BISERICI ŞI CATEDRALE: Muntele Măslinilor (Eleon)
Muntele Înălţării Domnului la cer - Muntele Măslinilor se ridică în partea de răsărit a Ierusalimului, la o depărtare de doi kilometri, şi rămâne nemuritor în istoria Creştinismului prin faptul că de pe vârful lui S-a înălţat Domnul de-a dreapta Tatălui întru slavă. (sursa - "Pelerinaj la Mormântul Domnului", Arhimandritul Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010 - https://doxologia.ro)
Acest munte, care este cel mai înalt din zona dimprejurul Ierusalimului, având 730 metri de la nivelul Mării Mediterane, este constituit dintr-un lanţ muntos cu trei culmi: culmea "Înălţării lui Hristos", în sud, în jurul căreia sunt adunate toate locurile creştine de închinare de pe Muntele Eleon, culmea din nord, numită "Muntele Scopus", pe care se află Universitatea ebraică din Ierusalim, şi culmea centrală, cu spitalul Augusta Victoria, dedicat soţiei împăratului german Wilhelm II. (sursa: https://ro.jerusalem-patriarchate.info/locuri-sfinte-de-pelerinaj/muntele-maslinilor-eleon/)
În ebraică, Muntele Eleon se numeşte Ham-Hazeitim.
Cu începere din secolul al IV-lea, Muntele Eleon a atras mulţi pelerini şi monahi creştini şi s-au ridicat aici case de rugăciune, biserici şi mănăstiri. Astăzi, locurile de închinare creştine de pe Muntele Eleon sunt: Locul Înălţării lui Hristos; Biserica greacă a Galileei; Mănăstirea rusească; Biserica "Tatăl nostru" şi locul de închinare "Dominus flevit".
Locul Înălţării se află pe culmea de sud a Muntelui Eleon. Potrivit mărturiilor istoricului Eusebiu, Sfânta Împărăteasă Elena a construit aici în secolul al IV-lea două biserici, care au fost distruse în 614, când a avut loc invazia perşilor. Aici Domnul i-a învăţat pe ucenici rugăciunea domnească.
Una dintre biserici, de mari dimensiuni, în formă octogonală, se afla chiar pe locul Înălţării Domnului. După ce a fost dărâmată de perşi, a fost rezidită de cruciaţi, cu aceeaşi formă octogonală, iar în 1187 Saladin a transformat-o în moschee. Până astăzi locul Înălţării este sub stăpânirea administraţiei musulmane. Este vorba despre un baldachin tetragonal înăuntrul căruia se află piatra pe care a rămas imprimată urma piciorului drept al Domnului atunci când S-a înălţat. Astăzi, vizavi de locul Înălţării, Patriarhia ortodoxă a construit o mică biserică în cinstea acestui eveniment.
Pe aceeaşi culme a Înălţării de pe Muntele Eleon, care se mai numeşte şi "Mica Galilee", se află mănăstiri care au fost construite în secolele V-VI. Astăzi locul aparţine Patriarhiei ortodoxe a Ierusalimului.
Mănăstirea rusească "Înălţarea Domnului" se găseşte în mijlocul unei grădini imense din satul A-Tur de pe Muntele Măslinilor. Turnul înalt al bisericii domină întreg Muntele Măslinilor, devenind astfel punct de referinţă pentru pelerini. (sursa: https://doxologia.ro)
Acest aşezământ monahal a luat fiinţă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, între anii 1870-1887, prin efortul celor doi ctitori: arhimandritul Antonin Kapustin şi egumenul Partenie.
Părintele Antonin a fost cel care a cumpărat teren pe vârful Muntelui Măslinilor şi, în 1870, a construit biserica Înălţării Domnului, împreună cu un turn-clopotniţă. Simultan, au fost construite alte dependinţe, au fost plantate grădini etc.
Cel care a întemeiat o obşte monahală în acest loc a fost părintele Partenie.
Astfel, începând cu anul 1906, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a recunoscut în mod oficial mănăstirea. Un an mai târziu, aşezământul număra 100 de vieţuitoare. Noi clădiri au fost construite. Maicile au deschis tot atunci două ateliere, unul de pictat icoane şi celălalt de broderie, care se păstrează până astăzi.
După revoluţia bolşevică, începând cu 1918, legătura mănăstirii cu Rusia a fost întreruptă. Începând cu acest an, mănăstirea a intrat în jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Ruse din afara graniţelor.
În 1924, comunitatea rusească de pe Muntele Măslinilor a fost recunoscută oficial ca aşezământ monahal.
