UEFA, ediţia 1984-1985.
Foto: (c) CORNEL MOCANU/Arhiva istorică AGERPRES
Din 1996 până în 2001, când își încheie cariera, activează la Galatasaray Istanbul, echipă care în această perioadă obține performanțe remarcabile.
Gică Hagi a debutat la echipa națională pe 10 august 1983, la Oslo, în meciul amical Norvegia - România (1-1), la vârsta de 18 ani. A participat la trei turnee finale ale Campionatului Mondial: Italia 1990, SUA 1994 - unde a ajuns împreună cu naționala României până în sferturile de finală, și Franța 1998, precum și la trei ediții de Campionat European: Franța 1984, Anglia 1996 și Olanda/Belgia 2000.

Gheorghe Hagi (ctr), jucător la echipa de fotbal Steaua Bucureşti, la meciul dintre Steaua şi Dinamo, 1988.
Foto: (c) CORNEL MOCANU/Arhiva istorică AGERPRES
După turneul final al CM din Franța - 1998, s-a retras din echipa națională, însă a revenit în 1999, având o contribuție decisivă la calificarea echipei naționale la turneul CE din Belgia-Olanda.

Foto: (c) VIOREL LĂZĂRESCU/Arhiva istorică AGERPRES
Jucător de geniu, unul dintre cei mai faimoși purtători ai tricoului cu numărul 10 din lume, a fost declarat în noiembrie 2003 ''Jucătorul de aur'' de către Federația Română de Fotbal, respectiv cel mai bun fotbalist român din ultimii 50 de ani. În 2004, o altă legendă a fotbalului mondial, Pele, l-a nominalizat pe internaționalul român, în cadrul unei ceremonii a FIFA, printre cei 125 cei mai valoroși fotbaliști în viață. În 2007, Asociația Statisticienilor în Fotbal l-a inclus, pe locul 35, în topul celor mai buni fotbaliști ai ultimilor 100 de ani.

Meciul de fotbal România - Danemarca (scor 3-1), disputat pe stadionul ''Steaua'', contând pentru preliminariile Campionatului Mondial din Italia 1990; în imagine: echipa naţională a României, 1989.
Foto: (c) CORNEL MOCANU/Arhiva istorică AGERPRES
A jucat de 126 de ori în națională, a înscris 35 de goluri, fiind timp de 16 ani, 10 luni și 20 de zile în slujba tricolorului și purtând de 55 de ori banderola de căpitan. Deține un număr impresionant de prezențe în cupele europene - 95 de jocuri, în care a marcat 32 de goluri.
A fost prezent de 550 de ori în prima ligă a campionatelor României, Spaniei, Italiei si Turciei.

Campionatul mondial de fotbal din Franţa 1998 - meciul de fotbal dintre reprezentativele României şi Croaţiei, 1988.
Foto: (c) PAUL BUCIUŢA/Arhiva istorică AGERPRES
A fost desemnat cel mai bun fotbalist al României în anii 1985, 1987, 1993, 1994, 1997, 1999 și 2000 și cel mai bun sportiv al țării în 1994, iar în 1985 și 1986 a fost golgheterul Diviziei A.
Numărul golurilor înscrise de Hagi în campionatul național, de-a lungul celor 223 de meciuri jucate pe prima scenă a fotbalului românesc, s-a ridicat la 141, arată 'Enciclopedia educației fizice și sportului din România'.
A câștigat cu Steaua trei titluri de campion al României (1987, 1988, 1989), două cupe ale României (1987 și 1989) și Supercupa Europei (1987). Cu Galatasaray a cucerit patru titluri ale Turciei (1997, 1998, 1999 și 2000), două cupe ale Turciei (1999 și 2000), Cupa UEFA (2000) și Supercupa Europei (2000). De asemenea, are în palmares două Supercupe ale Spaniei (Real Madrid - 1990, FC Barcelona - 1994).

Echipa de fotbal Steaua Bucureşti la sosirea in Capitală, după câştigarea Supercupei Europei în faţa echipei Dinamo Kiev; îîn imagine: Gheorghe Hagi (în prim plan) şi Gavril Balint (iîn plan secund).
Foto: (c) MARIAN ILIE/Arhiva istorică AGERPRES
Din iunie 2001, timp de cinci luni, a fost antrenorul echipei naționale, cu care a jucat barajul pentru calificarea la CM 2002, România fiind eliminată de Slovenia.
Din iunie până în noiembrie 2003, a antrenat formația turcă Bursaspor. Februarie 2004 a marcat venirea sa ca antrenor la echipa Galatasaray Istanbul, câștigând cu aceasta Cupa Turciei 2005, părăsind formația după un an, prin demisie.

