logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - ANCOM

ANCOM primește aprobarea Comisiei pentru reglementarea accesului la rețeaua DIGI Romania, în aproape 6 mii de localități

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) anunță finalizarea etapei de consultare europeană a proiectelor de decizii privind identificarea pieței relevante a serviciilor de acces local la puncte fixe și desemnarea DIGI Romania S.A. ca furnizor cu putere semnificativă în 5.894 de localități din România. Comisia Europeană consideră că reglementarea ANCOM este proporțională și justificată.

Opinia Comisiei Europene

Decizia Comisiei Europene vine după o investigație aprofundată, efectuată în cadrul etapei a II-a, care a inclus contribuții din partea Organismului Autorităților Europene de Reglementare în Domeniul Comunicațiilor Electronice (OAREC) și observații din partea unor terți, procesul fiind completat de continuarea dialogului cu ANCOM.

Deși Comisia Europeană a exprimat inițial rezerve față de măsurile propuse de Autoritate, în urma unui proces de clarificare și investigație suplimentară, ANCOM a demonstrat necesitatea intervenției de reglementare pentru asigurarea unui mediu concurențial eficient la nivelul pieței sub-naționale A1, determinată de cele 5.894 de localități.

Anterior consultării cu Comisia Europeană, OAREC și autoritățile naționale de reglementare din celelalte state membre ale Uniunii Europene, reglementarea ANCOM a fost supusă unei perioade extinse de consultare națională.

Măsurile ANCOM de identificare și reglementare a pieței relevante a accesului local la puncte fixe

Analiza ANCOM a arătat că, în 5.894 de localități, DIGI Romania S.A. este unicul furnizor de servicii de acces la internet la puncte fixe sau este lider de piață, cu o cotă totală de peste 97%, existând riscul să abuzeze de puterea sa de piață, în orizontul de timp de 5 ani. Aceste localități au o populație de 4,6 milioane de locuitori, respectiv 1,7 milioane de gospodării.

Pentru a asigura o concurență eficientă și echilibrată pe piața cu amănuntul, în aceste localități (cum ar fi, de exemplu, eliminarea riscului ca furnizorul dominant să abuzeze de puterea sa de piață, precum și asigurarea accesului utilizatorilor finali la cât mai mulți furnizori și la oferte variate și de calitate ridicată), ANCOM a propus ca DIGI Romania să permită, pe piața de gros, accesul terților la rețeaua sa, în condiții echitabile și nediscriminatorii, la tarife corecte, astfel încât aceștia să poată furniza, la rândul lor, servicii de acces la internet utilizatorilor finali.

În perioada următoare, ANCOM va continua demersurile în ceea ce privește măsurile de reglementare propuse. Textul integral al deciziei Comisiei Europene este publicat pe CIRCABC.

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) este instituția care promovează interesele utilizatorilor de servicii de comunicații electronice, servicii poștale și servicii digitale în contextul tranziției la societatea Gigabit, prin valorificarea optimă a mixului de instrumente de administrare și reglementare aflate la dispoziția Autorității.

Pentru mai multe detalii despre activitatea ANCOM vizitați www.ancom.ro, infocentru.ancom.ro, www.portabilitate.ro și www.veritel.ro. Pentru a testa și monitoriza calitatea serviciului de internet, accesați www.netograf.ro. Pentru a consulta acoperirea cu semnal mobil a localităților, drumurilor naționale și județene din România, accesați www.aisemnal.ro.

Afisari: 66

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.