Ortodoxe
Sf. Cuv. Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii lui Dalmat; Sf. Cuv. Visarion

Greco-catolice
Sf. cuv.Visarion, făcătorul de minuni și Ilarion cel Nou

Romano-catolice
Sf. Norbert, ep.


Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii Dalmaților, este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 6 iunie.

Sfântul Ilarion a fost fiul lui Petre Capadocianul, pitar împărătesc, care avea de soție pe Teodosia; și amândoi părinții săi erau drept credincioși. Ei, fiind iubitori de Dumnezeu, l-au învățat bine Sfânta Scriptură.

'Apoi, când era de douăzeci de ani, a lăsat - după cum zice Evanghelia - pe tată, pe mamă, casă și bogăție, și s-a dus în mănăstirea lui Isihie, care era aproape de Bizanț. După aceea a venit în mănăstirea Dalmatului și acolo a luat îngerescul și sfântul chip cel mare, și s-a făcut ucenic al Sfântului Grigorie Decapolitul, care într-acea vreme viețuia acolo'. (Viețile Sfinților)

Sfântul Ilarion la îndemnul împăratului și al patriarhului, 's-a supus poruncii lor și a luat stăpânirea egumeniei, păstorind astfel, mai bine de opt ani, oile cele cuvântătoare încredințate lui'. (Viețile Sfinților)

În timpul prigoanei iconoclaste, Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou a fost închis, mult chinuit și bătut, în timpul împăratului Leon Armeanul (813-820), pentru a renunța la dreapta credință și la cinstirea sfintelor icoane.

'Dar ostașul cel bun al lui Hristos, nu numai că nu s-a supus tiranului nicidecum, dar încă l-a și certat cu îndrăzneală, numindu-l fără de Dumnezeu și nou călcător de lege, pornindu-l astfel spre mai mare mânie'. (Viețile Sfinților)

Când a fost restabilit cultul icoanelor, în vremea împărătesei Teodora, soția împăratului Teofil (829-842), Sfântul Ilarion a fost eliberat și s-a reîntors la Mănăstirea Dalmaților. Aici a viețuit încă trei ani, după care a plecat în pace la Domnul.


* Sfântul Cuvios Visarion s-a născut și a crescut în Egipt. Din tinerețea sa a iubit pe Hristos. După o călătorie la Ierusalim, unde a cunoscut mulți părinți cu viață deosebită, s-a întors în Egipt și folosindu-se de aceste întâlniri, cu sfatul duhovnicului său, Cuviosul Isidor Pelusiotul, a început viața cea aspră.

Împărțindu-și săracilor și mănăstirilor averea rămasă de la părinți, Sfântul Visarion s-a făcut monah. Și, ducându-se într-un loc pustiu, trăia în mari nevoințe.

Astfel, fiind în trup, se asemăna celor fără de trup. Postirea lui era fără de măsură, pentru că uneori nu mânca toată săptămâna, iar alteori petrecea fără de hrană și fără de băutură patruzeci de zile.

'Cu ochii cei sufletești privea neabătut spre Hristos, urmând celor fără de trupuri. De aceea s-a învrednicit și de mari daruri de la El, pentru că i s-a dat lui darul facerii de minuni, cum erau prorocii cei mai de demult'. (Viețile Sfinților)

Sfântul Cuvios Visarion, ajungând la adânci bătrâneți, s-a mutat la viața cea neîmbătrânită și a trecut de la plângere la bucuria cea veșnică. (sursă: Viețile Sfinților - paginiortodoxe.tripod.com) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel; editor: Suzana Cristache Drăgan)