Evenimentul caritabil 'Seara Campionilor - 90 de minute de magie'; meciul de fotbal dintre selecţionata all-time a României şi selecţionata mondială ''Prietenii lui Figo'' (3-5), pe stadionul Steaua din Capitală, 2008.
Foto: (c) DAVID PASARIS/AGERPRES FOTO
A fost manager general al echipei FCU Politehnica Timișoara, în returul campionatului diviziei A 2005-2006, de care s-a despărțit tot prin demisie. La 23 iunie 2007, este numit în funcția de antrenor al echipei Steaua. La 20 septembrie, același an, Hagi își anunță demisia din funcția de antrenor al grupării din Ghencea, deși reușise o calificare în grupele Ligii Campionilor.

Meciul dintre Team Romania şi World Stars, organizat cu ocazia retragerii din activitate a fotbalistului Adrian Mutu, desfăşurat în cadrul celei de-a treia ediţii a Sports Festival, la Cluj-Napoca, 2022.
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
În octombrie 2010, Hagi a revenit la conducerea echipei turce Galatasaray, pe care a condus-o până în 2011.

Gheorghe Hagi, antrenor FC Farul Constanţa, la meciul FC FCSB - FC Farul Constanţa,2024.
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
La 6 aprilie 2009, Gheorghe Hagi a prezentat proiectul Academiei de Fotbal ce-i poartă numele, ca o alternativă pentru copii și juniori, care are sediul la Constanța. În cadrul acesteia a funcționat și echipa Viitorul Constanța, care a promovat în 2012 în eșalonul de elită al fotbalului românesc și pe care Hagi a antrenat-o începând cu anul 2014. În sezonul 2016-2017, Viitorul Constanța a fost campioana României, având cel mai tânăr lot dintre competitoarele Ligii I, pe parcursul campionatului evoluând cu 21 de jucători proveniți din propria academie, potrivit www.fcviitorul.ro. În sezonul următor, echipa antrenată de Gheorghe Hagi și-a îmbogățit palmaresul cu alte două trofee interne, Cupa României și Supercupa României.

