logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

DOCUMENTAR: Celebrul interpret galez Tom Jones împlinește 85 de ani (7 iunie)

Image

Tom Jones este unul dintre cei mai longevivi interpreți de faimă mondială, având o carieră ce depășește cinci decenii. S-a remarcat prin timbrul său vocal plin și robust, precum și datorită multitudinii de genuri muzicale abordate, de la pop, R&B și country la dance, soul, folk, disco și gospel.

De-a lungul timpului, a avut 36 de piese intrate în Top 40 din Marea Britanie, 22 în Canada și 19 hituri în topurile din Statele Unite. Câteva dintre cele mai îndrăgite piese interpretate de Tom Jones sunt: 'It's Not Unusual', 'What's New Pussycat', 'Delilah', 'Green, Green Grass of Home' și 'Sex Bomb'.



Sir Thomas Jones Woodward, cunoscut sub numele de scenă Tom Jones, s-a născut la 7 iunie 1940, în Pontypridd, Țara Galilor, potrivit tomjones.com.

În 1963, Tom Jones a fost vocalistul trupei Tommy Scott and the Senators, arată bbc.co.uk. După părăsirea trupei, a ales cariera solo, colaborând cu managerul și compozitorul Gordon Mills. În 1964, Tom Jones a înregistrat single-ul ''Chills and Fever'', iar următorul, ''It's Not Unusual'' (lansat în anul 1965 și scris împreună cu Les Reed), a devenit un hit internațional și a ajuns în Top 10 în Statele Unite și pe primul loc în topurile din Marea Britanie.



În 1965, a interpretat ''Thunderball'', tema principală a filmului omonim din seria James Bond. În 1969, Tom Jones a susținut pentru prima dată un spectacol în Las Vegas, la Flamingo Hotel. La începutul anilor '70, a început să înregistreze mai puțin și să se concentreze pe aparițiile live. Nu au lipsit, însă, hiturile noi, precum ''Daughter Of Darkness'' sau ''She's A Lady''.

A devenit gazda propriului show de televiziune, 'This is Tom Jones', care a fost difuzat până în 1971.



A fost decorat de regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii pentru serviciile aduse Coroanei Britanice prin muzică. Ceremonia a avut loc la Londra, în 29 martie 2006, la Palatul Buckingham.

Tom Jones a primit, în 1989, o stea pe Hollywood Walk of Fame din Los Angeles, potrivit site-ului www.biografii.famouswhy.ro. În anul 2000, a câștigat Premiul Brit pentru cel mai bun artist solo britanic, iar trei ani mai târziu, i-a fost decernat Premiul Brit pentru remarcabila contribuție la muzică, notează grammy.com.



De-a lungul carierei, Tom Jones a semnat 41 de albume de studio, 5 albume live, 21 compilații și 20 de videoclipuri. A colaborat cu numeroși artiști: Robbie Williams, Van Morrison, Tori Amos, The Cardigans, Chicane, Zucchero, Natalia Imbruglia, The Pretenders.

A apărut în multe filme, printre care: 'On Happiness Island' (1974), 'Fantasy Island' (1984), 'The Ghosts of Oxford Street' (1991), 'Agnes Browne' (1999), 'Under Milk Wood' (2014), punctează imdb.com.

Între anii 2012-2015 a făcut parte din juriul emisiunii de televiziune 'The Voice UK', poziție deținută și din 2017 până în prezent.

Tom Jones a vizitat România în 1996, când a susținut un recital la Festivalul Cerbul de aur. A revenit în 2008, pentru un concert la Romexpo, apoi în 2011 și 2013, când a avut concerte la Sala Palatului. În iunie 2019, a avut un concert în Cluj Napoca, la Sala Polivalentă BT Arena, potrivit infomusic.ro. Cel mai recent eveniment live susținut de Tom Jones în România a avut loc la 18 iunie 2023, la Sala Palatului din Capitală, în cadrul turneului 'Ages and Stages'.

