Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Călărași
Dosar penal pentru dare de mită
La data de 08 aprilie a.c., ora 01:25, agent de poliție Anghel Sofian Gabriel și agent de poliție Din George Alex, ambii din cadrul Poliției Municipiului Călărași - Biroul Ordine Publică, au depistat pe o stradă din municipiul Călărași, un tânăr în vârstă de 21 de ani, în timp ce conducea un autovehicul fără a avea emisă o poliță RCA valabilă.
În momentul în care i s-a adus la cunoștință faptul că a săvârșit o contravenție și urmează să fie sancționat, conducătorul auto le-a oferit celor doi agenți de poliție suma de 100 de euro, cu scopul de a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu.
Polițiștii au refuzat banii și au sesizat organele abilitate din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Călărași.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași.
-
Patru bărbați reținuți pentru furt calificat
La data de 06 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Tămădău Mare, în urma activităților desfășurate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu-Gară, au reușit identificarea și probarea activității infracționale a patru bărbați, cu vârste cuprinse între 21 și 57 de ani, bănuiți de săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat, comise în perioada 19.09.2025 - 28.03.2026.
Față de persoanele în cauză a fost luată măsura preventivă a reținerii pentru o durată de 24 de ore. Ulterior, la data de 07 aprilie a.c., acestea au fost prezentate Judecătoriei Lehliu-Gară, iar față de doi dintre ei s-a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Precizăm că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.