Echipa României a invins o selecţionată mondială cu scorul de 3-2, pe Arena Naţională din Capitală, la meciul de retragere al Generaţiei de Aur a fotbalului romnesc, 2024.
Foto: (c) IONUT ANGHEL/ AGERPRES FOTO
În iunie 2021, clubul Viitorul Constanța s-a unit cu FC Farul Constanța, noua echipă numindu-se FCV Farul Constanța. Cu Gheorghe Hagi la timona echipei, Farul Constanța a cucerit titlul de campioană a României, în sezonul 2022-2023.
Gheorghe Hagi este Maestru emerit al sportului. A fost decorat cu Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Comandor (2000) și cu
Ordinul Meritul Sportiv Clasa a II-a (2008). AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Liviu Tatu, editor online: Andreea Preda)
Citiţi şi:
* Fotbal: Gheorghe Hagi a lansat un volum autobiografic la aniversarea a 60 de ani
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
2 noiembrie - Ziua internațională de eliminare a impunității pentru crime împotriva jurnaliștilor (ONU)
Ziua internațională de eliminare a impunității pentru crime împotriva jurnaliștilor, marcată în fiecare an la 2 noiembrie, a fost proclamată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite în rezoluția A/RES/68/163, care îndeamnă statele membre să pună în aplicare măsuri concrete care să contracareze cultura actuală a impunității.
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 2 noiembrie
Ortodoxe Sf. Mc. Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor și Anempodist Greco-catolice Sf. m. Achindin, Pegasie, Aftonie, Elpidifor și Anempodist Romano-catolice Pomenirea tuturor credincioșilor răposați Sfinții Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidi
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 2 noiembrie
Este a 306-a zi a anului 2026. Au mai rămas 59 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 54 m și apune la 17 h 04 m. Luna nu răsare în această zi. Apune la 13 h 57 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: A fost deschis Rainbow Bridge, peste râul Niagara (1 noiembrie 1941)
Rainbow Bridge, cunoscut și sub denumirea Rainbow International Bridge, ce leagă orașele Niagara Falls, unul din Ontario, Canada și celălalt, în New York, Statele Unite, este un pod în arc, fiind o legătură vitală de transport între cele două țări, notează https://www.gpsmycity.com/. Numele său provin
DOCUMENTAR: Luna noiembrie
Luna noiembrie, cunoscută în tradiția populară sub numele de 'Brumar', marchează sfârșitul toamnei și pregătirea pentru un nou anotimp, cel alb și înghețat, al iernii. Este luna a unsprezecea în calendarele iulian și gregorian cu început de an la 1 ianuarie și era luna a noua în calendarul roman cu început de an la 1 martie,
1 noiembrie - Ziua internațională a sindromului Lennox-Gastaut
Ziua internațională a sindromului Lennox-Gastaut, o formă rară și severă de epilepsie, este marcată în fiecare an la 1 noiembrie. Inițiativa este susținută de organizații internaționale precum Lennox-Gastaut Syndrome Foundation (LGS Foundation) și de organizații naționale precum Asociația Pacienților cu Epilepsie (ASPERO), pentru a informa publicul larg cu privire la a
1 noiembrie - Ziua radioului național
La 1 noiembrie este marcată Ziua radioului național. În 1928, pe 1 noiembrie, la ora 17:00, se difuza prima emisiune a postului național de radio, cu anunțul 'Alo, alo, aici Radio București!', potrivit www.radioromaniacultural.ro. Primele cuvinte în eter au fost
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 1 noiembrie
Ortodoxe Sf. doctori fără de arginți Cosma și Damian, cei din Asia Duminica a 22-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 22-a după Rusalii. Sf. Cosma ;i Damian, doctori fără plată. (Pomenirea morților) Romano-catolice Toți Sfinții Sfinții doct
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 1 noiembrie
Este a 305-a zi a anului 2026. Au mai rămas 60 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 53 m și apune la 17 h 05 m. Luna răsare la 23 h 01 m și apune la 13 h 28 m. Luna la Ultimul Pătrar la 22 h 28 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: 145 de ani de la nașterea a criticului literar Eugen Lovinescu (31 octombrie)
Eugen Lovinescu, unul dintre cei mai importanți critici și istorici literari români, a contribuit decisiv la modernizarea literaturii române, promovând spiritul critic, sincronizarea cu valorile europene și afirmarea noilor direcții literare. S-a născut la 31 octombrie 1881, la Fălticeni, județul Suceava, fiind al patrulea dintre cei șapte co
FRAGMENT DE ISTORIE: A fost finalizată lucrarea Memorialul Național Muntele Rushmore (31 octombrie 1941)
Memorialul Național Muntele Rushmore este o sculptură impresionată, care prezintă chipurile, înalte de aproximativ 18 metri, a patru președinți americani - George Washington, Thomas Jefferson, Theodore Roosevelt și Abraham Lincoln - ce simbolizează nașterea, creșterea, dezvoltarea și conservarea țării. Cunoscut drept 'Sanctuarul Democrației' din SUA, Muntele Ru
31 octombrie - Ziua internațională a Mării Negre
La 31 octombrie, în fiecare an, este marcată Ziua internațională a Mării Negre, prin care se evidențiază importanța deosebită pe care o are acest ecosistem, ca sursă de viață și ca resursă pentru activitățile maritime. În urmă cu 30 de ani, la această dată, era semnat, la Istanbul, primul Plan Strategic de Acțiune pentru Reabilitarea și Protecția Mării Negre, doc
31 octombrie - Ziua mondială a orașelor (ONU)
Ziua mondială a orașelor este marcată, anual, la data de 31 octombrie, sub genericul 'Better City, Better Life'. Ziua mondială a orașelor încheie manifestarea 'Octombrie Urban', care se desfășoară anual între 1 și 31 octombrie, arată site-ul https://unhabitat.org/. În 2026,
31 octombrie - Ziua Arhivelor Naționale
Ziua Arhivelor Naționale este marcată, în fiecare an, la 31 octombrie. În 1862, la această dată, domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) semna decretul de înființare a Direcției Generale a Arhivelor Statului din București (din 1996, Arhivele Naționale ale României) prin unificarea Arhivelor Statului din Țara Românească și Moldova, în su
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 31 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul și Narcis; Sf. Mc. Epimah Greco-catolice Sf. ap. Stahie, Apelie, Amplie, Urban, Aristobul și Narcis, din cei 70; Sf. m. Epimah Romano-catolice Sf. Alfons Rodriguez, călug. Sfinții Apostoli Apeli












