La 23 octombrie 1989, Matyas Szuros, preşedintele provizoriu al ţării (8 octombrie 1989 - 2 mai 1990), anunţa decizia de a se renunţa la orice referire la Republica Populară, din acel moment numele statului devenind Republica Ungaria, aminteşte https://www.cvce.eu/.

În 1989-1990, Ungaria a cunoscut o tranziţie politică şi socială paşnică, ca parte a transformării globale marcate de prăbuşirea blocului sovietic şi căderea comunismului, notează pagina reţelei Eurydice - https://eurydice.eacea.ec.europa.eu/. Ca urmare a înţelegerii la care s-a ajuns, între opoziţia democratică, formată din grupuri şi mişcări intelectuale, şi puterea comunistă slăbită, Constituţia din 1949 a fost modificată şi a fost proclamată Republica Ungaria la 23 octombrie 1989. De la promulgarea Amendamentului Constituţiei, la 23 octombrie 1989, Ungaria a devenit o democraţie parlamentară.

În urmă cu 33 de ani, de la 23 octombrie până la 10 noiembrie 1956 s-au desfăşurat proteste la adresa Republicii Populare Ungare şi a politicilor staliniste, cerându-se retragerea trupelor sovietice. Imre Nagy ajungea premier şi anunţa planurile Ungariei de a se retrage din Pactul de la Varşovia şi de a deveni putere neutră. Forţele sovietice au intervenit şi mii de persoane şi-au pierdut viaţa. Liderul revoluţiei Imre Nagy s-a refugiat în Ambasada Iugoslaviei, de unde a fost răpit de agenţi sovietici, potrivit unor surse. Janos Kadar (1912-1989) devenea noul şef de guvern. În 1958, se anunţa că Imre Nagy a fost executat pentru înaltă trădare.

În anii '60, Kadar introduce treptat reforme de liberalizare. Lideri politici şi din rândul clerului sunt eliberaţi, iar lucrători din agricultură şi industrie primesc drepturi sporite. În 1968, a fost lansat Noul Mecanism Economic, cea mai durabilă şi importantă reformă economică din Europa de Est Comunistă. Până la sfârşitul anilor '70, Ungaria părea să prospere, remarcă lucrarea citată. Pentru prima dată după cel de-Al Doilea Război Mondial, un stat socialist începea să aibă o imagine bună în Occident prin produsele sale, care nu numai că erau superioare altor produse găsite în blocul sovietic, dar se găseau şi în magazine din centrul Budapestei. Din punct de vedere statistic, între 1970 şi 1978, venitul naţional crescuse cu 6 procente pe an, iar consumul real crescuse cu aproximativ 4 procente pe an.

Iniţiativele liderului sovietic Mihail Gorbaciov au generat răspunsuri aparte în Polonia şi Ungaria, liderii şi mişcările sociale extinse au diferenţiat aceste două ţări de vecinii lor mai conservatori. În Ungaria, politicile de reconciliere ale lui Janos Kadar au permis creşterea autonomiei în economia Ungariei, reapariţia reformatorilor în partid şi elaborarea unui set de decizii care au mobilizat segmente din societate în favoarea schimbării. Avalanşa care a măturat regimurile comuniste din Europa de Est a început în aceste două ţări, consideră Gale Stokes, autorul lucrării ''The Walls Came Tumbling Down. The Collapse of Communism in Eastern Europe'' (1993).

Totuşi, economia Ungariei se confrunta şi cu câteva probleme semnificative, cum ar fi criza forţei de muncă cumulată cu trimiterea de specialişti în Uniunea Sovietică, creşterea necontrolată a importurilor şi situaţia comerţului exterior. Între 1970 şi 1979, datoria externă a crescut de la 1 miliard de dolari la 9,1 miliarde de dolari. Ungaria a găsit o soluţie mai ingenioasă decât Polonia şi România, care şi-au suspendat şi reprogramat plăţile. În 1982, a devenit membru al Fondului Monetar Internaţional şi al Băncii Mondiale, lucru care i-a facilitat împrumuturi şi punţi de trecere peste cea mai mare criză a datoriei. Cu alte cuvinte, Ungaria s-a decis să încerce o deschidere către piaţa globală cu un deceniu înainte de revoluţiile din 1989, mai arată volumul citat.

