SĂRBĂTORI: Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile)
Biserica sărbătorește în acest an Pogorârea Sfântului Duh - Rusaliile în ziua de 8 iunie.
În cea de-a cincizecea zi de la Învierea Lui Hristos, în Ierusalim, când Duhul Sfânt a venit în lume și S-a pogorât peste Sfinții Apostoli, s-a întemeiat Biserica lui Hristos.
Cincizecimea constituie originea Bisericii și modelul ei, deoarece în jurul apostolilor, în adunare, erau prezenți și cei dintâi ucenici creștini. Duhul Sfânt a fost dăruit comunității apostolice primare (Fapte 4, 31) înzestrând-o cu tot ce era necesar organismului creștin: propovăduirea Evangheliei, Tainele, harismele, diaconia.
Biserica își trage viața ei lăuntrică din continua actualizare a cincizecimii, prin invocarea Duhului Sfânt. De aceea 'noi putem celebra în orice vreme Cincizecimea', spune Sfântul Ioan Hrisostom ('Dicționar de Teologie Ortodoxă' - Despre Sfânta Cincizecime).
Existența istorică, continuitatea cu apostolii și orice acțiune sacramentală a Bisericii depind acum de invocarea Duhului Sfânt.
Deci ce trebuie să știm noi despre Sfântul Duh?
Că este a treia persoană a Preasfintei Treimi, că purcede de la Tatăl și că a fost trimis în lume prin Fiul, după înălțarea Sa la cer, spune Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria.
Dar de ce a venit pe pământ la zece zile după Înălțarea Domnului?
Pentru că Fiul lui Dumnezeu, când S-a înălțat la cer, a zăbovit câte o zi la fiecare din cele nouă cete îngerești pentru a le înnoi și bucura prin Învierea Sa. A zecea zi, spun unii Sfinți Părinți, după ce Fiul S-a așezat de-a dreapta Tatălui pe tronul slavei Sale, a trimis pe Duhul Sfânt în lume.
De ce se numește Sfântul Duh 'Mângâietorul' și 'Duhul Adevărului'?
Pentru că Duhul Sfânt mângâie pe creștini cât sunt pe pământ. El mângâie mamele care nasc și cresc copii, mângâie pe copiii orfani, pe săraci, pe infirmi, pe văduve și pe cei bolnavi și pe bătrâni. Duhul Sfânt mângâie și întărește în credință și în răbdare pe mucenicii care rabdă grele chinuri și își dau viața pentru Hristos. Duhul Sfânt mângâie pe credincioși, pe călugări și pe slujitorii Bisericii în timpul rugăciunii și al grelelor ispite care vin asupra lor de la diavol, de la oamenii răi și din firea lor înclinată spre păcat. Duhul Sfânt mângâie inimile celor smeriți și râvnitori pentru Hristos și mustră prin conștiință pe cei păcătoși care nu se pocăiesc.
Duhul Sfânt se numește 'Duhul Adevărului' pentru că prin El se mărturisește și se apără dreapta credință pe pământ, se întăresc dogmele ortodoxe, se vestește Sfânta Evanghelie în lume, se inspiră sfinții, proorocii, ierarhii, preoții și cuvioșii care păstoresc Biserica lui Hristos, care vestesc cele viitoare și povățuiesc sufletele pe calea mântuirii. Pe toate le sfințește, le îndreptează și le călăuzește 'la tot adevărul' Duhul Sfânt, care rămâne cu noi 'în veac', adică și pe pământ și în cer, după mutarea noastră la cele veșnice.
Duhul Sfânt 'va mărturisi' despre Hristos că este Fiul lui Dumnezeu Mântuitorul și Judecătorul lumii și 'va vesti', adică va descoperi celor aleși tainele Sale cele viitoare.
Dar de ce a venit Sfântul Duh Duminica și în chip de limbi de foc s-a așezat pe capetele Sfinților Apostoli aflați în foișorul Cinei din Ierusalim?
Domnul a înviat Duminica, în ziua cea dintâi a săptămânii, și tot Duminica pe la orele nouă dimineața S-a coborât Duhul Sfânt peste Apostoli, ca să sfințească această zi, ca zi de odihnă veșnică a creștinilor în locul sabatului Legii Vechi și să ne îndemne Duminica dimineața, mai ales la biserică, pentru a asculta Sfânta Liturghie și cuvântul de învățătură din Evanghelie.
Limbile de foc ce s-au așezat peste Apostoli 'a un vuiet și suflare de vânt ce vine repede' (Fapte 2, 1-4) simbolizau focul Duhului Sfânt ce avea să ardă toată necredința, tot eresul și păcatul în lume.
