logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

DOCUMENTAR: 90 de ani de la naşterea actriţei Sanda Toma (27 octombrie)

Imagine din galeria Agerpres

Actriţa Sanda Toma "unul dintre membrii cei mai importanţi ai familiei Teatrului de Comedie" s-a născut la 27 octombrie 1934, în Bucureşti. A urmat Institutul "Sfânta Maria" din strada Pitarmoş şi, ulterior, Liceul "Gheorghe Lazăr". După o perioadă de oscilări şi căutări între Politehnică şi Litere, Sanda Toma a intrat la Institutul de Teatru "I.L. Caragiale", la clasa profesoarei Aura Buzescu, apoi, în anii terminali, la clasa profesorului Nicolae Băltăţeanu, potrivit paginii de Facebook a Teatrului de Comedie şi a site-ului Teatrului Naţional, https://www.tnb.ro/.

După absolvire a fost repartizată la Teatrul Naţional din Craiova (1956-1958), unde a jucat primele sale roluri: Rosina în ''Bărbierul din Sevilla'' de Pierre Augustin de Beaumarchais, regia Val Mugur, Essie în ''Discipolul diavolului'' de George Bernard Shaw, regia Ion Olteanu, Cecily în ''Bumbury'' de Oscar Wilde, tot în regia lui Ion Olteanu, Checca în ''Gâlcevile din Chioggia" de Carlo Goldoni, regia Dinu Cernescu, Liusea în ''Ani de pribegie" de Aleksei Arbuzov, regia Val Mugur, dar şi Tinca, în spectacolul ''Tudor din Vladimiri'' de Mihnea Gheorghiu sau ''Mormolocul'' de Vasile Niţulescu, ambele în regia lui Radu Penciulescu.

S-a întors la Bucureşti, în 1958, unde a devenit actriţă a Teatrului Naţional, jucând în spectacole create de regizorii: Sică Alexandrescu ("Siciliana" de Aurel Baranga, "Titanic vals" de Tudor Muşatescu şi ''Hangiţa'' de Carlo Goldoni); Ion Finteşteanu ("Tartuffe" de J.B.P. Moliere); Ion Cojar ("Aşteptând la Arlechin" de Noel Coward); Radu Beligan ("Egoistul" de Jean Anouilh); Tudor Mărăscu ("Dulcea pasăre a tinereţii" de Tennessee Williams); Alexandru Tocilescu ("Comedie Roşie" de Constantin Turturică); Florin Fătulescu ("Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal" de Matei Vişniec); Alexandra Badea ("Complexul România" de Mihaela Michailov); Ion Caramitru ("Toţi fiii mei" de Arthur Miller), conform site-ului TNB, https://www.tnb.ro/.

În toamna anului 1960, Sanda Toma a fost unul dintre actorii chemaţi de maestrul Radu Beligan să înfiinţeze trupa Teatrului de Comedie din Bucureşti, notează http://aarc.ro. Actriţa a jucat aici, din 1961 şi până în 1994, în numeroase spectacole de mare succes precum: "Peţitoarea" de Thronton Wilder, regia Valeriu Moisescu; "Strigoi la Kitahama" de Kobo Abe, regia Cătălina Buzoian;, "Harold şi Maude" de Collin Higgins, regia Sanda Manu; "Există nervi" de Marin Sorescu, regia Florin Fătulescu; "Don Juan" de J.B.P. Moliere, regia Valeriu Moisescu; "Livada de vişini" de A.P. Cehov, regia Lucian Giurchescu; "Cinema" de Jean Anouilh, regia Horea Popescu; "Trei surori" de A.P. Cehov, regia Lucian Giurchescu; "O noapte furtunoasă" de I.L. Caragiale, regia Lucian Giurchescu; "Fata Morgana" de Dumitru Solomon, regia Mihai Dimiu; "Un Hamlet de provincie (Platonov)" de A.P. Cehov, regia Lucian Giurchescu; "Insula" de Mihail Sebastian, regia Crin Teodorescu; "Troilus şi Cressida" de William Shakespeare, regia David Esrig; "Rinocerii" de Eugene Ionesco, regia Lucian Giurchescu; "Casa inimilor sfărâmate" de George Bernard Shaw, regia Radu Penciulescu; "Burghezul gentilom" de J.B.P. Moliere (regia Lucian Giurchescu); "Celebrul 702" de Alexandru Mirodan, regia Moni Ghelerter; ''Învaţă-mă, Céline!'' de Maria Pacôme, regia Lucian Giurchescu.

 

 

Premiera piesei de teatru "Comedie roşie", autor Constantin Turturica, regia Alexandru Tocilescu. În imagine: actorii Raluca Petra, Sanda Toma şi Ion Lucian, 2006.