După 2007, când a fost semnat "Actul de Comuniune Canonică" între Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei şi Biserica Ortodoxă Rusă a Patriarhiei Moscovei, s-au făcut lucrări de renovare a mănăstirii, la biserică şi anexe. (sursa: https://eleonmonastery.com)
Despre mănăstirea ortodoxă de pe Eleon, părintele Ioanichie Bălan relatează:
"Mănăstirea se află pe platoul Muntelui Măslinilor, în marginea satului arab numit Kafreţ-Ţour. Ne strecurăm printre uliţele şi casele arabilor şi sunăm la poartă. Portarul, un arab credincios, ne deschide şi intrăm în mănăstire. Maicile Parascheva şi Evdochia, două călugăriţe surori după trup şi duh, care au stat 25 de ani la Mănăstirea Cernica, ne ies în întâmpinare. Prima este îndrumătoare cu străinii, iar sora ei este arhondară. Au peste 70 de ani. Ne conduc cu mare dragoste la arhondaric şi ne invită să vizităm sfintele biserici.
(...)
Biserica Mănăstirii Eleon este destul de mare, dar fără un stil specific. Interiorul nu este pictat. Ne închinăm în Sfântul Altar, la icoane şi sfintele moaşte, aşezate într-un mic sicriaş lângă iconostas, şi cântăm troparul Înălţării Domnului. De aici suntem conduşi la cele două paraclise ale mănăstirii. Paraclisul cu hramul 'Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul' se găseşte în partea de est a incintei. A fost înălţat tot pe locul unei vechi biserici creştine, o mănăstire armeană din veacul al VI-lea. Ni se prezintă mari fragmente de pardoseală cu mozaicuri din secolul al VI-lea, de o rară frumuseţe. În special predomină motivele creştine simbolice, ca: peştele, strugurele, pelicanul şi mielul. În pronaos sărutăm locul îngrădit, scobit în pardoseală, unde a fost ascuns capul Sfântului Ioan Botezătorul. Un covor mare acoperă acest loc sfânt.
(...)
Suntem conduşi prin incintă. O curte mare cu alei de chiparoşi, eucalipţi, mulţi măslini, boscheţi ornamentali şi flori. La răsărit, în afara incintei, mănăstirea posedă o frumoasă livadă cu 550 de măslini pe rod. Alături vizităm cimitirul frumos îngrijit. Multe călugăriţe ortodoxe din toată lumea, adunate pe Muntele Măslinilor pentru dragostea lui Hristos, care şi-au petrecut viaţa în rugăciune, în post şi singurătate, s-au săvârşit aici. Sufletele li s-au înălţat cu Hristos la cer, iar trupurile lor se odihnesc în cimitirul Mănăstirii Eleon. Câteva candele aprinse, câteva flori, soare, piatră şi multă singurătate.
Platoul Muntelui Măslinilor este destul de mare. Tradiţia locală spune că aici s-ar fi ascuns blândul David de frica mâniei lui Saul. Spre răsărit distingem în apropiere satul Betfaghe, care a împrumutat Domnului nostru Iisus Hristos asinul, pentru a intra în Ierusalim. Puţin mai departe se vede Betania, satul lui Lazăr, al Martei şi Mariei. Apoi încep munţii şi pustiul Iudeii până la Marea Moartă. Corpurile de chilii din incintă sunt aşezate în jurul bisericii. În partea de nord se înalţă clopotniţa, cea mai înaltă clădire din Ierusalim, din toată Palestina. Are 65 de metri. A fost construită în anul 1890 şi are clopote mari, turnate în Finlanda". (sursa: "Pelerinaj la Mormântul Domnului", Arhimandritul Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010 - https://doxologia.ro) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Doina Lecea, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: doxologia.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 24 ianuarie
Ortodoxe Sf. Cuv. Xenia din Roma; Sf. Xenia din Petersburg (Tedeum) Greco-catolice Sf. cuv. Xenia; Sf. Francisc de Sales Romano-catolice Sf. Francisc de Sales, ep. înv. Sfânta Cuvioasă Xenia este pomenită de Biserica Ortodoxă în ziua
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 ianuarie
Este a 24-a zi a anului 2025. Au mai rămas 341 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 42 m și apune la 17 h 14 m. Luna răsare la 03 h 26 m și apune la 12 h 08 m. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Roxana Losneanu)
Săptămâna europeană 20-23 ianuarie 2025
Reuniunea Eurogrup, reuniunea Consiliului Afaceri Economice și Financiare, deschiderea sesiunii plenare a Parlamentului European (20-23 ianuarie), adoptarea de către Consiliu, în cadrul Instrumentului european pentru pace (IEP), a unei a treia măsuri de asistență în beneficiul forțelor armate libaneze, adoptarea unei noi legi care va facilita schimbul de date pri