Prin limbile de foc ale Duhului Sfânt s-au sfințit cei doisprezece Apostoli, s-a întemeiat în lume Biserica și urma să se hirotonească diaconi, preoți și episcopi. Prin acest foc dumnezeiesc urmau să se săvârșească cele șapte Taine ale Bisericii și să se reverse peste creștini harul mântuitor al Duhului Sfânt. (surse: Predica Părintelui Cleopa Ilie la Duminica Pogorârii Duhului Sfânt - https://doxologia.ro; 'Dicționar de Teologie Ortodoxă', Ion Bria, 1994) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.doxologia.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Săptămâna europeană 5-9 octombrie 2026
Setul de propuneri avansat de Comisia Europeană care include, între altele, trecerea de la unanimitate la majoritate calificată sau aprofundarea integrării europene în anumite domenii, decizia Consiliului UE de a prelungi măsurile restrictive individuale la adresa Rusiei, mai multe rezoluții adoptate de PE privind situația drepturilor omului în Iran, Georgi
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*În perioada 9-11 octombrie se va defășura, la Brăila, cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Internațional de Jazz 'Johnny Răducanu'. Evenimentul va cuprinde concursuri pentru formații, soliști instrumentiști și vocali, recitaluri, precum și o serie de evenimente dedicate personalității marelui muzician brăilean, potrivit informa
PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul, profesorul și activistul Daniel Vighi
Fondator al Societății Timișoara și membru al Alianței Civice, Daniel Vighi a fost una dintre cele mai respectate voci ale societății civile românești, nota pagina https://www.memorialsighet.ro/ în noiembrie 2022. A fost prozator al generației literare din anii '80, eseist și profesor de lite
DOCUMENTAR: 20 de ani de la punerea pietrei de temelie a Memorialului Victimelor Holocaustului din România (9 octombrie)
În ziua de 9 octombrie 2006, a avut loc ceremonia punerii pietrei de temelie a Memorialului Victimelor Holocaustului din România. La evenimentul din București a fost prezent președintele României de atunci, Traian Băsescu, alături de miniștri, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la București, membri ai comunității evreiești din România.
Cea de-a zecea ediție a Spotlight - Festivalul Internațional al Luminii (9-11 octombrie)
Între 9 și 11 octombrie 2026, este programată cea de-a zecea ediție a Spotlight - Festivalul Internațional al Luminii, eveniment dedicat instalațiilor de light art, video mapping și experiențe interactive. Sub tema 'Playground', festivalul propune 19 proiecte, dintre care 13 instalații și șase spectacole de video mapping, realizate de artiști și studiouri din R
9 octombrie - Ziua mondială a poștei (ONU)
Anual, la 9 octombrie, este marcată Ziua mondială a poștei, dată la care, în 1874, a fost înființată Uniunea Generală a Poștelor, prin semnarea Tratatului de la Berna (Elveția). Ziua mondială a poștei a fost stabilită de Congresul Uniunii Poștale Universale (UPU), desfășurat la Tokyo, Japonia, în 1969, potrivit
9 octombrie - Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România
Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România este marcată, în fiecare an, la 9 octombrie, fiind stabilită prin Hotărârea de Guvern nr. 672/5 mai 2004, dată ce reprezintă începutul deportării evreilor din România în Transnistria, se arată pe https://roholocaust.com/.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 9 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Iacob al lui Alfeu; Sf. Cuv. Andronic și Atanasia Greco-catolice Sf. ap. Iacob al lui Alfeu; Sf. Andronic și Atanasia Romano-catolice Ss. Dionisie, ep. și îns., m.; Ioan Leonardi, pr.; Abraham, patriarh Sfântul Apos
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 9 octombrie
Este a 282-a zi a anului 2026. Au mai rămas 83 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 23 m și apune la 18 h 42 m. Luna răsare la 05 h 54 m și apune la 17 h 54 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Kimjang, procesul tradițional de preparare și împărțire a kimchi-ului în Republica Coreea
Kimchi este denumirea coreeană pentru legumele conservate, condimentate cu mirodenii și fructe de mare fermentate. Kimjang, procesul tradițional de preparare și împărțire a kimchi-ului, reafirmă identitatea coreeană și reprezintă o oportunitate excelentă de a consolida cooperarea în cadrul familiei, explică site-ul
8 octombrie - Ziua mondială a vederii
Ziua mondială a vederii ('World Sight Day' - WSD) este marcată anual, în cea de-a doua zi de joi a lunii octombrie, respectiv la 8 octombrie anul acesta, pentru a sublinia importanța sănătății ochilor și necesitatea ca toți să aibă acces egal la îngrijire oftalmologică, conform https:/
Ziua Europeană a Donării (European Donation Day - EDD) (8-10 octombrie)
Ziua Europeană a Donării (European Donation Day - EDD) - oficial, Ziua Europeană a Donării de Organe, Țesuturi și Celule - reprezintă o rază de speranță pentru cei care au nevoie de un tratament capabil să le salveze sau să le schimbe viața. Este un prilej de a recunoaște generozitatea donatorilor și a familiilor acestora, de a crește gradul de conștientizare cu privire la i
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 8 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Pelaghia și Taisia Greco-catolice Sf. cuv. Pelaghia Romano-catolice Ss. Ioan Calabria, pr.; Pelagia, fc. m. Sfânta Cuvioasă Pelaghia este pomenită în calendarul creștin ortodox în ziua de 8 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 8 octombrie
Este a 281-a zi a anului 2026. Au mai rămas 84 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 22 m și apune la 18 h 44 m. Luna răsare la 04 h 42 m și apune la 17 h 35 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Cântărețul Lewis Capaldi
Lewis Capaldi, născut la 7 octombrie 1996 la Glasgow, Scoția, este un cantautor celebru a cărui voce puternică și interpretare plină de pasiune i-au adus un public numeros la nivel mondial, precum și o serie de single-uri și albume de succes. A pătruns în curentul muzical pop dominant la sfârșitul anilor 2010, cu piese precum 'Bruises' și hitul internațio