În 1988, Kadar este înlocuit de Karoly Grosz din funcţia de secretar general al Partidului Socialist Muncitoresc. Este format Forumul Democratic Ungar, structura civică de tipul "Solidaritatea" din Polonia, care s-a opus regimului comunist menţinând activă dimensiunea pluralistă a societăţii şi asigurând condiţiile pentru tranziţia negociată, după cum evidenţia editorialul "Partidul de anturaj", apărut în revista Sfera Politicii, nr. 3/2012.

În timp ce opoziţia democrată a reuşit să aducă zeci de mii de demonstranţi pe străzi şi să creeze noi grupări politice, guvernul lui Karoly Grosz a căutat o metodă de a controla dialogul, evidenţia lucrarea citată anterior în subcapitolul intitulat ''Hungary's Negociated Revolution'' (''Revoluţia negociată a Ungariei''). Astfel, Grosz a propus crearea unei democraţii multipartite, care să includă toate partidele dispuse să accepte legitimitatea socialismului. Având în vedere că niciunul dintre noile partide importante - Forumul Democratic Ungar (MDF), Alianţa Democraţilor Liberi (SzDSz) şi Alianţa Tinerilor Democraţi (FIDESz) - nu a acceptat condiţia, a încercat să le abordeze individual, diferenţiindu-le în două tabere: o opoziţie autentică şi una dezbinatoare. În aprilie 1988, a convocat discuţii la masă rotundă pentru ''armonizare şi reconciliere'', la care niciun grup autentic din opoziţie nu a participat. În schimb, opt grupări din opoziţie care au cooperat cu succes la demonstraţia masivă din 15 martie s-au reunit la 23 martie pentru o masă rotundă a opoziţiei, cu scopul de a înfrunta partidul-stat cu un front unit, în ciuda tacticilor divide et impera ale lui Grosz. Succesul revoluţiei negociate din Ungaria poate fi atribuit unităţii acestor grupuri disparate, menţinută pentru următoarele câteva luni.

Un moment-cheie a venit în ianuarie 1989, când Imre Pozsgay, un lider reformator din Politburo, a descris evenimentele din octombrie 1956 drept ''o revoltă populară'' faţă de termenul folosit până atunci, ''contra-revoluţie'', în timpul unui interviu acordat la radio.

În primul semestru al anului 1989, elemente active ale societăţii civile din Ungaria încearcă să determine recunoaşterea sau respectarea a două drepturi fundamentale: participarea la putere şi la suveranitatea naţională, nota ''Istoria comparată a statelor comuniste'' (Jean- Fracois Soulet, 1998). Comitetul central al PC ungar acceptă, la mijlocul lui februarie 1989, principiul unei tranziţii spre multipartitism.

Alte momente marcante au fost: remanierea Politburo-ului, survenită în aprilie 1989; primii paşi pentru demontarea gardurilor vechi de la graniţă între Ungaria şi Austria, la 2 mai 1989 - o decizie pe care premierul Miklos Nemeth deja o discutase cu Gorbaciov, la Moscova, în martie; reuşita unui nou prezidiu din patru membri, dominat de reformatorii radicali Rezso Nyers, Imre Pozsgay şi Miklos Nemeth în preluarea direcţiei partidului - conform sursei citate anterior şi lucrării ''The 1989 revolutions in Central and Eastern Europe. From Communism to Pluralism'' (Manchester University Press, 2013). În martie 1989, Ungaria anunţase aderarea necondiţionată la Convenţia Naţiunilor Unite privind statutul refugiaţilor, din 1951, şi la protocolul din 1967.

Ungaria devenise un punct focal al speranţelor, nu numai pentru că începuse să demonteze gardurile de la graniţă, dar şi pentru că reformele accelerau, evidenţia volumul ''The Walls Came Tumbling Down'' (Gale Stokes, 1993).