Din bogata discografie a artistului galez amintim: 'A-Tom-IC Jones' (1966), 'Tom Jones Live!' (1967), ' Help Yourself' (1968), 'Fever Zone' (1969), 'Live in Las Vegas' și 'This Is Tom Jones' (1969), 'I (Who Have Nothing)' și 'Tom' (1970), 'She's a Lady' și 'Live at Caesar's Palace' (1971), 'Close Up' (1972), 'Somethin' 'Bout You Baby I Like' (1974), 'Memories Don't Leave Like People Do' (1975), 'What a Night' și 'Say You'll Stay Until Tomorrow' (1977), 'Rescue Me' (1980), 'The Duets: Tom Jones and Friends' și 'Darlin' ' (1981), 'Don't Let Our Dreams Die Young' și 'Tom Jones Country' (1983), 'Love Is on the Radio' (1984), 'The Country Side of Tom Jones' și 'Tender Loving Care' (1985), 'Things That Matter Most to Me' (1987), 'A Minute of Your Time' (1989), 'Carrying a Torch' (1991), 'The Lead and How to Swing It' (1994), 'Tom Jones & Friends Live' și 'Live!' (1997), 'Reload' (1999), 'Hot and Live' și 'Reunited' (2000), 'Mr. Jones', 'Live in the Desert' - vol. 1 și 2 (2002), 'In Concert with Friends' și ' In Nashville' (2004), 'Superhits' (2006), 'Live' (2007), '24 Hours' (2008), 'Praise & Blame' (2010), 'Spirit in the Room' (2012, 'Long Lost Suitcase' (2015), 'Surrounded by Time' (2021). AGERPRES/ (Documentare - Horia Plugaru, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Sursa foto: www.tomjones.com

Afisari: 794

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 09-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul, profesorul și activistul Daniel Vighi

Fondator al Societății Timișoara și membru al Alianței Civice, Daniel Vighi a fost una dintre cele mai respectate voci ale societății civile românești, nota pagina https://www.memorialsighet.ro/ în noiembrie 2022. A fost prozator al generației literare din anii '80, eseist și profesor de lite

Documentare 09-10-2026 10:00

DOCUMENTAR: 20 de ani de la punerea pietrei de temelie a Memorialului Victimelor Holocaustului din România (9 octombrie)

În ziua de 9 octombrie 2006, a avut loc ceremonia punerii pietrei de temelie a Memorialului Victimelor Holocaustului din România. La evenimentul din București a fost prezent președintele României de atunci, Traian Băsescu, alături de miniștri, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la București, membri ai comunității evreiești din România.

Documentare 09-10-2026 09:00

Cea de-a zecea ediție a Spotlight - Festivalul Internațional al Luminii (9-11 octombrie)

Între 9 și 11 octombrie 2026, este programată cea de-a zecea ediție a Spotlight - Festivalul Internațional al Luminii, eveniment dedicat instalațiilor de light art, video mapping și experiențe interactive. Sub tema 'Playground', festivalul propune 19 proiecte, dintre care 13 instalații și șase spectacole de video mapping, realizate de artiști și studiouri din R

Documentare 09-10-2026 08:30

9 octombrie - Ziua mondială a poștei (ONU)

Anual, la 9 octombrie, este marcată Ziua mondială a poștei, dată la care, în 1874, a fost înființată Uniunea Generală a Poștelor, prin semnarea Tratatului de la Berna (Elveția). Ziua mondială a poștei a fost stabilită de Congresul Uniunii Poștale Universale (UPU), desfășurat la Tokyo, Japonia, în 1969, potrivit

Documentare 09-10-2026 08:00

9 octombrie - Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România

Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România este marcată, în fiecare an, la 9 octombrie, fiind stabilită prin Hotărârea de Guvern nr. 672/5 mai 2004, dată ce reprezintă începutul deportării evreilor din România în Transnistria, se arată pe https://roholocaust.com/.

