Accidente rutiere grave produse în România (cronologie 2020-2023)
Trei tineri, în vârstă de aproximativ 17, 18, respectiv 25 de ani, au murit, după ce au fost loviţi, la 27 august 2023, pe DN1, la ieşirea din localitatea Sântimbru, de un autoturism condus de un şofer de 19 ani, aflat sub influenţa alcoolului. Potrivit unui comunicat transmis de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, în jurul orei 3,30, un tânăr de 19 ani, din Oiejdea, în timp ce conducea un autoturism pe DN 1, la ieşirea din localitatea Sântimbru, în apropierea unei staţii de alimentare cu carburant ar fi surprins şi accidentat un grup de şase persoane, care se deplasa pe marginea părţii carosabile.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba au precizat că şoferul de 19 ani implicat în accident avea permis de conducere din decembrie anul trecut. Şoferul va fi reţinut pentru ucidere din culpă, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba. Tânărul va fi reţinut pentru 24 de ore, urmând ca la 28 august să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia pentru dispunerea măsurilor legale.
***
Accidente rutiere similare soldate cu victime s-au produs în România în ultimii ani:
2023
6/7 iulie - Patru persoane, printre care un minor, au murit într-un accident rutier produs pe DN 7, în localitatea Bujoreni din judeţul Vâlcea, în care au fost implicate un autoturism, un microbuz şi un camion încărcat cu piese auto.
18 iunie - Două persoane au murit şi una a fost grav rănită într-un accident rutier care s-a produs în comuna Poienarii Burchii, judeţul Prahova. Şoferul care a produs accidentul mortal era urmărit de Poliţia din Dâmboviţa, fiind cercetat pentru violarea unei minore.
10 iunie - Trei persoane au murit, iar alte două au fost grav rănite, într-un accident produs la 10 iunie 2023 pe DJ 106A, în judeţul Sibiu, în care au fost implicate două maşini.
7 martie - Patru persoane au murit şi alte trei au fost rănite după ce două autoturisme au intrat în coliziune pe DN 65, în localitatea Jitaru din judeţul Olt.
2022
25 iulie - Cinci persoane au murit, doi adulţi şi trei copii, într-un accident pe DN 6, între localităţile Văceni şi Vităneşti din judeţul Teleorman, după ce un autoturism a intrat în coliziune frontală cu un autotren. În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto şi al pasagerilor din autoturism, respectiv o femeie de 38 de ani şi trei copii minori cu vârste cuprinse între 4 şi 13 ani, toţi din oraşul Zimnicea.
29 iunie - Patru persoane au murit, iar alte cinci au fost transportate la spital în urma unui accident produs de pe DN 2, în afara localităţii Sineşti, în care au fost implicate trei autoturisme şi nouă persoane.
13 februarie - Trei persoane, printre care un copil, au murit, iar alte trei persoane, printre care un copil, au fost transportate la spital, după un accident rutier la ieşirea din municipiul Tulcea. Accidentul s-a produs după ce un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din Tulcea, care se îndrepta cu autoturismul spre municipiu a lovit un copac de pe marginea drumului.
1 februarie - Şapte persoane au murit într-un accident rutier produs pe DN 28 Iaşi - Târgu Frumos, în zona localităţii Sârca din judeţul Iaşi, în care au fost implicate un autocamion, o ambulanţă şi un autoturism. Iniţial au fost anunţate cinci victime din camion şi autoutilitară, după sosirea echipajelor au fost identificate şapte victime inconştiente care au fost declarate decedate.
2021
21 noiembrie - Trei persoane, doi copii şi un tânăr în vârstă de 23 de ani, au murit într-un accident rutier produs pe DN 2 - E 85 în afara localităţii Onişcani, judeţul Bacău, între un autoturism şi un TIR.
23 septembrie - Patru persoane au murit într-un accident rutier produs pe DN 6, în localitatea Constantin Daicoviciu, judeţul Caraş-Severin.
22 septembrie - Patru persoane au murit şi două au fost rănite în urma unui accident care a avut loc, pe DN 2, între localităţile Moviliţa şi Sineşti, judeţul Ialomiţa, fiind implicate două autoutilitare şi un autoturism.
20/21 august - Trei tineri au murit în judeţul Vrancea după ce autoturismul în care se aflau s-a lovit de un copac.
5/6 august - Trei persoane au decedat, pe şoseaua de centură a municipiului Focşani, în urma impactului între autoturismul în care se aflau şi un TIR.