Foto: (c)  VIOREL LAZARESCU/Arhiva istorică AGERPRES 


A debutat în cinematografie, în 1962, în "Celebrul 702", în regia lui Mihai Iacob, dar a devenit cunoscută cu rolul din filmul "Zestrea" (1972), în regia Letiţiei Popa. Alte filme: "Bădăranii" (1960, regia Sică Alexandrescu, Gheorghe Naghi); ''Darclee'' (1960, regia Mihai Iacob); "Bunicul şi doi delincvenţi minori" (1976, regia Maria Callas Dinescu); "Tufă de Veneţia" (1976, regia Petre Bokor); "Un om în loden" (1978, regia Nicolae Mărgineanu); "Promisiuni" (1985, regia Elisabeta Bostan); "Figuranţii" (1987, regia Malvina Urşianu); "Harababura" (1990, regia Geo Saizescu); "Divorţ din dragoste" (1991, regia Andrei Blaier); "Aici nu mai locuieşte nimeni" (1995, regia Malvina Urşianu); "'Train de vie"/ "Trenul vieţii" (1998, regia Radu Mihăileanu); "Les percutes"/ "Ţăcăniţii" (2002, regia Gerard Cuq); "Tandreţea lăcustelor" (2002, regia Dan Necşulea); "Cripta" (2014, regia Cornel Gheorghiţă), conform site-ului https://www.cinemagia.ro/ şi lucrării ''124 Cineaşti români'' (Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1996).

La Teatrul Naţional Radiofonic, Sanda Toma a debutat în 1959, în spectacolul "Prea multă minte strică" de Alexandr Sergheevici Griboedov, în regia lui Constantin Moruzan. De atunci, a înregistrat peste 60 de spectacole şi emisiuni de divertisment sub bagheta maeştrilor teatrului radiofonic, montări de colecţie, păstrate în Fonoteca de Aur a Radio România, aminteşte site-ul https://tnr.srr.ro/.

A prezentat, la Televiziunea Română, primul magazin duminical realizat de Tudor Vornicu. A jucat şi în piese de teatru TV, în regia Letiţiei Popa - "Maliţioasa mea fericire", "Cazul Pinedus", în regia lui Eugen Tudoran - "Copacii mor în picioare" sau în regia Malvinei Urşianu - "Aici nu mai locuieşte nimeni", conform https://www.tnb.ro/.

I-au fost acordate de-a lungul anilor: Premiul II pentru interpretare la ''Concursul tinerilor artişti din teatrele dramatice'' (1957), Premiul III pentru interpretare la Concursul republican din 1959, Meritul Cultural clasa a IV-a, Ordinul Muncii clasa a III-a şi Premiul UNITER pentru întreaga activitate artistică (2002), Premiul de Excelenţă pentru întreaga carieră în cadrul Galei Festivalului Comediei Româneşti "festCO 2010" (2010), Premiul pentru întreaga activitate la cea de-a XIII-a ediţie a Galei Gopo, care a avut loc la Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" Bucureşti (2019). A fost nominalizată la Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal - Kate Keller în spectacolul ''Toţi fiii mei'' -, în cadrul Galei Premiilor UNITER 2010.

 

 

Actorii Sanda Toma (stg) şi Mihai Fotino (dr) la Gala Premiilor UNITER - editia X, 2002.

Foto: (c)  SORIN LUPSA/Arhiva istorică AGERPRES 


Actriţa Sanda Toma a încetat din viaţă la vârsta de 88 de ani, la Bucureşti, la 26 noiembrie 2022. AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Roxana Losneanu, editor online: Andreea Preda)

 

Explicaţie foto din deschidere: Sanda Toma participă la cea de-a XII-a ediţie a Galei Premiilor Gopo, eveniment desfăşurat la Teatrul Naţional 'I.L. Caragiale' din Bucureşti.

Afisari: 267

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 01-05-2026 13:00

FRAGMENT DE ISTORIE: Prima Mare Expoziție Universală, organizată la Londra (1 mai 1851)

La 1 mai 1851 a fost deschisă într-o uriașă clădire de sticlă, ridicată în Hyde Park, Londra, prima expoziție universală, intitulată Marea Expoziție a Lucrărilor Industriei Tuturor Națiunilor (Great Exhibition of the Works of Industry of All Nations), una dintre cele mai populare atracții publice din Londra secolului al XIX-lea, care a prezentat industrie și mate

Documentare 01-05-2026 12:00

DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară

* Coiful de la Coțofenești și cele două brățări de aur, pot fi văzute până pe 3 mai Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) rămâne deschis în perioada 29 aprilie - 3 mai, iar vizitatorii pot admira Coiful de la Coțofenești și cele două brățări de aur până duminică, 3 mai, în intervalul 10:00-18:00, conform MNIR

Documentare 01-05-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Regizorul John Woo

Cariera ilustră de regizor a lui John Woo a început în Hong Kong, unde a petrecut peste două decenii în centrul unei industrii cinematografice înfloritoare, regizând peste 26 de filme artistice. John Woo a fost cunoscut în principal ca specialist în comedie până la mijlocul anilor 1980, înainte de a crea o

Documentare 01-05-2026 10:00

DOCUMENTAR: Luna Mai

Luna Mai sau Florar, potrivit calendarului popular, indică timpul florilor, sau Frunzar - exuberanța vegetației, este a cincea lună a anului în Calendarul gregorian și ultima lună de primăvară, notează volumul 'Zile și mituri. Calendarul țăranului român' (Ion Ghinoiu, 2000). Se pare că numele latin al lunii, 'Maius', ar proveni de l

