Comunicat de presă - Habitat for Humanity România
'E doar o problemă de timp': Habitat for Humanity România atrage atenția asupra urgenței locuirii decente
București | 8 aprilie 2026: Pentru sute de mii de familii din România, 'acasă' nu este un loc sigur, ci un spațiu care le expune zilnic la frig, umezeală și risc. În aceste condiții, timpul nu este un concept abstract, ci un factor care le agravează constant situația.
Potrivit datelor Eurostat, 40,7% dintre români trăiesc în locuințe supraaglomerate. În același timp, aproape 1 din 10 români locuiește într-o locuință în care plouă prin acoperiș, unde apa curge prin pereți sau respiră igrasie (INSSE).
În acest context, Habitat for Humanity România lansează campania 'E doar o problemă de timp', prin care atrage atenția asupra efectelor pe care le are locuirea precară asupra sănătății, educației și siguranței familiilor vulnerabile.
Pe 8 aprilie, în fața ParkLake Shopping Center, organizația a dezvăluit o instalație - o casă care reproduce condițiile de locuire în care trăiesc sute de mii de familii din România.
Construită inclusiv din materiale provenite din locuințele afectate de inundațiile recente din Broșteni, județul Suceava, casa oferă o imagine clară a unei realități pe care mulți oameni nu o văd.
În cadrul evenimentului, cei peste 60 de invitați au putut asculta și povestea unei familii care, după ce a primit sprijinul Habitat, trăiește astăzi într-o locuință sigură, unde cei doi copii pot dormi liniștiți, își pot face temele și vor crește în siguranță.
'Pentru familiile pe care le sprijinim, timpul nu trece la fel. Fiecare zi petrecută în condiții improprii înseamnă riscuri reale pentru sănătate, pentru copii și pentru viitorul lor. Cu cât intervenim mai târziu, cu atât devine mai greu să schimbăm această realitate', spune Roberto Pătrașcoiu, Director Național Habitat for Humanity România.
Instalația va rămâne deschisă în fața ParkLake Shopping Center (intrarea dinspre parc) până pe 19 aprilie și poate fi vizitată de oricine își dorește să înțeleagă mai bine această realitate și să vadă cum arată 'acasă' pentru sute de mii de familii din România.
În 2026, Habitat for Humanity România va sprijini peste 1.000 persoane cu soluții de locuire și își propune să mobilizeze publicul larg și mediul de business pentru a contribui la îmbunătățirea condițiilor de trai pentru familiile vulnerabile.
Cei care doresc să sprijine pot dona prin SMS la 8835, cu textul HABITAT (5 euro/lună), sau se pot implica pe https://habitat.ro/edoaroproblemadetimp/
Companiile pot redirecționa 20% din impozitul pe profit către Habitat for Humanity România, fără niciun cost suplimentar, prin completarea declarației D177 până la data de 25 iunie 2026.
Despre Habitat for Humanity România
Habitat for Humanity România aduce oamenii împreună pentru a construi locuințe, comunități și speranță. În ultimii 30 de ani, organizația a ajutat peste 100.000 de români să aibă un cămin primitor prin programele de locuire și dezvoltare a comunităților. În toți acești ani, mai mult de 60.000 de voluntari, români și internaționali, s-au implicat în activitățile Habitat în România: https://www.habitat.ro/
Campania a fost dezvoltată împreună cu v8 Interactive.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.