La 1 iunie 1989, partidul de la putere anunţă că liderul Revoluţiei din 1956, Imre Nagy, fusese condamnat în mod eronat şi organizează reînhumarea cu onoruri de stat, la 16 iunie 1989. Aproape 200.000 de persoane participă, la Budapesta, la funeraliile solemne ale lui Imre Nagy, eroul din octombrie 1956, executat la 16 iunie 1958.

La 19 august 1989, liderul reformator Imre Pozsgay, prinţul moştenitor austro-ungar Otto von Habsburg şi activişti locali din opoziţie au organizat un ''picnic Pan-European'' în oraşul din vestul Ungariei, Sopron, în timpul căruia câteva sute de est-germani au profitat de oportunitatea de a trece graniţa în Austria. La 10 septembrie 1989, Ungaria - după toate aparenţele încurajată de Republica Federală Germania şi nedescurajată de URSS, deschidea oficial frontiera sa cu Austria, provocând un extraordinar şi decisiv suflu de speranţă. Anunţul Ungariei de la 10-11 septembrie 1989 că nu va împiedica cetăţenii est-germani să treacă graniţa din Austria pentru a ajunge în Germania de Vest a declanşat criza refugiaţilor din Republica Democrată Germană. Deschiderea graniţei cu Austria vestea căderea Cortinei de Fier, după cum notau ulterior agenţiile de presă - 11.000 de persoane s-au îmbulzit în autobuze, trenuri şi maşini trabant cu direcţia centrelor de primite deja pregătite în Germania de Vest. O săptămâna mai târziu, preşedintele american George Bush a anunţat că statutul Ungariei de ţară favorită în relaţiile comerciale devine permanent, evidenţia volumul ''The Walls Came Tumbling Down'' în capitolul ''The Glorious Revolutions of 1989''.

Până la sfârşitul lunii septembrie 1989, 25.000 de est-germani se pare ca au folosit "filiera maghiară". În ciuda protestelor vehemente ale conducătorilor din Berlinul de Est, care acuzau Ungaria ca îşi încalcă obligaţiile de aliat, Budapesta menţine măsura, marcând astfel divergenţele tot mai afişate faţă de comunismul est-german şi, curând, faţă de comunism, pur şi simplu, notează ''Istoria comparată a statelor comuniste''.

În luna octombrie, în fapt, sistemul leninist din Ungaria se sfărâma. Partidul Socialist Muncitoresc Ungar (Magyar Szocialista Munkáspárt - MSzMP), fondat în 1956, se transformă la 7 octombrie 1989 în Partidul Socialist Ungar (Magyar Szocialista Párt -MSzP), în timpul unui congres extraordinar, şi abandonează principiile centralismului democratic şi dictatura proletariatului, notează volumul citat anterior.

La 23 octombrie 1989, deputaţii proclamă Republica Ungaria, punând capăt Republicii instaurate în 1949, şi decid organizarea primelor alegeri libere şi pluripartite de după 1947. Atât prin rapiditatea şi radicalizarea reformelor sale politice, cât şi prin desolidarizarea activă de "regimurile frăţeşti" conservatoare, Ungaria a influenţat atunci în mod decisiv balanţa istoriei est-europene. Astfel, chiar înainte de căderea Zidului Berlinului, ungarii au pus la punct elementele de bază ale revoluţiei lor negociate. În martie-iunie 1990, guverne necomuniste sunt alese în Republica Democrată Germană, Ungaria şi Cehoslovacia.

Ca urmare a primelor alegeri libere din 1990, un guvern de coaliţie a fost format din partidele politice de centru-dreapta şi conservatoare. Guvernul a lansat un proces general de privatizare în sectorul industrial, agricol şi de servicii şi, de asemenea, a început să facă retrocedări politice şi economice. În 1994, guvernul ungar şi-a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană, aminteşte https://eurydice.eacea.ec.europa.eu. AGERPRES/(Documentare - Roxana Losneanu, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: kafkadesk.org