Documentare 09-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 9 octombrie

Ortodoxe Sf. Ap. Iacob al lui Alfeu; Sf. Cuv. Andronic și Atanasia Greco-catolice Sf. ap. Iacob al lui Alfeu; Sf. Andronic și Atanasia Romano-catolice Ss. Dionisie, ep. și îns., m.; Ioan Leonardi, pr.; Abraham, patriarh Sfântul Apos

Documentare 09-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 9 octombrie

Este a 282-a zi a anului 2026. Au mai rămas 83 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 23 m și apune la 18 h 42 m. Luna răsare la 05 h 54 m și apune la 17 h 54 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 08-10-2026 11:00

PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Kimjang, procesul tradițional de preparare și împărțire a kimchi-ului în Republica Coreea

Kimchi este denumirea coreeană pentru legumele conservate, condimentate cu mirodenii și fructe de mare fermentate. Kimjang, procesul tradițional de preparare și împărțire a kimchi-ului, reafirmă identitatea coreeană și reprezintă o oportunitate excelentă de a consolida cooperarea în cadrul familiei, explică site-ul

Documentare 08-10-2026 10:00

8 octombrie - Ziua mondială a vederii

Ziua mondială a vederii ('World Sight Day' - WSD) este marcată anual, în cea de-a doua zi de joi a lunii octombrie, respectiv la 8 octombrie anul acesta, pentru a sublinia importanța sănătății ochilor și necesitatea ca toți să aibă acces egal la îngrijire oftalmologică, conform https:/

Documentare 08-10-2026 09:30

Ziua Europeană a Donării (European Donation Day - EDD) (8-10 octombrie)

Ziua Europeană a Donării (European Donation Day - EDD) - oficial, Ziua Europeană a Donării de Organe, Țesuturi și Celule - reprezintă o rază de speranță pentru cei care au nevoie de un tratament capabil să le salveze sau să le schimbe viața. Este un prilej de a recunoaște generozitatea donatorilor și a familiilor acestora, de a crește gradul de conștientizare cu privire la i

Documentare 08-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 8 octombrie

Ortodoxe Sf. Cuv. Pelaghia și Taisia Greco-catolice Sf. cuv. Pelaghia Romano-catolice Ss. Ioan Calabria, pr.; Pelagia, fc. m. Sfânta Cuvioasă Pelaghia este pomenită în calendarul creștin ortodox în ziua de 8 octombrie.

Documentare 08-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 8 octombrie

Este a 281-a zi a anului 2026. Au mai rămas 84 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 22 m și apune la 18 h 44 m. Luna răsare la 04 h 42 m și apune la 17 h 35 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 07-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Cântărețul Lewis Capaldi

Lewis Capaldi, născut la 7 octombrie 1996 la Glasgow, Scoția, este un cantautor celebru a cărui voce puternică și interpretare plină de pasiune i-au adus un public numeros la nivel mondial, precum și o serie de single-uri și albume de succes. A pătruns în curentul muzical pop dominant la sfârșitul anilor 2010, cu piese precum 'Bruises' și hitul internațio

Documentare 07-10-2026 08:30

7 octombrie - Ziua mondială a bumbacului

Ziua mondială a bumbacului este sărbătorită în 2026 în cadrul evenimentului cu tema 'Cotton for Good: Building Prosperity Through Trade, Transformation and Partnership', organizat în Tașkent, Uzbekistan, potrivit www.fao.org. Bumbacul reprezintă o cultură, un mod de viață și o tradiție

Documentare 07-10-2026 07:30

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 7 octombrie

Ortodoxe Sf. Mari Mc. Serghie și Vah; Sf. Mc. Iulian preotul, Chesarie diaconul și Polihornie Greco-catolice Sf. m. Sergiu și Vach; Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului Romano-catolice Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului Sfinții Mari Mucenici Serghi