Retrospectiva evenimentelor interne 20-23 ianuarie 2025
Mesajele politicienilor români cu privire la depunerea jurământului de către președintele american, Donald Trump; anunțul Ministerului Apărării Naționale cu privire la faptul că România a preluat comanda Forței Uniunii Europene în Bosnia și Herțegovina (EUFOR); validarea candidaturii lui Crin Antonescu la prezidențiale în Consiliul Polit
PERSONALITATEA ZILEI: Poeta Ileana Mălăncioiu
Poetă, eseistă, publicistă și redactor, membră titulară a Uniunii Scriitorilor, Ileana (Elena) Mălăncioiu s-a născut în comuna Godeni, județul Argeș, la 23 ianuarie 1940. Între 1963 și 1968 a urmat cursurile Facultății de Filozofie din București, cu lucrarea 'Locul filozo
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Via Appia (Italia)
Via Appia, una dintre primele și cele mai importante rețele de drumuri ale umanității, a fost înscrisă în iulie 2024 în Patrimoniul Mondial al Umanității, cu prilejul celei de-a 46-a sesiuni ale Comitetului Patrimoniului Mondial al agenției UNESCO a ONU, potrivit Associated Press și https://www.ancie
CITATUL ZILEI
'Creșterea teribilă a puterii noastre distructive, produsă de știința și tehnologia din timpurile moderne, a transformat agresivitatea într-o însușire foarte periculoasă care amenință supraviețuirea întregii rase umane. Necazul este că agresivitatea pare înscrisă în ADN-ul nostru. ADN-ul se schimbă prin evoluție biologică numai la o scară a
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 23 ianuarie
Ortodoxe Sf. Sfințit Mc. Clement, episcopul Ancirei; Sf. Mc. Agatanghel; Sfinții Părinți de la Sinodul al VI-lea Ecumenic Greco-catolice Sf. m. Clement din Ancira; Sf. m. Agatanghel Romano-catolice Ss. Emerențiana, fc. m.; Ildefons, ep. Sfântul S
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 ianuarie
Este a 23-a zi a anului 2025. Au mai rămas 342 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 43 m și apune la 17 h 13 m. Luna răsare la 02 h 18 m și apune la 11 h 39 m. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Roxana Losneanu)
A murit scriitorul Constantin Abăluță (fișă biografică)
Scriitorul Constantin Abăluță a murit la vârsta de 86 de ani, a anunțat președintele Uniunii Scriitorilor din România, Varujan Vosganian. 'Un om distins, un cărturar, un poet sensibil, Constantin Abăluță ne-a părăsit cu discreție, pe vârfurile sufletului...', a transmis Varujan Vosganian într-o postare pe pagina sa de pe o rețea de soc
Fostul mare handbalist Cornel Oțelea a decedat la vârsta de 84 de ani (fișă biografică)
Fostul mare handbalist Cornel Oțelea, câștigător a trei titluri mondiale cu echipa națională a României, a încetat din viață, miercuri, 22 ianuarie 2025, la vârsta de 84 de ani. 'Ne-a părăsit
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița americană Diane Lane
Diane Lane, actriță americană, este cunoscută pentru rolurile din filmele 'The Outsiders', 'Under the Tuscan Sun', 'The Perfect Storm' sau 'Man of Steel'. Interpretarea ei din drama 'Unfaithful' (2002) i-a adus nominalizările pentru cea mai bună actriță la Premiile Academiei, la Premiile Screen Actors Guild și la Globul de Aur.
CITATUL ZILEI
''Chiar dacă vom găsi o teorie unificată, nu vom putea face deci decât predicții statistice. Va trebui, totodată, să abandonăm concepția potrivit căreia există un singur univers observat. În locul ei, va trebui adoptată o imagine în care se află toate universurile posibile cu o anumită distribuție de probabilitate. Acest tablou poate explica de ce u
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 22 ianuarie
Ortodoxe Sf. Ap. Timotei; Sf. Cuv. Mc. Anastasie Persul Greco-catolice Sf. ap. Timotei; Sf. cuv. m. Anastasie Persanul Romano-catolice Sf. Vincențiu, diacon m.; Fer. Laura, m. Sfântul Apostol Timotei este pomenit în calendarul creștin ortod
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 ianuarie
Este a 22-a zi a anului 2025. Au mai rămas 343 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 44 m și apune la 17 h 11 m. Luna răsare la 01 h 12 m și apune la 11 h 15 m. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Roxana Losneanu)