3 august - Trei persoane au murit, într-un accident rutier ce a avut loc în localitatea Albina din judeţul Timiş, fiind implicate patru autoturisme şi un autotren.
28 iulie - Trei persoane au murit într-un accident în localitatea băcăuană Iteşti, după ce maşina în care se aflau a intrat într-un copac.
25 iulie - Şapte persoane au decedat în urma unui accident produs pe DN2 Bacău - Adjud.
23 iulie - Patru persoane au decedat în urma coliziunii între un SUV şi un TIR, în municipiul Sibiu, pe Calea Şurii Mici.
23 iunie - Trei persoane au murit într-un accident rutier produs pe DN1/E60, intersecţie cu DC 126, între localităţile Morlaca şi Hodiş.
18 mai - Cinci persoane au murit şi alte două au fost rănite într-un accident care a avut loc pe DN 1, la km 103+900 m Breaza-Nistoreşti, în eveniment fiind implicate două autoturisme în care se aflau 7 persoane.
14 mai - Patru persoane au murit, în urma unui accident rutier care s-a produs pe DN 13, la ieşirea din localitatea braşoveană Rotbav, în care au fost implicate un autocamion şi un autoturism.
1 aprilie - Patru persoane au murit într-un accident rutier produs între localităţile Tutova şi Priponeşti, la ieşirea din judeţul Vaslui spre Galaţi.
23 martie - Trei persoane au murit şi alte două au fost rănite într-un accident rutier produs între localităţile Cârligu Mic şi Glodeanu Siliştea, din judeţul Buzău.
21 ianuarie - Trei persoane au murit şi alte două au fost grav rănite într-un accident produs, între un autotren şi o maşină, pe Drumul Judeţean 246, la ieşirea din localitatea Scânteia.
11 ianuarie - Trei persoane au murit, iar o alta a fost grav rănită, într-un accident produs pe Autostrada A1 în zona localităţii Sălişte, judeţul Sibiu.
2020
9 iulie - Patru persoane au murit, iar alte patru au fost rănite într-un accident de circulaţie produs între localităţile Zăuan şi Ip din judeţul Sălaj. Toate cele opt victime au fost încarcerate, la faţa locului intervenind câte o autospecială de la Garda de Pompieri Nuşfalău şi Secţia de Pompieri Şimleu Silvaniei, o autospecială de descarcerare şi 11 ambulanţe. A fost activat Planul roşu de intervenţie.
6 iunie - Trei persoane au murit într-un accident ce a avut loc pe E70, între localităţile Văceni şi Vităneşti, din judeţul Teleorman, iar o a patra a fost grav rănită. Accidentul, în care au fost implicate patru autovehicule, s-a produs după ce un şofer ar fi ieşit din coloană şi a intrat în coliziune frontală cu o autospecială.
29 mai - Trei persoane au murit, între care şi un copil în vârstă de un an, într-un accident rutier care s-a produs pe drumul E 581, între localităţile Berheci şi Ireasca, din judeţul Galaţi, între un autoturism şi o autoutilitară de 7,5 tone.
14 martie - Patru persoane au murit în urma unui accident rutier care a avut loc pe DE 581, în apropierea municipiului Bârlad. În accident au fost implicate un autoturism şi o căruţă. AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiţă, editor: Suzana Cristache Drăgan)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
3 noiembrie - Ziua Vânătorilor de Munte
La 3 noiembrie, Armata Română sărbătorește Ziua Vânătorilor de Munte. Celebrarea acestei zile a fost instituită în urma adoptării, la 3 noiembrie 1916, a Ordinului Marelui Cartier General (MCG) nr. 294, prin care Școala de Schiori din București (prima formă organizatorică apropiată de arma vânători de munte), înființată la 30 sept
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 3 noiembrie
Ortodoxe Sf. Sfințiți Mc. Achepsima episcopul, Iosif preotul și Aitala diaconul; Așezarea moaștelor Sf. Mare Mc. Gheorghe în Lida Greco-catolice Sf. m. Acepsima, Sf. m. Aitala și Iosif Romano-catolice Ss. Martin de Porres, călug.; Silvia, mamă Sf
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 3 noiembrie
Este a 307-a zi a anului 2026. Au mai rămas 58 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 55 m și apune la 17 h 03 m. Luna răsare la 00 h 18 m și apune la 14 h 21 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Barometrul statistic al lunii octombrie 2026
Deficitul României a scăzut în anul 2025 cu 1,4 puncte procentuale din PIB față de 2024, dar continuă să fie cel mai ridicat deficit bugetar din UE. În primele 9 luni ale anului 2026, deficitul a coborât la 3,81%, de la 5,31% în primele nouă luni ale anului 2025. Prețurile energiei electrice pentru gospodării raportate la puterea de cump
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul David Schwimmer
Actorul David Lawrence Schwimmer, regizor și producător american, este un cunoscut pentru interpretarea memorabilă a rolului paleontologului Ross Geller în sitcom-ul 'Friends' (Prietenii tăi), rol pe care l-a jucat timp de un deceniu (1994-2004) și care i-a adus o nominalizare la premiile Emmy în 1995. S-a născut la 2 noiembrie 1966, î
2 noiembrie - Ziua internațională de eliminare a impunității pentru crime împotriva jurnaliștilor (ONU)
Ziua internațională de eliminare a impunității pentru crime împotriva jurnaliștilor, marcată în fiecare an la 2 noiembrie, a fost proclamată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite în rezoluția A/RES/68/163, care îndeamnă statele membre să pună în aplicare măsuri concrete care să contracareze cultura actuală a impunității.