Documentare 01-05-2026 09:30

1 mai - Ziua Vesak, a lunii pline (ONU)

Ziua Vesak (Ziua Lunii pline) este sărbătorită în 2026 la data de 1 mai, fiind considerată zi sacră pentru budiștii din întreaga lume. Ziua lunii pline reprezintă ziua în care s-a născut Buddha, în anul 623 î.Hr. Ziua Vesak este marcată anual în ziua cu lună plină din luna mai, conform site-ului

Documentare 01-05-2026 09:00

DOCUMENTAR: 95 de ani de la inaugurarea Empire State Building din New York (1 mai)

Empire State Building, una dintre cele mai cunoscute clădiri din lume și un simbol al orașului New York, este un zgârie-nori realizat în stilul Art Deco, amplasat la adresa 350 Fifth Avenue din Manhattan. Între anii 1931 și 1970, a deținut recordul de cea mai înaltă clădire din lume. Construcția are 102 etaje, măsurând 381 metri &

Documentare 01-05-2026 08:30

1 Mai - Ziua internațională a muncii

În fiecare an, în prima zi a lunii mai este sărbătorită Ziua internațională a muncii, care celebrează muncitorii și istoria organizării forței de muncă. La 1 Mai, oamenii muncii din întreaga lume se reunesc pentru o zi de comemorare și demonstrații prin intermediul cărora fac cunoscute revendicările lor sociale sau profesionale. Sărbătoarea e

Documentare 01-05-2026 08:00

DOCUMENTAR: Ceremonia de beatificare a Papei Ioan Paul al II-lea (Karol Wojtyla) (1 mai)

Papa Ioan Paul al II-lea (Karol Josef Wojtyla) a fost beatificat de Papa Benedict al XVI-lea, la 1 mai 2011. După 26 de ani de pontificat (octombrie 1978 - aprilie 2005), al treilea ca lungime din istoria papalității, Papa Ioan Paul al II-lea a trecut la cele veșnice, la 84 de ani, în 2 aprilie 2015. Rolul său în ultimul sfert al veacului trecut, o

Documentare 01-05-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 1 mai

Ortodoxe Sf. Proroc Ieremia; Sf. Cuv. Mc. Eftimie, Ignatie și Acachie; Sf. Cuv. Isidora Greco-catolice Sf. pf. Ieremia; Sf. Iosif Muncitorul Romano-catolice Ss. Iosif Muncitorul; Ieremia, profet Sfântul Proroc Ieremia, unul dintre profeți

Documentare 01-05-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 1 mai

Este a 121-a zi a anului 2026. Au mai rămas 244 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 07 m și apune la 20 h 20 m. Luna răsare la 20 h 29 m și apune la 05 h 30 m. Lună Plină la 20 h 23 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 30-04-2026 16:24

Săptămâna europeană 27-30 aprilie 2026

Evenimente desfășurate la nivelul instituțiilor europene în perioada 27-30 aprilie 2026: Consiliul Uniunii Europene a decis să prelungească măsurile restrictive decise în urma loviturii de stat militare din Myanmar; Parlamentul European și-a adoptat poziția de negociere privind viitorul buget multianual al UE; Parlamentul European a votat pentru ridicarea

Documentare 30-04-2026 16:03

Barometrul statistic al lunii aprilie 2026

Rata de ocupare a populației cu vârstă de muncă (15-64 ani) în 2025, în România, a fost de 63%, în scădere față de anul anterior cu 0,8 puncte procentuale, potrivit INS. România rămâne fruntașă în UE la numărul de decese în accidente rutiere. În 2025, 24,3% dintre tinerii europeni și 20,7% din România

Documentare 30-04-2026 14:42

Retrospectiva evenimentelor interne 27-30 aprilie 2026

Depunerea și prezentarea moțiunii de cenzură a PSD-AUR-PACE la adresa Guvernului Bolojan, participarea președintelui Nicușor Dan la Summitul Inițiativei celor Trei Mări (I3M) în Croația, declarațiile președintelui și ale premierului privind actuala instabilitate guvernamentală cauzată de demisia miniștrilor PSD de la guvernare, publicarea în Monitorul Ofi

Documentare 30-04-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Regele Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei

Regele Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei, urmaș al dinastiei Bernadotte, s-a născut la Palatul Haga din Solna, la 30 aprilie 1946, fiind fiul Majestății Sale, Regele Gustaf Adolf și al prințesei Sibylla, potrivit AFP și France24. În aceeași zi, la Consiliul Extraordinar de Stat al Suediei, regele Gustaf al V-lea a anunțat că noul născut este urmașul la t

Documentare 30-04-2026 10:00

30 aprilie - Ziua internațională a jazzului (UNESCO)

Conferința Generală a UNESCO a proclamat, în noiembrie 2011, ziua de 30 aprilie Ziua internațională a jazzului. Evenimentul reunește comunități, școli, artiști, istorici, cadre universitare și pasionați de jazz din întreaga lume pentru a celebra și a învăța despre arta jazzului, rădăcinile sale, viitorul și impactul său. (sursa: