La 7 aprilie 2026, s-a stins din viață Mircea Lucescu, la vârsta de 80 de ani. Anunțul a fost făcut de Spitalul Universitar de Urgență București, unde fostul antrenor era internat. Spitalul Universitar de Urgență București informează că decesul a fost declarat în jurul orei 20:30.

Fost fotbalist internațional și unul dintre cei mai titrați antrenori din istoria fotbalului, Mircea Lucescu s-a născut la 29 iulie 1945, la București.

Și-a început cariera de jucător în 1961, la Școala Sportivă nr. 2 București. După doi ani, a fost transferat la Dinamo București (1963-1965), perioadă în care debutează în prima divizie de fotbal, potrivit lucrării 'Enciclopedia Educației Fizice și Sportului din România' - Volumul II (București, Ed. Aramis, 2002).

Între 1965-1967 a jucat la Știința București (fostă și actuală Sportul Studențesc), după care a revenit la Dinamo, echipă unde a evoluat până în 1977 și la care a obținut cele mai mari succese din cariera de jucător: șapte titluri de campion al României (1964, 1965, 1971, 1973, 1975, 1977 și 1990) și o Cupă a României (1968), arată frf.ro. Titlul din 1990 a fost câștigat în perioada în care era antrenor-jucător, evoluând într-un singur meci oficial în acea ediție de campionat.

Și-a încheiat cariera de jucător la Corvinul Hunedoara (1977-1981). A avut 362 de prezențe în prima divizie, marcând 78 de goluri.

Jucător de atac, extremă dreaptă veritabilă, Mircea Lucescu a fost selecționat de 64 de ori în prima reprezentativă a țării, pentru care a marcat în 9 rânduri. În 1966, debutează în echipa națională ca jucător în eșalonul secund. Este, apoi, unul dintre componenții de bază și căpitan al reprezentativei noastre participantă la CM din Mexic - 1970 și la CE din 1972, când fotbaliștii tricolori s-au calificat în sferturile de finală. În 1974, a doborât recordul celor 48 de prezențe în echipa națională (deținut, timp de 35 de ani, din 1939, de celebrul Iuliu Bodola).

În toamna anului 1981, s-a retras din activitatea competițională, după care începe activitatea de antrenorat la Corvinul Hunedoara. A reușit, chiar din primul an, promovarea în Divizia A cu această echipă, pentru ca în anii următori să se claseze pe locul 3 în clasament, ceea ce i-a permis participarea în cupele europene.

A fost antrenorul echipei naționale a României între anii 1981-1986, reușind calificarea la Campionatul European de fotbal din Franța - Euro '84. În acest interval, a condus echipa națională în 59 de partide. A antrenat apoi pe Dinamo București (din 1986), formație cu care a câștigat un titlu național (1989-1990) și două Cupe ale României (1985-1986 și 1989-1990), obținând și o calificare în semifinalele Cupei Cupelor (1990).

În vara anului 1990 a plecat în Italia, unde a antrenat formațiile Pisa, Brescia și Reggiana, izbutind să le promoveze în prima divizie, dar nereușind să le mențină acolo mai mult de o ediție de campionat. Apoi, în 1997, a revenit în țară, fiind numit antrenorul echipei Rapid București, cu care a câștigat, în 1998, Cupa României.

La 30 noiembrie 1998, a fost instalat antrenor principal la celebrul club italian Internazionale Milano, fiind însă demis după câteva luni (martie 1999). A revenit la Rapid, reușind să câștige campionatul în ediția 1998-1999.

Din 2000 până în 2002, Mircea Lucescu a antrenat echipa Galatasaray Istanbul, cu care a câștigat Supercupa Europei (2000) și campionatul Turciei (2002). În vara lui 2002 a trecut la rivala Beșiktaș Istanbul, cu care a cucerit, în primul an, campionatul și a ajuns în sferturile Cupei UEFA.

În perioada în care a antrenat echipa Beșiktaș Istanbul, Mircea Lucescu a jucat un rol crucial în salvarea și restaurarea Bisericii 'Sfânta Muceniță Paraschevi' (Prikidion) din Istanbul, Turcia, un lăcaș de cult istoric ctitorit de domnitorul Constantin Brâncoveanu în 1692, arată basilica.ro.