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 2 noiembrie
Ortodoxe Sf. Mc. Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor și Anempodist Greco-catolice Sf. m. Achindin, Pegasie, Aftonie, Elpidifor și Anempodist Romano-catolice Pomenirea tuturor credincioșilor răposați Sfinții Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidi
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 2 noiembrie
Este a 306-a zi a anului 2026. Au mai rămas 59 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 54 m și apune la 17 h 04 m. Luna nu răsare în această zi. Apune la 13 h 57 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: A fost deschis Rainbow Bridge, peste râul Niagara (1 noiembrie 1941)
Rainbow Bridge, cunoscut și sub denumirea Rainbow International Bridge, ce leagă orașele Niagara Falls, unul din Ontario, Canada și celălalt, în New York, Statele Unite, este un pod în arc, fiind o legătură vitală de transport între cele două țări, notează https://www.gpsmycity.com/. Numele său provin
DOCUMENTAR: Luna noiembrie
Luna noiembrie, cunoscută în tradiția populară sub numele de 'Brumar', marchează sfârșitul toamnei și pregătirea pentru un nou anotimp, cel alb și înghețat, al iernii. Este luna a unsprezecea în calendarele iulian și gregorian cu început de an la 1 ianuarie și era luna a noua în calendarul roman cu început de an la 1 martie,
1 noiembrie - Ziua internațională a sindromului Lennox-Gastaut
Ziua internațională a sindromului Lennox-Gastaut, o formă rară și severă de epilepsie, este marcată în fiecare an la 1 noiembrie. Inițiativa este susținută de organizații internaționale precum Lennox-Gastaut Syndrome Foundation (LGS Foundation) și de organizații naționale precum Asociația Pacienților cu Epilepsie (ASPERO), pentru a informa publicul larg cu privire la a
1 noiembrie - Ziua radioului național
La 1 noiembrie este marcată Ziua radioului național. În 1928, pe 1 noiembrie, la ora 17:00, se difuza prima emisiune a postului național de radio, cu anunțul 'Alo, alo, aici Radio București!', potrivit www.radioromaniacultural.ro. Primele cuvinte în eter au fost
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 1 noiembrie
Ortodoxe Sf. doctori fără de arginți Cosma și Damian, cei din Asia Duminica a 22-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 22-a după Rusalii. Sf. Cosma ;i Damian, doctori fără plată. (Pomenirea morților) Romano-catolice Toți Sfinții Sfinții doct
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 1 noiembrie
Este a 305-a zi a anului 2026. Au mai rămas 60 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 53 m și apune la 17 h 05 m. Luna răsare la 23 h 01 m și apune la 13 h 28 m. Luna la Ultimul Pătrar la 22 h 28 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: 145 de ani de la nașterea a criticului literar Eugen Lovinescu (31 octombrie)
Eugen Lovinescu, unul dintre cei mai importanți critici și istorici literari români, a contribuit decisiv la modernizarea literaturii române, promovând spiritul critic, sincronizarea cu valorile europene și afirmarea noilor direcții literare. S-a născut la 31 octombrie 1881, la Fălticeni, județul Suceava, fiind al patrulea dintre cei șapte co