A preluat oficial la 16 mai 2004 echipa ucraineană Șahtior Donețk, pe care avea să o transforme într-o echipă de renume în fotbalul european. Sub cârma sa, Șahtior a cucerit opt titluri de campioană națională (2005, 2006, 2008, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014), șase Cupe ale Ucrainei (2004, 2008, 2011, 2012, 2013, 2016) și șapte Supercupe (2005, 2008, 2010, 2012, 2013, 2014, 2015), dar mai ales Cupa UEFA, în 2009, după finala cu Werder Bremen (2-1). În 2013, Mircea Lucescu a devenit cel mai longeviv antrenor din istoria clubului ucrainean de fotbal, iar în 2014 a fost desemnat pentru a opta oară cel mai bun antrenor din Ucraina.

În 2015, a devenit al cincilea antrenor din istorie care a antrenat 100 de meciuri în Liga Campionilor, arată www.uefa.com.

După prolifica perioadă petrecută la Șahtior, a antrenat între 2016 și 2017 echipa rusă FC Zenit Sankt Petersburg, iar apoi, timp de doi ani (2017-2019), echipa națională a Turciei.

La 23 iulie 2020, Mircea Lucescu a revenit în Ucraina, devenind antrenorul echipei Dinamo Kiev, poziție ocupată până în anul 2023. La cârma echipei Dinamo Kiev, a obținut titlul de campion în primul sezon, 2020-2021, Cupa Ucrainei în 2021 și Supercupa Ucrainei în 2020, conform fcdynamo.kiev.ua.

În 6 august 2024, Mircea Lucescu a fost instalat oficial în funcția de selecționer al echipei naționale a României, pe care o mai ocupase în urmă cu 38 de ani.

Naționala de fotbal a României, la revenirea lui Mircea Lucescu, a învins fără drept de apel selecționata Kosovo, cu scorul de 3-0 (1-0), în ziua de 6 septembrie 2024, pe Stadionul ''Fadil Volkri'' din Prishtina, în Grupa C2 a Ligii Națiunilor. Și-a încheiat mandatul de selecționer al echipei naționale a României la 2 aprilie 2026.

Mircea Lucescu a absolvit Academia de Științe Economice.

În 1981, a publicat volumul 'Mirajul gazonului' (reeditat în 2024), iar în 2011, a publicat în limba ucraineană cartea 'Viața mea de miner'.

În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul 'Meritul Sportiv' clasa a III-a, 'în semn de apreciere pentru participarea la Turneul Final al Campionatului Mondial de Fotbal din anul 1970 din Mexic și pentru întreaga activitate'.

La 22 mai 2009, Mircea Lucescu a primit, din partea președintelui României, Ordinul Național 'Crucea României' în grad de Cavaler, 'în semn de înaltă apreciere a întregii activități fotbalistice și a performanțelor obținute ca antrenor, încununate prin câștigarea Cupei UEFA 2009, în finala de la Istanbul'.

În 2010, a figurat între primii 100 de antrenori ai lumii (locul 41) din primul deceniu al secolului XXI (2001-2010), conform clasamentului stabilit de Federația Internațională de Istorie și Statistică a Fotbalului (IFFHS).

A fost decorat, în 2011, de președintele Ucrainei cu Ordinul de Merit Clasa I.

La 18 ianuarie 2013, a primit titlul de cetățean de onoare al municipiului Hunedoara.

Într-un clasament al celor mai buni antrenori în perioada 1996-2012, dat publicității în februarie 2013 de IFFHS, Mircea Lucescu și Anghel Iordănescu se aflau la egalitate pe locul 51.

În cadrul Galei 'Best of the Best', organizată de Asociația Presei Sportive și Gazeta Sporturilor, la 31 mai 2013, Mircea Lucescu, Gheorghe Hagi și Nicolae Rainea au primit premiile pentru reprezentanții merituoși ai fotbalului românesc, la categoriile antrenor, jucător și arbitru. Tot în 2013, Mircea Lucescu a figurat între primii 20 de antrenori ai lumii (locul 16, grație performanțelor realizate cu Șahtior Donețk), conform unui clasament stabilit de portalul sportiv american Bleacher Report.

A primit titlul de antrenor al deceniului în cadrul celei de-a 10-a ediții a Galei 'Fantasticii Fanatik', care a avut loc la World Trade Plaza din București, la 16 decembrie 2013.

În 2014, Adunarea Generală a Federației Române de Fotbal (FRF) a votat acordarea titlurilor de membri de onoare ai FRF mai multor oameni de fotbal, printre care și Mircea Lucescu.

La 18 decembrie 2018, a primit titlul de cetățean de onoare al Municipiului București alături de alte 12 personalități din domeniul academic, artistic, sportiv și medical, în urma votului acordat de Consiliul General al Municipiului București.

La 19 martie 2019, a fost inclus de revista France Football pe lista celor mai buni 50 de antrenori din istoria acestui sport, ocupând locul al 41-lea. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Liviu Tatu, editor online: Anda Badea)